CLAUDIA ŢAPARDEL: „În 20 de ani de politică, am trăit 20 de vieţi”

Acest interviu a fost vegheat de o ploaie torențială, care a nuanțat și mai mult subiectele din discuția noastră, oferindu-ne tihnă. Claudia Țapardel pleca, în câteva zile, la Madrid. Iar de acolo, mai departe în Europa. De fapt, chiar dacă și-a încheiat mandatul de europarlamentar, Claudia Țapardel nu stă prea mult în România, agenda ei fiind ocupată cu evenimente care o plasează ca politician și – mai nou – ca om de business în „politica mare”, europeană, departe de burtierele de breaking news ale televiziunilor din România. Un interviu cu de toate, așadar.

– Ai făcut foarte mulţi paşi importanţi în cariera ta. Totuşi, spre ce domeniu a fost primul?
Am studiat la Colegiul Național „Spiru Haret”, în București. Am hotărât să mă înscriu la secția Filologie, deși am intrat prima și toată lumea ar fi avut ca primă opțiune Mate-Fizică sau Informatică. Dar eu îmi doream foarte mult să devin judecător, plănuiam să dau admiterea la Facultatea de Drept. Pentru acest scop am ales Filologia.

– Îți plăcea dreptatea?
E în structura mea. Acum… ca să intrăm în detalii pe care unii le consideră superficiale, eu sunt un Săgetător cu ascendent în Săgetător. Nu există în constelația zodiacală un semn care să aibă un spirit justițiar mai dezvoltat! Eram foarte convinsă de vocația mea pentru a fi judecător, motiv pentru care am ales Filologia, deși aș fi putut opta pentru oricare dintre secțiile din liceu, deoarece intrând prima, media îmi permitea. Voiam să studiez Istorie, Sociologie, Gramatică, pentru că mă pregăteam pentru examenul de admitere la Facultatea de Drept, la Universitatea din București. M-am pregătit până în ultimul an de liceu. Între timp, făceam pregătire la Gramatică și făceam pregătire și la Economie, pentru că, din păcate, profesorul cu care eu studiam Economie în liceu avea niște probleme de sănătate grave și, din acest motiv, nu se putea implica foarte mult la clasă. Așa se face că am început să descopăr și Economia, în paralel cu pregătirea mea pentru Facultatea de Drept. Profesorul meu de Economie de la pregătire era foarte încântat de viziunea mea economică şi m-a încurajat foarte mult ca înainte de admiterea la Drept să dau și la Academia de Studii Economice. La Facultatea de Administrație Publică se dădea examen la aceleași materii. Am intrat. Am intrat, prima! M-am înscris și la Finanțe – Bănci, unde am intrat tot prima. Și am avut la dispoziție o vară – din iunie până la finalul lunii august – să mă pregătesc pentru admiterea la Facultatea de Drept. Eram deja o adolescentă care se uita la televizor, eram interesată de tot ce se întâmpla în media, în societate, în politică. Eram eternul lider al grupului, al școlii…

– Cea mai bună din clasă?
Da, am fost întotdeauna.

– În prima bancă?
Cred că am stat în prima bancă până în perioada liceului – în clasa a IX-a sau a X-a, apoi m-am mutat în a doua bancă și la facultate deja nu mai conta. Făceam două facultăți în paralel, alergam între ele și nu mai conta acest lucru…

– Deci, în acel an așteptai toamna, pentru Admiterea la Facultatea de Drept…
Așteptam toamna și analizam tot ce se întâmpla în societate. S-a produs o dezamăgire și am avut un sentiment, pur și simplu, că nu trebuie să mă mai înscriu la Drept în acel an. Şi părinţii mi-au spus că am intrat deja la două facultăţi… Deşi toată familia, rudele, prietenii ştiau cum o să ajung eu un mare judecător, toată lumea se relaxase şi îmi spunea că am intrat deja la două facultăţi. Nu aş putea să spun exact de ce am hotărât să nu mai dau admiterea la Drept. Cu siguranţă aş fi intrat. Nu ştiu dacă prima… dar aş fi intrat.

„Cred că sunt un social-democrat de tip nou și sunt ușor înclinată spre politici de dreapta, mai ales în zona economică”

– Dar te-ai gândit, de-a lungul timpului, „ce ar fi fost dacă…”?
Oh, da! M-am gândit pentru că eu chiar cred că lucrurile în viață au un sens. În primul an de studii, în primul semestru, presiunea de a trece de la liceu la facultate și la două facultăţi în paralel era foarte mare și întrebarea era „ce a fost în mintea mea?!” – să renunț la o carieră pe care o ținteam dintotdeauna pentru ceva ce nu știam exact ce îmi oferă la momentul respectiv. În semestrul al doilea al primului an de facultate, o prietenă a mamei, secretar de stat undeva într-un minister – dar nici nu mai știu care –, încerca să o convingă pe mama să facă politică. Nu erau foarte apropiate ele, dar mama era o persoană destul de aplicată spre acest sector, însă activând în sectorul privat. Într-o zi, îmi spune mama: „Știi ceva?! Eu sunt prea în vârstă să mai fac politică – nu vrei să mergem să te înscriu pe tine în partid? Prietena mea tot îmi propune, dar eu cred că ar fi mai bine să te înscrii tu”. Am întrebat în ce partid și mi-a spus că în Partidul Social Democrat. Ca principiu îmi plăcea social-democrația, eram clar mai aplecată spre această latură, deși o să spun că acum, la 39 de ani și în ultimii 10 ani de carieră politică și de activitate atât la nivel național cât și european cred că sunt un social-democrat de tip nou și sunt ușor înclinată spre politici de dreapta, mai ales în zona economică. Și îmi asum lucrul acesta – cred că pentru o economie e sănătos să fie așa.

 – Deși… Partidul Social Democrat de multe ori a intrat în câte un „giratoriu” din care nu mai înțelegeau nici membrii partidului încotro e Dreapta și încotro Stânga. 
Exact. Pentru că vorbim de o nouă doctrină, de o nouă viziune politică și economică la nivel mondial și nu mai poți să ai niște politici standard de stânga. Și poate că și asta este provocarea pentru Partidul Social Democrat în momentul de față: cum să rămâi un partid de stânga – care protejezi persoanele care au nevoie de protecție socială, clasa mijlocie care trebuie să crească, dar să stimulezi economia, pentru că trăim într-o economie globală în care antreprenoriatul este pe primul plan – de la start-up până la proiecte personale. Revenind la povestea mea – mama m-a convins să mă înscriu în partid. Am căutat sediul o jumătate de zi, mă plictisisem deja… Mi se părea că ne pierdem timpul, i-am spus mamei că nici măcar nu cred că mă mai interesează şi nici nu credeam că am timp între cele două facultăți.

