CJ Sibiu a încheiat parteneriate cu Ministerul Transporturilor pentru centurile ocolitoare din Sibiu şi Mediaş/ Turcan: La Sibiu, putem vorbi deja despre două proiecte mari de investiţii: Spitalul Judeţean nou şi Centura Ocolitoare Sud

0

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a transmis, vineri, un comunicat de presă prin care anunţă semnarea unui parteneriat pentru realizarea proiectului Varianta Ocolitoare Sud Sibiu, între Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu şi Ministerul Transporturilor.

 

La acest eveniment au fost prezenţi prezenţi vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.), Mariana Ioniţă. 

 

Raluca Turcan a afirmat că la Sibiu sunt două proiecte mari de investiţii, unul fiind noul spital judeţean, iar al doilea Centura Ocolitoare Sud. 

 

“La Sibiu, putem vorbi deja despre două proiecte mari de investiţii care vor marca în mod categoric calitatea vieţii în judeţul Sibiu. Primul este Spitalul Judeţean nou din Sibiu care va avea o finanţare din Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă în valoare de 500 milioane de euro, şi acest proiect a fost preluat de la zero de către preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu. Şi astăzi suntem în etapa în care putem vorbi de pregătirea documentaţiei pentru a intra în termenele anunţate pentru finanţarea pe care am identificat-o prin Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă. Al doilea proiect mare despre care vorbim în Judeţul Sibiu este Centura Ocolitoare Sud. Acest proiect va fi predat de către Ministerul Transporturilor Consiliului Judeţean Sibiu pentru a începe documentaţia necesară realizării acestui proiect”, a declarat Turcan.

 

Ea a precizat că Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Investiţii, va asigura partea de audit şi de identificare a finanţării, iar ceea ce ţine de pregătirea tehnică şi temeinică a acestui proiect va fi asigurat de CJ Sibiu. Vicepremierul a menţionat că pentru Centura Ocolitoare Sud Guvernul alocă bani pentru pregătirea documentaţiei tehnice, iar finanţarea poate fi asigurată şi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, care are pentru exerciţiul financiar viitor 9 miliarde de euro asigurate, dintre care pentru partea de infrastructură 5,6 miliarde de euro. 

 

De asemenea, reprezentanţii ministerului au prezentat Planul Investiţional al Ministerului Transporturilor pe următorii 10 ani, punând accent pe investiţiile în infrastructura rutieră din Transilvania.

 

“Prin parteneriatul de implementare, Ministerul Transporturilor s-a angajat să ducă la îndeplinire următoarele etape: procedurile privind realizarea culoarului de expropriere, derularea procesului de accesare a fondurilor europene, participarea la recepţionarea lucrărilor, administrarea şi întreţinerea infrastructurii rutieră după încheierea perioadei de garanţie”, se arată în comunicat.

 

Totodată, Consiliul Judeţean, cu ajutorul finanţării europene, va parcurge următoarele etape: contractarea serviciilor de realizare a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic cu toate documentaţiile aferente, contractarea lucrărilor de execuţie şi monitorizarea implementării proiectului.

 

“Am considerat întotdeauna că rolul autorităţilor locale este în primul rând de a face proiecte de impact pentru comunitate. Deşi acest proiect nu făcea parte din lista obiectivelor cu care am candidat în 2016, am constatat necesitatea acestuia, beneficiile şi am demarat procedurile. În sondajul realizat de Banca Mondială, Varianta Ocolitoare Sud Sibiu s-a situat pe locul doi în topul celor mai dorite proiecte de sibieni. Azi, ne bucurăm de sprijinul Guvernului României pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră,  extrem de important pentru comunitatea sibiană”, a precizat Daniela Cîmpean, preşedintele CJ Sibiu.

 

Etapele de lucru pentru această investiţie au fost începute de CJ Sibiu în 2019, primul pas fiind realizarea şi aprobarea studiului de prefezabilitate, în cadrul căruia s-au propus mai multe trasee ale Variantei Ocolitoare Sibiu Sud. Două dintre aceste trasee se vor studia amănunţit în cadrul studiului de fezabilitate, unde se va arăta care este cel optim.

 

Astfel, traseul 1 trece pe lângă Rezervaţia Naturală Dumbrava şi străbate UAT-urile: Sibiu, Cristian, Poplaca, Răşinari, Cisnădie şi Şelimbăr, în intravilan şi extravilan. Lungimea este de 22,5 kilometri, iar valoarea de 1.369.620 lei. Traseul numărul 2 este propus de asociaţia Animal Life, subtraversează printr-un tunel Rezervaţia Naturală Dumbrava şi străbate UAT-urile: Sibiu, Cristian, Poplaca, Răşinari, Cisnădie şi Şelimbăr, în intravilan şi extravilan. Are o lungime de 20,2 kilometri, iar valoarea este de 1.717.669 lei.

 

În cadrul aceluiaşi eveniment, a avut loc semnarea unui parteneriat similar între Primăria Mediaş şi Ministerul Transporturilor referitor la realizarea centurii municipiului Mediaş.

 

“Locuitorilor din Mediaş li s-a promis această lucrare de prea multe ori. Astăzi, împreună cu primarul Gheorghe Roman, facem un pas concret, unul rezultat din implicarea continuă a vicepremierului Raluca Turcan în asumarea acestui demers la nivel central şi din preocuparea reală pe care Primăria Mediaş a demonstrat-o faţă de acest subiect de când Gheorghe Roman a preluat administraţia locală”, a spus Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.