– Deci, un titlu de tabloid ar fi că „mama te-a băgat în politică”…
Da… mama m-a convins. Sincer, nici ea nu știa despre ce e vorba. Într-un final am găsit sediul de partid, am depus adeziunea și am plecat de acolo neînțelegând nimic și neinteresându-mă prea tare acest subiect. Eram fericită că s-a terminat ziua în care căutasem atât de mult acel sediu. La o perioadă de o lună, două, trei după acel moment m-a sunat o domnișoară de la partid să mă anunțe despre o întâlnire la oganizația de tineret. Am participat la această întâlnire de la care m-am întors revoltată, nervoasă și cu dorința de a spune că eu nu am ce căuta în zona aceasta politică pentru că spiritul franc, justițiar nu îmi dispăruse. Dimpotrivă! Poate acum încerc să-l mai educ să fie mai diplomat, dar la vremea respectivă mi s-a părut că acolo sunt niște tineri care se comportă ca niște bătrâni, niște tineri care nu au stălucirea aceea a tinereții şi care, în loc să discute lucruri creative, provocatoare, corespunzătoare vârstei lor discută niște banalități și se joacă de-a adulții. Modul ipocrit de a se exprima într-o structură politică învechită nu mi-a plăcut absolut deloc pentru că pentru niște tineri nu era firesc să copieze tiparul unei ședințe de partid. Și atitudinea domnilor din politică – niște tineri atunci, care nu era tocmai una colegială, ci puțin obraznică… Și mie nu mi-a plăcut nici acea atitudine ușor îndrăzneață! M-am întors acasă și i-am spus mamei „n-am ce face eu în politica asta”. Eu mă așteptam ca oamenii aceștia să discute proiecte, idei, ce vedeam eu că se mai întâmplă în străinătate… Așa că am închis capitolul. La ceva vreme după această întâlnire, mă sună iar aceeași domnișoară care era Președinta Organizației de Tineret și mă invită să discutăm. Sincer, aș fi vrut să o refuz pentru că eram destul de dezamăgită de întâlnirea de la partid, dar era o doamnă drăguță undeva la 27-28 de ani… Din eleganță am acceptat. Voiau să facă un eveniment dedicat tinerilor, un fel de dezbatere pe teme economice și sociale. Mie mi s-a părut nerealizabilă. În același timp se organiza sesiunea de comunicări științifice la mine la facultate, la ASE, la Administrație Publică. Și pentru că fusesem premiantă pe semestrul I, mă puseseră secretarul acestei sesiuni de comunicări științifice. Nu prea înțelegeam care era rolul meu acolo, în afară de a consemna prezentările lucrărilor, așa că i-am propus doamnei de la Organizația de Tineret a PSD să participe la comunicările științifice de la mine de la facultate. Ea era director în Primărie, ceilalți colegi tineri pe care îi întâlnisem erau – unii dintre ei – consilieri locali, aveau funcții în administrația locală. I-am explicat că eu nu pot să pierd timpul cum am simțit la prima întâlnire de la partid, că sunt studentă la două facultăți, că îmi place să mă implic și că dacă are idei de proiecte mă pot interesa, dacă sunt serioase. În stilul meu direct i-am spus ceva ce îmi place și acum, dar care atunci a fost inspirație de moment: „nu am timp doar să inspir și să expir aer în aceeași încăpere cu niște oameni”. Așa că i-am făcut direct propunerea să participe la sesiunea de comunicări științifice de la facultatea la care studiam. Și i-am spus că ar fi bine să și sponsorizeze cu ceva, pentru că ei erau ceva mai înstăriți decât noi, studenții. Îmi amintesc că am convins primarul respectiv să sponsorizeze sesiunea de comunicări științifice cu un computer ultraperformant. În jurul anului 2002 să vii cu un calculator cu ecran extraplat… eu aveam acasă un computer cu monitor cu tuburi care îmi ocupa tot biroul. Atunci a fost o întâlnire extraordinară între niște potențiali specialiști în administrația publică care se aflau în anul I de facultate și care nu înțelegeau exact ce înseamnă administrație publică, funcționari public și niște tineri care activau în zona de administrație publică. A fost o experiență care mi-a plăcut.

Politica te prinde: îți intră pe sub piele, îți intră în sânge și apoi în ADN”

– Contextul începea să semene cu ideea pe care o aveai tu despre ce ar trebui să se întâmple la nivelul Organizației de Tineret.
Da. Și cred că și pentru ei a fost o provocare, pentru că mulți dintre cei care lucrau în administrația publică la momentul respectiv nu aveau nici studiile, nici cunoștințele elementare despre ce înseamnă administrație publică la modul teoretic. Și totul a pornit de la acest eveniment. Am venit și cu alte idei pe parcurs… și politica te prinde, îți intră pe sub piele, îți intră în sânge și apoi în ADN. Și nu am mai scăpat de ea nicicând. În 20 de ani de politică, am trăit 20 de vieţi. Și uite-așa, întrebându-mă „Ce ar fi fost dacă dădeam adminterea la Drept?!” – cu siguranță aș fi fost un judecător foarte bun numai că în România sistemul de Justiție dacă ne uităm la ultimii 20 de ani… hai să spunem elegant că „nu a funcționat” sau nu cred că modul în care a funcționat ar fi fost în concordanță cu principiile mele și din acest motiv cred că aș fi fost un judecător foarte frustrat. Cred că Dumnezeu, Acolo, când așează lucrurile a făcut să decid într-un mod pe care nici eu nu mi-l explicam. Am avut momente în care mă gândeam că la sfârșitul primului an de facultate voi da examen la Drept – la modul acesta eram de îndoită în legătură cu decizia pe care o luasem și care mi se păruse iresponsabilă și superficială.

– Dar tu te grăbeai „undeva” în viață, în general? Pentru că ai fost cea mai tânără în foarte multe situații. Ai avut o competiție cu tine însăți sau a existat ceva în familie care te-a făcut să vrei să fii mai matură decât ar fi fost firesc pentru vârsta ta?
Nu știu să-ți spun… Probabil că există o competiție cu mine însămi și mai puțin cu ceilalți. O să sune arogant și o să par lipsită de modestie, dar cred că aceasta este cea mai sănătoasă formă de competiție şi am înţeles lucrul acesta de mică. În acelaşi timp, cred că este o boală de care suferă societatea noastră această competiţie sau chiar conflict cu „celălalt” și mai puțin în competiție constructivă cu sine însăși. De foarte multe ori nu ne dăm seama cât de ignoranți suntem…

– Dar în familie cum era?
Sunt singură la părinți, dar am fost întotdeauna o fire extrem de sociabilă. Poate acesta a fost unul dintre lucrurile care mi-au lipsit în familie – faptul că nu aveam frați și surori. Tatăl meu este din București – pe vremea aceea Sectorul Agricol Ilfov și a lucrat la IMGB. De fapt, și mama și tatăl meu au lucrat la IMGB – celebra Întreprindere de Mașini Grele București. Deci, din punct de vedere al experienței – o experiență tehnică. Mama a activat în zona Transporturilor și ulterior și tatăl meu tot într-o zonă similară, ceea ce…

– …Ca un arc peste timp…
și eu am devenit extrem de experimentată în domeniul Transporturilor și Turismului.

– Să fi fost acesta un lucru care ține de destin sau a fost ceva în subconștientul tău care te-a ambiționat să rafinezi cunoștințele în domeniul în care au lucrat părinții tăi?
Nu, cu siguranță nu mi-am propus asta. Mi se părea un domeniu extrem de tehnic și de complicat și de „în afara” mea. Mama lucra în domeniul Transporturilor și după ce a fost la IMGB a lucrat la niște companii private care făceau transport internațional de călători, coordona echipe de șoferi, parcuri auto, trasee internaționale și mi se părea că este o profesie mult prea grea pentru o femeie. Mi se părea un domeniu foarte greu și sincer nu mă vedeam în zona respectivă. Ce-i drept, nici nu am profesat cum a profesat mama mea, dar făcând un arc peste timp am apărat drepturile și interesele transportatorilor români și europeni la nivel de transport rutier – că a fost un pachet rutier foarte important care s-a dezbătut.

„În mijlocul cofetăriei, nu mai eram preocupată de ziua mea și de prăjituri, ci eram preocupată să-mi spună mama dacă este adevărat ce auzisem eu, că va cădea Ceaușescu”

– Erai copil la Revoluție. Mică de tot…
Dar am o amintire foarte importantă de atunci, care pentru mine are o semnificație. Eu sunt născută pe 16 decembrie 1983 – deci aveam 6 ani la Revoluție. Este un subiect foarte interesant pentru că am înțeles foarte mult. Îmi amintesc – eram la grădiniță și evident că nu se discuta într-un mod foarte deschis despre faptul că izbucnise „ceva” la Timișoara în dimineața zilei de 16 decembrie, dar educatoarele mele șușoteau. Eu, care am fost dintotdeauna foarte atentă la oameni și la context, am „înregistrat” această conversație și îmi amintesc că după grădiniță, fiind ziua mea, părinții mei m-au dus la o celebră cofetărie pe Bulevardul Brâncoveanu și, în mijlocul cofetăriei, nu mai eram preocupată de ziua mea și de prăjituri, ci eram preocupată să-mi spună mama dacă este adevărat ce auzisem eu, că va cădea Ceaușescu. „Mama, cade sau nu cade Ceaușescu?” – părinții mei, care lucrau într-una dintre întreprinderile cele mai importante ale regimului comunist, pe care se baza oarecum economia României s-au cam speriat de înrebarea mea în mijlocul cofetăriei, care a întors priviri și a atras comentariile celor din jur. Știind că voi insista foarte mult să primesc un răspuns, mi-au promis că îmi vor explica acasă ce se întâmplă. Mi-am păstrat această curiozitate – eu și acum, când întreb, pornesc de la principiul că nu știu și că vreau să înțeleg și să mi se explice, ca să nu risc ignoranță. Atunci am plecat din cofetărie cu prăjiturile pe care nu mi le amintesc și mama mi-a spus că nici măcar nu m-a interesat să le aleg pentru că eram foarte dornică să ajungem acasă să îmi explice care este treaba cu această Revoluție care începea pe 16 decembrie.

– Asta m-a uimit la tine, în general – faptul că ai avut întotdeauna preocupări dintr-un alt palier al vârstelor. Oamenii la 20 de ani au relaxarea de a pierde vremea, tu ai investit timpul…
Da, l-am investit, dar nu aș vrea să îmi asum așa o înțelepciune din timpul copilăriei… Așa am simțit, așa a fost structura mea. Poate așa am fost educată de părinții mei… Am fost un copil care a și pierdut timpul, am făcut și sport, am facut și dansuri sportive în liceu, și balet… Mama este din Teleorman, dintr-o comună aproape de Dunăre și, în vacanțele de vară, mă duceam la bunici. Nu făceam nimic altceva decât să mă joc și să explorez. Acum iubesc să clătoresc – așa se întâmpla și în vacanțele la bunici, când eu nu stăteam în curte și bunicii se plângeau de acest lucru pentru că nu înțelegeau de ce sunt atât de dornică să petrec timp explorând. Eram prietenă cu rațele din lacul care se forma de la cișmele și mă bălăceam cu ele, motiv pentru care toate hăinuțele mele erau pline de mâl, izinite. Bunica suna disperată la București să trimită mama pe rată hăinuțe noi pentru că nu le mai dovedea la spălat.

– Deci „prințesică” sau dimpotrivă?
La extreme. Îmi plăcea foarte mult să fiu foarte elegantă și foarte rafinată la evenimente – atunci când existau prilejuri. Acest lucru l-am moștenit de la tatăl meu, care este un tip impecabil. Ținuta, stilul și eleganța le-am moștenit de la tatăl meu, care m-a învățat de mică cum trebuie să mă îmbrac, cum trebuie să mă prezint în societate, cum totul trebuie să fie impecabil. Dar, în același timp, sunt și o fire destul de năzdrăvană și de exploratoare. Prima mea experiență de limbă străină a fost tot în comuna bunicilor, unde nu se vorbea engleză, franceză sau italiană, dar exista o comunitate de rromi și mi s-a părut foarte interesant că oamenii aceia vorbau o altă limbă. Motiv pentru care m-am dus la Mat – așa se numește barul din sat -, că nu știam unde mă pot intersecta cu acea comunitate. Aveam 6-7 ani. Am luat un „vocabular”, un repertoire…. carnețel în care treceam cuvântul și explicația. Și când ieșeau oamenii respectivi de la Mat și nu erau tocmai în cea mai bună stare, eu îi întrebam diverse cuvinte în limba rromă, pe care să mi le traducă.

– Îți mai amintești vreunul?
Nu-mi mai amintesc și probabil că-mi spuneau și niște prostii când ieșeau de acolo, motiv pentru care bunicul meu mi-a dat o corecție zdravănă, românească, atunci când a descoperit pe unde îmi petreceam eu timpul. Apoi i-am luat pe copiii din comună și am făcut o expediție la Dunăre – era la câțiva kilometri de comună. Expediție neavizată și neaprobată de nimeni.

– Și aproape periculoasă.
Și aproape periculoasă, da. Găseam diverse pretexte… Pe vremuri, oamenii își lăsau animalele la păscut împreună și erau supravegheate de diverși săteni. Motiv pentru care am profitat de această ocazie și am plecat și eu cu „echipa” respectivă, care supraveghea animalele, într-una din zile spunându-le bunicilor că m-am simțit foarte responsabilă față de văcuțele noastre și nu am putut să le las nesupravegheate. Cam așa a fost copilăria mea – foarte frumoasă și foarte pitorească.

– Și povestea cu dansul?
Dansul mi-a plăcut dintotdeauna. Îl moștenesc tot pe tatăl meu – el dansa foarte mult în perioada adolescenței. Participa la concursuri de dans – motiv pentru care și eu am făcut balet și dans sportiv. Eram destul de talentată, în schimb am renunțat la un moment dat în favoarea studiilor și a pregătirii mele – mă pregăteam serios să fiu un judecător celebru și nu aveam suficient timp și pentru studiu și pentru a face performanță în dans. E un regret, cred că aș fi fost foarte talentată. Aici e micul meu reproș pe care îl am la adresa părinților – cred că am un spirit artistic destul de dezvoltat pe care ei nu l-au cultivat.

– Nici nu știu dacă părinții generației tale au avut șansa de a intui căi artistice pentru copii. În afara câtorva excepții, erau destul de puțini cei care aveau acces la o „altfel” de lume…   
Eu eram fascinată când mergeam în casele prietenilor de familie unde găseam instrumente muzicale. Dar poate și pregătirea destul de tehnică a părinților mei… și contextul și cultura comunistă și faptul că erau doi oameni modești care veneau din două familii modeste… își doreau o carieră serioasă, solidă pentru mine și li se părea că a merge în zona artistică nu îți poate oferi o astfel de carieră.

– Și chiar nu oferea atunci. Acum poți să studiezi oriunde, poți avea contracte în străinătate… Atunci, punctul maxim al unei cariere artistice era să prinzi un post la o instituție din București.
Cam așa e povestea mea. Eram pasionată de studiu. Luam 10 la toate materiile din dorința de a-mi păstra acea poziție de lider. Dar am avut și noroc – uite să îţi spun despre un exemplu de om, un om cu care nu m-am mai întâlnit niciodată după școala generală, dar care a rămas în memoria mea. Eram foarte bună la Limba Română, chiar și la Matematică. Întotdeauna am fost mai bună la partea de aritmetică și algebră decât la geometrie. Îmi amintesc că aveam un profesor de Fizică, un om care mă aprecia foarte mult tocmai pentru natura mea investigativă – îi puneam o mie de întrebări.

„Mulți dintre colegii mei bărbați cărora reușeam să le țin piept – mai ales celor din opoziție – la un moment dat au glumit și au spus: am vrea și noi să îl cunoaștem pe domnul Țapardel”

– Care prenume îl foloseai?
„Claudia”. Deși numele meu este „Ana-Claudia” ca „Ana-Maria”. Bunica mea se numește „Ana”, am origini italienești și bulgărești sau sârbești pentru că tatăl meu este un romano-catolic din orașul Popești-Leordeni…

– Și atunci „Țapardel” a fost, de fapt „Zapardel”?
Nu, „Țapardel” este din partea bunicului meu, care are origini grecești. Cred că sunt o combinație reușită între o româncă adevărată și ceva origini bulgărești, sârbești și grecești.

– Ți-ai schimba vreodată numele pentru verighetă?
O să-ți spun ceva care m-a amuzat foarte tare. În perioada în care eram Consilier General eram și în ascensiune și cu sete de a face lucruri și de a construi. Eram foarte activă în Consiliul General și mulți dintre colegii mei bărbați cărora reușeam să le țin piept – mai ales celor din opoziție – la un moment dat au glumit și au spus „Am vrea și noi să îl cunoaștem pe domnul Țapardel”. Eu nu am înțeles și am răspuns „Când vreți, îl aduc pe tata. E foarte fain”. Mi-au răspuns că nu pe tata vor să îl cunoască, ci pe „soțul”. Au spus că dacă aș avea un soț, nu se va numi decât „Țapardel”. Și am fost dezamăgită atunci și am spus că eu mă voi numi după soțul meu, cu siguranță. M-ar bucura dacă ar accepta să pot să păstrez și numele meu, pentru că e un nume la care am construit, pe de-o parte și cred că reprezintă ceva și în România, dar și la nivel european și internațional și sunt mândră de acest lucru – că sunt prima generație din familia mea care are o ascensiune internațională ca să îi spunem așa, dar și din respect față de tatăl și bunicul meu pentru că sunt singura care poate duce numele mai departe. Din aceste motive aș aprecia dacă soțul meu ar accepta să păstrez și numele meu, dar din respect și iubire pentru el, m-aș mândri să port numele lui.

– 24 de ani aveai când ai fost Consilier General?
Da, 24. Politica mi-a intrat foarte tare pe sub piele și în toată perioada facultății am activat în domeniul politic. În ultimul an de facultate s-a schimbat structura de conducere la Organizația din București, se doreau fețe noi. Mircea Geoană devenise Președinte al partidului și este un om căruia îi datorez un pic din ascensiunea mea în sensul că a fost unul dintre oamenii care m-a remarcat ca un tânăr cu potențial. Chiar îmi amintesc – nu știu dacă domnia sa își mai amintește – că într-una dintre întâlniri, el venind cu experiența din America și văzându-mă la diverse reuniuni, văzându-mi discursul, mi-a zis că în America, la campionatele de baschet și la competițiile între licee în fiecare an sau pe parcursul unui ciclu de studiu se remarcă un „Junior of the Year” – adică cel mai bun baschetbalist, cel mai talentat, vedeta. Și că eu, la momentul respectiv, aș fi fost echivalentul acestui Junior of the Year în partidul nostru, cel puțin. Și mi-au rămas în minte aceste cuvinte, m-am mândrit în sinea mea foarte mult cu această observație pe care a făcut-o el.

– Dar au fost și oameni care să te descurajeze, care te-au făcut să simți tinerețea ca pe o vină?
Oh, da.

– Sau care să te întrebe răspicat cine te susține pe tine de vreme ce ești și tânără, și frumoasă, și… femeie?
Da. Dar la 23 de ani am devenit Vicepreședinte al PSD București și a fost o competiție! La 24 de ani am ajuns Consilier General – cel mai tânăr! Dar nu am fost în fruntea listei! Am fost ultima persoană care a intrat pe listă, de la partidul meu. Și asta după ce o altă colegă s-a retras din motive de incompatibilitate cu un alt job pe care îl avea. Dar evident că s-a pus această întrebare – este o întrebare care poate m-a făcut în toată cariera mea să muncesc mai mult, să demonstrez mai mult…

– Dar ți s-a spus răspicat? Ai auzit cuvintele acestea răspicat?
Am auzit cuvinte… Îmi amintesc și de la un om cu care am colaborat și care m-a susținut – mă cunoști, m-ai văzut, nu sunt nici o persoană nici foarte înaltă, nici foarte puternică, sunt destul de micuță și de firavă și mi-a spus „nu te ajută nici vârsta, nici statura”. Și te doare un astfel de lucru pentru că știi cât de mult muncești, ce capacitate ai, ce dorință de a crea lucruri și ai universul tău de visuri și de speranțe când vii în politică. Poate, cu timpul te mai maturizezi… Au fost doamne mai în vârstă, care deranjate oarecum de ascensiunea mea – deși întotdeauna a fost foarte fair, colegială și transparentăinsinuau diverse lucruri și era foarte ușor să insinueze despre o fată tânără, slăbuță, frumușică diverse lucruri…

– Adică auzeai știri despre tine.
Auzeam știri despre mine. Mi se par extrem de nedrepte și întotdeauna am să lupt pentru că am o vorbă populară – inteligența nu exclude frumusețea și frumusețea nu exclude inteligența. Şi e la fel cu tinerețea!

„Am fost cel mai tânăr europarlamentar-femeie”

– Aceste… „știri” te-au făcut să te închizi în tine și să ai poate mai puțini prieteni sau poate să nu ai același drept pe care îl au toate femeile de a fi curtate? Ți-ai construit „o fortăreață”?
Da. Cred că am fost mult mai tăioasă cu bărbații din jurul meu. Și am fost mai precaută. Și domeniul politic este un domeniu în care există și gentlemen adevărați și oameni care apreciazăfemeia și există „domni” care au o viziune despre femeie care nu este demnă de secolul XXI și cred că trebuie să fie secretare sau gospodine și atât. A trebuit să lupt și cu acest stereotip. Da, poate că am fost mai precaută și mai distantă, dar lucrul cel mai greu a fost că am simțit pentru mult timp, pe parcursul carierei mele politice chiar și faptul acesta că ajungând în aceste funcții, deși era datorită meritului meu și muncii mele, am vrut mereu să demonstrez… Da, am fost și cel mai tânăr europarlamentar-femeie. Că aveam un coleg din Bulgaria mai tânăr decât mine, dar eu am fost cel mai tânăr europarlamentar-femeie.

– Aveai până în 30 de ani, nu?
Aveam fix 30 de ani.

– 2014.
În decembrie 2013 am împlinit 30 de ani și în februarie 2014 am devenit europarlamentar.

– Ce cadou ți-ai făcut la 30 de ani!
Exact! Dar faptul că obținusem aceste funcții prin muncă, sacrificii, efort, implicare sută la sută… tot timpul trebuia să demonstrez că merit să fiu acolo. A fost un lucru care m-a urmărit foarte mult timp. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că în ultimii ani nu mă mai urmărește, pentru că am demonstrat, cred, mai mult decât au demonstrat alții. La un moment dat cred că tocmai această dorință a mea de a demonstra cât de capabilă sunt și de a face multe lucruri și de a mă implica în multe proiecte a generat și foarte multe invidii. Pentru că noi trăim într-o societate în care nu înțelegem că trebuie să apreciem oamenii care muncesc și construiesc. În general vrem „să moară capra vecinului”. Cum spunea Churchill într-una dintre discuțiile pe care le avea în Camera Comunelor din Marea Britanie, vorbind cu membrii de partid din Partidul Laburist „Vedeți băieții aceia de acolo, care stau ceva mai departe?”. Și colegii de partid au spus: „Da, sunt inamicii!” „Greșit, a spus el, aceia sunt Opoziția. Știți unde sunt inamicii?! Priviți în jurul nostru!”     

– Care este cea mai neadevărată știre care s-a spus despre tine pe internet, pe forumuri sau prin culisele partidelor?
Nici nu știu să-ți spun. S-au scris și lucruri urâte – sunt o norocoasă, nu s-au scris atât de multe, totuși. Am citit știri în care am fost ridiculizată sau ironizată. Pot să spun că nu m-au afectat foarte mult.

– „Foarte mult”…
…Te afectează… Cine spune că nu te afectează să citești ceva neplăcut despre tine e un ipocrit. Dar știam foarte bine cine sunt și cred că acesta este un lucru pe care îl am foarte bine întipărit în minte și în suflet.

– Cine ești tu, Claudia?
Știu foarte bine cine sunt. Sunt un om care a muncit foarte mult pentru tot ceea ce a obținut. Așa cum spuneau cei din echipa mea de la Bruxelles, sunt un om care în fiecare zi vrea să construiască ceva. Împing în primul rând limitele mele și așa îi determin pe toți ceilalți să-și împingă limitele și îi trag după mine, sunt un om care în fiecare zi are o nouă idee și un nou proiect în minte. Care…

– Îmi spui „cum” ești, nu „cine” ești!
Sunt o persoană foarte sensibilă. O femeie care încearcă să își trăiască feminitatea un pic mai târziu decât ar fi trebuit să și-o trăiască, un om foarte de naiv și extrem de idealist – asta sunt eu!

– Și când îți dai voie să fii așa?
În fiecare zi. Uite, e un lucru pe care multă lume care mă cunoaște de la televizor, din politică, nu-l știe despre mine. Îl știu prietenii foarte apropiați și foarte vechi – îmi spun că sunt un om diferit de omul de la televizor, de omul care face politică, de omul care a fost în sute de confruntări electorale și a putut să le ducă și că sunt diferită. Îmi spun că îl admiră pe omul de la televizor, dar că îl iubesc pe cel din realitate. Și acest lucru mă bucură foarte mult. Chiar zilele trecute o prietenă care mă cunoaște de la 16 ani îmi spunea că cel mai mult se bucură când vin cu atitudinea mea de adolescentă și glumim și povestim… Un alt lucru pe care pot să-l spun despre cine sunt eu – sunt încă un om cu suflet de adolescent și vreau să păstrez asta până la sfârșitul zilelor mele.

– Dar părinții tăi ce spun, când te văd la televizor?
Mama este foarte mândră. Foarte, foarte mândră. E suporterul meu numărul unu. Vorbește peste tot despre mine. Este și ea activă în social-media și pagina ei de Facebook este aglomerată de pozele cu mine pe care le distribuie și le redistribuie. Mama este foarte mândră de cariera mea politică și este un mare susținător. Tatăl meu este la fel de mândru, el este un tip foarte strict, care atunci când mi-am terminat teza de doctorat mi-a spus „Sper că o să faci și tu ceva important acum că ai terminat și doctoratul ăsta”. Ca și când era o nimica toată… Doctoratul pe care l-am terminat tot la 30 de ani – l-am susținut la 30 de ani. Când am ajuns europarlamentar, tata mi-a spus „Sper că nu ne faci de râs acolo”. De parcă până atunci făcusem vreo trăsnaie. Toată viața lui și-a dorit să fiu profesor la Universitate.

– Și acum, când ești și profesor, i-ai împlinit visul sau ți-ai împlinit visul?
Îmi place să predau. Sunt profesor asociat la Academia de Studii Economice. Este bucurie extrem de mare să le predau studenților, să împart din experiența mea. Sunt aparent un profesor exigent – ei nu știu că sunt destul de generoasă. Îmi place extrem de mult să împart cu ei experiența mea de viață și experiența mea profesională.

– Vezi printre ei o „Claudia” pe care ai lua-o în echipa ta?
Am văzut, de-a lungul anilor, niște tineri cu un potențial extraordinar pe care cu siguranță i-aș fi luat în echipa mea, tineri care aveau sclipirea pe care o aveam eu și poate chiar și mai mult, dar sunt destul de tristă pentru cei care au atât de mult potențial și și-l irosesc. Pentru că noi, românii, avem în gena noastră sclipirea și inteligența, dar avem și indiferență și ignoranță. Eu am o bătălie cu ignoranța. Eu în fiecare zi îmi spun că sunt „proastă”, dar nu în modul peiorativ. Îmi dau seama, în fiecare zi, că mai am ceva de învățat. Și că ieri, alaltăieri am fost mai ignorantă decât astăzi, mai „prostuță”. Lucrul acesta cred că este o provocare pentru întreaga societate – să nu mai stăm în starea aceasta în care să așteptăm ca cineva să facă ceva. Asta e marea boală a societății noastre: că nu știm să fim uniți, să ne valorificăm unii pe alții, să învățăm să ne folosim de oameni – nu în modul egoist, ci să punem oamenii potriviți în locurile potrivite. Să dea omul ce are el mai bun – pentru că un om e un cumul de părți pozitive și negative, de talente și munusuri. Și cum e vorba aceea populară, „omul sfințește locul” – poți să fii cea mai bună femeie de serviciu pentru că îți faci treaba cum trebuie și faci o curățenie excepțională, poți să fii un profesor excepțional pentru că pui pasiune, dăruire atunci când le predai copiilor, poți să fii un politician excepțional, dar pentru că ești un om care s-a pregătit, care își dedică viața comunității, proiectelor și nu altor interese sau nu ești bolnav de putere.

– Dar și în administrația publică, atunci când se schimbă culorile politice se schimbă cu răzbunare și răutate și oamenii care lucrează pentru un scop, nu politic.
Da. Uite, o să îți spun un secret și mă mândresc cu lucrul acesta. Deși am fost în numeroase dezbateri televizate și uneori auzi „Ăștia se ceartă la televizor, dar în spate sunt prieteni” – nu! Este iarăși o educație foarte greșită. Eu am făcut parte din două alianțe. Sau hai să spunem o alianță foarte importantă – USL-ul. Și am foarte mulți prieteni – așa aș vrea să îi numesc – în Partidul Național Liberal. Și sunt mulți colegi din PNL cu care am colaborat, de-a lungul timpului și care sunt niște oameni foarte valoroși. Și mi se pare sănătos să fie așa!

– Pentru că altfel ai trăi doar în „adevărul tău”?
Da. Mi se pare sănătos să lucrezi cu niște oameni care au o viziune diferită față de a ta.

– La nivel european, politica este cu totul altfel față de cum se vede de aici.
Este. Este greu de înțeles – pentru că noi avem o politică balcanică, plină de patimă.

– Avem oare o politică la nivel de „știință politică” sau avem un fel de a face politică… lăutărește, după ureche? Prindem din mers – dacă ai făcut o afacere de succes, atunci te pricepi și la politică… Dacă ești talentat în Comunicare, lasă că vezi tu apoi…
Oh, da. Exact. Exact așa este. Noi credem că un om care are succes în afaceri are succes și în politică, un om care este o persoană extrem de populară, venind din mediul artistic, e bună să o promovăm ca și candidat că poate aduce niște voturi în plus, deși, de multe ori acea persoană nu are nicio legătură cu ce înseamnă administrație, management, structuri de putere, politici guvernamentale. Noi așa facem politică: o politică a oportunismului și lăutărească. Facem multe lucruri „după ureche!”, deși noi românii suntem talentați. Avem și oameni care fac politică după urecehe foarte bine, dar nu poți să faci politică adevărată. Poți să ai succes, poți să fii cunoscut – făcând politică așa ca lăutarul, dar nu construiești nimic. Nu ești eficient, nu ai viziune de politician. Noi, în România, nu avem viziune.

„Noi nu ştim drumul până la Bruxelles

– Dar nici „românul de rând” nu arată un interes prea mare pentru Bruxelles. Parcă există această… miopie a interesului pentru politica… mare.
Da. Nu știm drumul la Bruxelles. Și spun apăsat și cu respect față de colegii mei și care sunt acum în Parlamentul European, și care au fost. Și pentru oamenii care sunt în funcții publice: noi nu știm drumul până la Bruxelles. Nu știm să vorbim limbi străine, îmi pare rău! Eu vorbesc patru limbi străine, dar nici eu nu mă simt vorbitor fluent de o limbă străină, deși vorbesc destul de bine… Nu știm să comunicăm cu oamenii aceia. În ce limbă vrem să comunicăm?! În limba română?! Nu poți să negociezi în limba română! Nu se poate, asta este! Vrem sau nu, nu am fost niciodată un imperiu. Eu sunt româncă până în măduva oaselor, dar… aceasta este realitatea – limba noastră nu este o limbă de circulație internațională și atunci ai obligația, dacă vrei să faci politică la nivel european și internațional, să vorbești o limbă de circulație internațională. Trebuie să știi ce înseamnă structură europeană – cum funcționează acele instituții, cum se legiferează, cum este raportul între diversele instituții europene, care sunt atribuțiile fiecărei instituții europene. Orice profesie ai avea, dacă vrei să fii acolo europarlamentar, să reprezinți România la Bruxelles, trebuie să știi lucrurile acestea înainte să ajungi acolo. Noi avem niște politicieni care încă confundă Consiliul Europei cu Consiliul European – este lecția pe care eu o dau studenților mei în prima oră de curs. Noi avem niște oameni care ne reprezintă acolo sau niște politicieni care vin la televizor, vorbesc despre neintrarea României în Schengen sau despre negocierile care au loc în Consiliul Uniunii Europene – unde s-a decis acest lucru, sau Consiliul de Miniștri și ei vorbesc despre „Consiliul Europei”. Și nu le spune nimeni!!! Aici este vorba și despre presa noastră. Nu le spune nimeni „Domnilor, sunteți într-o eroare, eu v-aș închide telefonul și v-aș trimite să studiați pentru că dumnavoastră sunteți niște formatori de opinie și transmiteți niște mesaje cu angajament populației României!” 

„Iubesc politica europeană. Este esențială pentru dezvoltarea României”

– Greșește cine îi pune pe listă?
Da.Cu siguranță, da.Și aici trebuie să înțelegem că acel management al resurselor umane sau management de cadre se întâmplă în toată lumea civilizată. În toate țările care au performanță economică și care au o poziție de leadership se pun oamenii potriviți în funcții potrivite. De multe ori vom vedea la Bruxelles că un procent de 70%, nu de 100%… sunt totuşi niște politicieni de carieră, care au o carieră politică solidă, ani de experiență politică, care și la Bruxelles sunt la al doilea, al treilea mandat pentru că se profesionalizează în politica europeană. Adică nivelul discuției pe care o porți și pe care o purtam cu colegii mei din Comisii era la un anumit rang.

– Și atunci, îți mai place politica „noastră”, după ce ai gustat politica europeană?
Iubesc politica europeană. Este esențială pentru dezvoltarea României. Acum am foarte multe proiecte la nivel european și internațional în Transport, Turism, Afaceri Europene, sunt global public speaker, organizez evenimente internaționale în zona de Transport și Turism… M-aș întoarce oricând într-o funcție publică la nivel european. Pentru că, în primul rând, noi avem o datorie față de România să o ajutăm să se integreze și să obțină poziția pe care o merită la nivel european.

– Și cine ar trebui să scrie listele, ca să te întorci?
Un președinte de partid care își iubește țara și este responsabil și are o viziune despre România și despre cum trebuie să se dezvolte România.

– „Unul” așa… în modul, ca la matematică?
Nu știm niciodată… În politica românească se întâmplă atât de multe lucruri! Pentru că sunt de 20 de ani în politica românească, eu am văzut toți președinții partidului meu venind și plecând. Deci, de aceea nu vreau să numesc. Și eu cred că și acesta este un aspect – nu contează cine este președintele partidului tău, cu nume. Președinte de partid, Premier, Ministru – trebuie să fie oameni care au responsabilitatea funcțiilor pe care le ocupă. Este prima condiție: responsabilitate și angajament față de funcția pe care o dețin.

– Funcțiile, desigur, nu sunt „pe viață”, sunt limitate…
Nu sunt, dar în momentul când ești în acea poziție trebuie să te dedici 100%.

„Mi-aş dori să fiu europarlamentar… comisar european…”

– Da, și în momentul când ești în „acea” poziție ți se pregătesc dosare, înregistrări, stenograme, scandaluri – unele adevărate, altele nu. Îți dorești să ajungi la nivelul „acela” în Partidul Social Democrat?
Eu cred că am fost oricum la un nivel destul de înalt în partidul meu, adică am fost unul dintre cei mai cotați comunicatori ai partidului. La nivel de Tineret am obținut cam maximum – cu excepția poziției de Președinte…

– Adică să scrii tu listele, vreau să spun.
Dacă m-ar întreba cineva ce parcurs profesional mi-aș dori în sectorul politic o să spun că în momentul de față mi-aș dori să fiu europarlamentar și comisar european. Mi-aș dori o carieră europeană și mi-aș dori să ajung comisar european – poziție care oarecum mi s-a negat în 2019. După ce una dintre colegele mele de partid a fost respinsă la Bruxelles, au existat discuții ca eu să fiu propunerea de comisar european, dar președintele de partid de la acel moment… Nu am spus-o niciodată! Deși am avut o discuție între patru ochi la Kiseleff cu doamna Premier, în care „mi-a promis”… acesta a fost agreement-ul dintre noi că va face propunerea a doua zi în Biroul Permanent cu numele meu, până a doua zi s-a răzgândit.

– Dacă a fost „între patru ochi”, care sunt sau au fost ochii din umbră?
Nu știu care sunt ochii din umbră, dar eu cred încă faptul că un lider la un asemenea nivel – Premier al României și Președinte de partid, atunci când își ia un angajament între patru ochi, cu atât mai mult are obligația și datoria morală și de lider să își asume și să își respecte cuvântul dat. Mai ales că nu era o favoare pe care mi-o făcea, ci eram singura româncă care fusesem membră a Comisiei de Transport și Turism, care corespundea tuturor criteriilor – eram membră PSD, nu aveam nicio problemă de integritate, aveam o reputație ireproșabilă la Bruxelles care se vede și acum, eu nemaifiind europarlemntar și lucrând în continuare cu tot ce înseamnă Parlament, Comisie și tot leadershipu-ul și statu-quo-ul de la Bruxelles, care avea o experiență în domeniul Transporturilor demonstrată de toate dosarele importante pe care lucrasem și pe care fusesem raportor. Aveam respectul și aprecierea colegilor mei, susținerea colegilor mei social-democrați, inclusiv a Președintelui Parlamentului European David Sassoli – Dumnezeu să-l ierte – care a fost… colegul meu de bancă, oarecum, în Comisia de Transporturi, pentru că era tot membru în Comisia de Transporturi și stătea fix lângă mine, eu fiind Ț – Tapardel și el S – Sassoli. Deci efectiv noi stăteam unul lângă altul în Comisia de Transporturi și el știa foarte bine capacitatea și pregătirea mea. Deci aveam toate datele care mă puteau recomanda pentru acea poziție și știam cu siguranță că voi trece și de audieri fără nicio problemă, doar că această doamnă care la acel moment era Prim-ministrul României și Președintele partidului nu și-a păstrat cuvântul pe care mi l-a dat cu o după-amiază înainte, când mi-a spus că mă va propune în Biroul Permanent să fiu Comisar European. Asta după ce prima propunere fusese respinsă și urma să facem o a doua propunere, motiv pentru care și social-democrația europeană și social-democrația românească au pierdut poziția de comisar european, tergiversând, venind cu o propunere de bărbat în condițiile în care acolo se solicita paritate și României îi revenea o propunere de gen feminin… Deci nerspectând nici regulile și criteriile de la Bruxelles și pierzând oportunitatea și pentru socialiștii europeni și pentru PSD de a da un comisar european. Am o relație extraordinară cu actualul comisar European, Adina Vălean, o respect şi am lucrat şi în Parlamentul European, colaborăm şi acum la evenimentele pe care le organizez. Dar…

– A existat o discuţie ulterioară „între patru ochi” cu doamna Premier de atunci?
Au existat nenumărate discuții anterioare și o discuție între patru oechi atunci, când mi-a propus. Apoi ne-am intersectat – nu ne-am mai intersectat niciodată între patru ochi, ci în diverse conjuncturi. Niciodată nu mi-a dat o explicație pentru acest lucru, nu și-a cerut niciodată scuze pentru un astfel de comportament pe care nu o să-l cataloghez. Dar îmi doresc ca România să nu mai aibă astfel de lideri și astfel de oameni în funcții-cheie. Nu pentru că eu nu am ajuns comisar european, ci pentru că avem nevoie de oameni care înțeleg că atunci când ești într-o poziție-cheie trebuie să iei cea mai bună decizie nu pentru tine sau pentru cel căruia i-ai promis, ci pentru România. În condițiile în care noi am pierdut poziția de comisar european și pentru social-democrația românească, și pentru social-democrația europeană, nu cred că s-a luat cea mai bună decizie. Este evident – nu mai vorbim despre persoane, vorbim despre acest lucru. Și nici măcar pentru domeniul Transporturilor – pentru că eu cred că o viziune social-democrată în domeniul Transporturilor este mult mai utilă – indiferent de sectorul de transport despre care vorbim decât o viziune de dreapta.

– De la acea zi în care ai semnat adeziunea până… astăzi te-ai gândit să… semnezi o altă adeziune? Bănuiesc că oportunități au tot fost – apropo de politica contextelor…
Discuții au tot fost și este firesc.

– Cât de mult le-ai lăsat să avanseze?
Nu… nu au avansat foarte mult. Sunt un om destul de loial, am întotdeauna proiecte pe termen lung și cred în loialitate și în construcție pe termen lung. Cred că trebuie să fii acolo unde te regăsești.

– Și te regăsești acum în PSD?
Pentru mult timp eu m-am regăsit în Partidul Social Democrat și îmi doresc să mă regăsesc în continuare. Într-un partid social democrat care pune pe primul loc România, dezvoltarea României și valorile. Propuneri au existat și probabil că vor mai exista. Important este ce pot face eu pentru România. Pentru mine mai este un lucru foarte important, pe care acum îl văd cu perspectiva celor aproape 40 de ani și 20 de ani de carieră – vreau să lucrez cu oameni cu care pot lucra. Oameni care se respectă pe sine și care îi respectă pe oamenii cu care lucrează. E un lucru foarte important! Pentru că în politică, de multe ori, oamenii nu se respectă între ei. Și nu poți să lucrezi cu oameni care nu te respectă sau pe care nu îi respecți, nu poți să lucrezi fără încredere, nu poți să lucrezi cu oameni care nu au viziune și au doar interese. Adică eu nu pot să lucrez cu un om care crede că suntem doar niște pioni pe tabla de șah.

– Încerc să-mi imaginez unde te-aș vedea în România într-o poziție-cheie.
Dacă ar exista o poziție-cheie, mi-aș dori la modul onest, cu experiența mea, și cu tot ce vin – toate contactele mele la nivel internațional, cu faptul că sunt un nume în domeniul Turismului la nivel european și internațional și în zona de business și în zona economică, cu siguranță  Ministerul Turismului și Antreprenoriatului. Dar, într-adevăr, aș dori să mi se lase mână liberă să fac tot ceea ce am făcut la Bruxelles.  Eu am fost cea care a insistat, am convins președintele de atunci al PSD, am primit și susținerea Secretarului General al Organizației Mondiale a Turismului să facem un Minister al Turismului în 2016, în România. Eu am fost cea care a luptat pentru acest lucru – un minister de sine stătător, nu un minister care are „și Turism” la coadă. O țară ca România, cu potențialul turistic al României, cu capacitatea, cu oamenii care activează în Turism nu are un Minister al Turismului. Cred că e imporant să ai un om dedicat, nu numai un Minister al Turismului care să se ocupe și să gestioneze tot ce înseamnă travel și entertainment în România. Entertainmentul este un element de bază al industriei de Turism și mai ales într-o țară precum România. Dar trebuie să ai un om la masa guvernamentală care nu se sperie să-i spună Prim-Ministrului, colegului de la Economie, colegului de la Transporturi „eu vreau să fac ceva pentru Turismul din România și mi-am luat un angajament. Nu mai tratați Turismul ca pe o Cenușăreasă”. Un lider care să se lupte pentru buget, pentru proiecte, să aibă o viziune, să știe ce înseamnă să faci turism. Cu regret spun că am avut niște miniștri ai Turismului care nu știu – cu regret spun asta, pentru că unii îmi sunt prieteni… Ei nu au avut nici cea mai mică legătură cu acest sector, înainte să ocupe acest post. Nu mai vorbim despre eșalonul Secretarilor de Stat.

– Am prins o nuanţă aici. Tu consideri că ministerele care nu sunt evaluate ca fiind de prim rang sunt alocate drept răsplată pentru organizațiile cu rezultate bune la alegeri? Sunt o recompensă?
Sunt două paliere aici. Primul – dacă omul nu știe, ce să facă?! A primit și el un premiu pentru că a muncit în campania electorală. Greșit! Nu încurajez o astfel de viziune și probabil că o să mă lupt cu ea cât timp o să mai fac politică. Da, o organizație performantă poate propune niște nume. Dar acele nume trebuie să aibă în spate un CV, experiență în domeniu. Adică – pentru a fi ministrul Transporturilor nu ai nevoie doar de permis „categoria B” sau a fi la Cultură nu înseamnă că acel om a fost la teatru sau mai sunt oameni care au administrat mici business-uri… Nu poți să pui într-o poziție-cheie, de decizie guvernamentală niște oameni la maniera aceasta.

– Bun, acum ministerul e „pierdut”, este iarăși „la coada” unei denumiri – „…și Turismului”. Se va mai zbate cineva pentru el? Mai merită să te zbați tu? Te-ai mai zbate o dată?
M-aș zbate de câte ori ar fi necesar pentru Turismul din România.

– De ce? Cititorii se pot întreba „ce îi iese ei?!”
Am o relație foarte bună cu oamenii din industria Turismului din România, deci din mediul de afaceri. Am o relație bună cu cei mai proeminenți reprezentanți ai Turismului Românesc. Și m-am întâlnit cu ei în anul 2016. Dincolo de faptul că am fost membră a Comisiei de Transport și Turism, eu am fost Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European. În Intergrupul meu erau 150 de eurodeputați – o Comisie are undeva la 50, maximum 70 de eurodeputați cu membri substituți. Intergrupul meu avea 150 de eurodeputați din toate țările, din toate comisiile Parlamentului European. Deci – o forță, aș putea spune. Făceam lucruri, deja construiam la Bruxelles evenimente importante cu Comisia, dar nu reușeam să fac lucruri în România. Înainte să se facă Ministerul Turismului, în 2016, în vara anului 2016 m-am întâlnit cu cei din mediul privat. Și eu am spus că vreau să fac un Minister al Turismului în România. Ei nu își doreau foarte mult un minister, aveau o altă viziune care mie mi se pare greșită, dar sper că și ei și-au mai nuanțat-o. Prima reacție a lor a fost „Vrei un minister pentru că vrei să devii Ministrul Turismului”. Am fost șocată pentru că eu, construindu-mi o carieră la Bruxelles, fiind foarte implicată în ceea ce făceam acolo… nicio secundă nu îmi trecuse prin minte că eu aș vrea să fac acest minister în România pentru a ocupa eu această funcție.

– Dar se fac ministere așa, cu dedicație?
Ei așa au spus atunci. Și eu încercam să explic cât de important este să ai un Minister al Turismului care să discute cu mediul privat, să fie la masa deciziei guvernamentale, să înceapă să construiască o strategie de dezvoltare a Turismului European, să construiască brand de țară – e o glumă ce avem noi! Să construiască branduri regionale și aici este o provocare și pentru regiunile României și pentru județele românești – le-aș da teme tuturor. Dar noi nu avem brand! Adică cine este România? N-avem brand. „Cine” este zona Maramureș?! O știm, e frumoasă, trebuie să îi facem brand… Țara Făgărașului… Eu lucrez pe astfel de proiecte. De exemplu am un parteneriat extraordinar cu Andalucia și Sevilla. I-am susținut pentru ca Sevilla să devină Capitală Culturală a Turismului Inteligent. Dar oamenii aceia înțeleg ce înseamnă să construiești produse turistice, înțeleg ce înseamnă să construiești imagine turistică, servicii turistice. În plus, aveam nevoie să înțeleg ce nevoi are mediul privat, nevoi pe care să le export fie în partidul meu, care urma să vină la guvernare – eram convinşi că vom lua un rezultat bun –, fie în toate negocierile pe care le aveam la Bruxelles. „Aha, vrei ministru” – nicio secundă nu m-am gândit la acest lucru, când am susținut crearea acestui minister. Îmi doream și atunci o carieră europeană, mi-o doresc și acum. De aceea spun că oamenii trebuie să înțeleagă că politicienii nu sunt toți la fel. Nu toți vor să vină să se îmbogățească, să-și mânjească mâinile și să se întoarcă acasă nefăcând mare lucru. Sunt și oameni care vor să schimbe ceva – dar pentru asta trebuie să fie deschidere. Iarăși, ca sector privat – în România legile sunt cum sunt, dar nu te aștepta întotdeauna să vezi ce îți oferă statul, vino și tu cu un parteneriat. Apropo de cultura dialogului, a negocierii, a „compromisului”. La noi, când spui „compromis” înseamnă că a făcut cineva ceva rușinos. Nu, la nivel european există această cultură a compromisului. Nu vei câștiga 100%, dar e important să obții ceva.

– Hai să definim și termenul de „lobby”. Că la noi lobby înseamnă…
Că cineva a făcut trafic de influență. Dar cum să expui problemele unui sector sau ale unei industrii dacă nu te duci să expui acele probleme la nivel decizional?! Ca să faci legislație. Eu m-am întâlnit cu o mie de companii, cu o mulţime de asociații de consultanță care fac lobby care mi-au explicat perspectiva lor despre cum influențează respectiva lege respectivul sector și domeniu de activitate. Nu poți să ai experiență în toate domeniile. Adică tu nu poți să iei decizii sau să faci legislație după bunul simț sau după ce îți spune asistenta sau secretara. Tu trebuie să vorbești cu industriile respective, să înțelegi. Cum poți să fii atât de iresponsabil și să faci lucrul acesta la nivel european când decizia ta și modul în care tu propui articole în rapoarte va impacta 500 de milioane de cetățeni și zeci de mii sau milioane de companii?! Oamenii pe care îi trimitem acolo sunt responsabili nu numai pentru cetățenii români, sunt responsabili pentru un întreg continent.

– Există și acel „murmur” la nivel colectiv, în România care spune că „nu e pus cine trebuie, pentru că nici nu se vrea” – este acest „se vrea” de parcă România nu are autonomie sau o judecată a ei, ci ar fi veșnic o păpușă stricată a Europei, care este mutată și influențată dacă alimentezi de la OMV. Ne supărăm pe băncile austriece, ne închidem conturile și credem că Austria va înţelege astfel.
Greșit. Și mă bucur că ai pus problema așa. O să încep cu un lucru – niciodată la Bruxelles, dar niciodată, în nicio conjunctură, în nicio negociere, în nicio întâlnire – și m-am întâlnit cu cei mai importanți oameni de la nivel decizional european și chiar și internațional nu m-am simțit inferioară pentru că vin din România. Nu am avut niciodată acest sindrom de inferioritate, dimpotrivă. Dar asta înseamnă că am avut capacitatea să mă ridic la nivelul discuțiilor, că m-am pregătit pentru fiecare discuție. Deci oamenii aceia te apreciază după modul în care te prezinți și te raportezi în fața lor. Nu am cedat niciodată nicio negociere atunci când a fost de datoria mea să apăr interesele României sau atunci când am știut că viziunea mea este cea corectă și că se fundamentează – evident pe dicuții, negociere, research, lucrul cu industria… Respectul pe care îl am la Bruxelles și acum, nemaifiind într-o poziție de demnitate publică, se datorează acestui lucru. Iarăşi – nu te duci, ca o țară de mâna 79-a și îți exporți problemele la Bruxelles. Ce te îndeamnă să te duci la Bruxelles și să bați la ușa Europei și să spui „știți, noi aici suntem corupți”. Păi nu ne-au făcut ei corupți, că ne-am dus noi să spunem că suntem hoți și corupți. „Știți, la noi nu se respectă statul de drept” – Europa a zis „foarte bine, cine a zis asta?! Voi ați venit și v-ați certat și ați făcut dezbateri prin plenul de la Strassbourg că nu se respectă statul de drept. Hai că vă tăiem noi bugetul, că aici noi mai avem nevoie de bani să facem luucruri frumoase în țările noastre dezvoltate. Nu vă mai dau vouă, pentru că voi oricum vă certați între voi și veniți și vă denigrați singuri la Bruxelles”. Deci, iarăși, cum?! Și revin la aceeași obsesie a mea – nu trimiți acolo niște oameni care nu sunt la înălțimea funcției pe care o au și nu știu tematică europeană, cum funcționează instituțiile europene, nicio limbă străină, au chef să stea la shopping și prin retaurante, sunt dornice de circ și scandal și vin și fac aici în România și creează impresia că fac nu-știu-ce lucruri la Bruxelles, dar ei fac doar circ și scandal… Noi n-avem nevoie de niște circari la Bruxelles. Acolo la Bruxelles, circarii și cei care fac spectacol ieftin sunt excluși din start. Acolo oameni sunt pe construcție, pe negociere, pe dialog, pe compromis. Este o uniune. Da, este o uniune în diversitate – deci interesele sunt diverse și fiecare om și fiecare europarlamentar prioritizează interesele țării lui, dar are capacitatea să înțeleagă și să ajungă la acel compromis în care interesele țării lui se pot intesecta cu interesele altor țări. Noi nu înțelegem. Nu înțelegem nici mpcar această cultură. Noi o ținem pe-a noastră, ca Ion cu fluierul. Nu poți să te integrezi cu fluierul tău, dacă toată lumea cântă într-o orchestră. Nu știm să ne integrăm și să arătăm cât de utili suntem Europei, care este potențialul nostru, valoarea oamenilor noștri, valoarea resurselor. Noi nu știm să ne punem în valoare. Ne vindem ieftin – pentru că asta s-a întâmplat cu OMV – ne-am vândut ieftin și acum nu mai vrem să cumpărăm de la OMV. Păi ne-am vândut de mult OMV-ului ieftin, ca țară. E mintea românului de pe urmă.

– Da, doar că românul neinformat corect sau neobișnuit să-și caute informația este deranjat doar când ajunge la pompă.
Nu vreau să supăr pe nimeni, pentru că am respect pentru unii dintre colegii mei din Parlamentul European – pentru unii dintre oamenii noștri care fac politică externă. Unii. Dar am gestionat foarte prost această tematică Schengen și nu de acum. Adică nu este numai în cârca acestui guvern. Este în cârca ultimelor 4-5 guverne – că oricum se schimbă rapid în România. Noi trebuia să fim de acum 11 ani parte a Spațiului Schengen. Deci nu de ieri-de azi, ci de 11 ani. Acolo este un nucleu dur la nivel european și este un joc al acestui nucleu – când nu e Franța, e Olanda. Când nu e Olanda, este Austria. Dar noi nu am știut să ne ducem să negociem de atunci. Când am fi putut spune că îndeplinim toate criteriile – legislative, tehnice… pentru a fi parte a Spațiului Schengen. Noi nu am știut să ne ducem atunci să negociem, noi am negociat ca la iarmaroc. „Să mai cumpărăm niște fregate – hai, nu mai fiți supărați pe noi”, cu Olanda… ce să facem?! Stai să vedem dacă la următoarea decizie nu o să spună Olanda „pas” pentru că avem Portul Constanța. Ce facem, îl vindem olandezilor? Este al patrulea port ca mărime la nivel european și chiar mondial, fiind în afara Spațiului Schengen. Ei bine, dacă acest port va fi în Spațiul Schengen, probabil va fi pe locul unu sau doi. Normal că ar concura cu porturile olandeze. Dar nici nu putem să vindem portul Constanța olandezilor. Hai să negociem transparent.

– Poți să scrii de acum titlul știrii pentru următoarea încercare Schengen? vezi de pe acum titlul știrii?
Aș vrea să nu fie un titlu care să spună că o altă țară din acest nucleu dur spune „pas” României. Mi-aș dori foarte mult să nu fie așa și să avem niște oameni și la nivel european, și la nivel de politică externă mai abili, care știu să negocieze și știu să construiască de acum, puzzle-ul, piesă cu piesă. Am auzit pe toată lumea criticând participarea președintelui Bulgariei la Concertul de Anul Nou de la Viena. Îmi pare rău!

– S-a făcut inclusiv analiza repertoriului, identificând-se tot felul de nuanțe pentru lucrările muzicale care s-au cântat în premieră. Presa politică a făcut din Concertul de Anul Nou de la Viena un fel de discurs codat cu mesaje pentru România și Bulgaria.
Noi am fost într-un tandem. Nu ne-a obligat nimeni să fim într-un tandem și nu trebuia să fim astfel pentru că suntem dou țări diferite, cu interese diferite. Deci prima greșeală – pe cine condamnăm?! Aici e lipsa de vizionarism a politicienilor români – că am stat tot timpul într-un tandem ca și când ar fi fost frații noștri bulgari. Nu sunt nici măcar frații noștri moldoveni.

– Moldova e o altă discuție…
Da, așa este. În același timp, indiferent de background-ul celor doi actori care au participat la Concertul de Anul Nou de la Viena împreună, de ce vrei să spui despre fiecare în parte – origini, orientări politice… acela a fost un gest diplomatic și un semnal diplomatic. Aici se încheie subiectul la nivel de diplomație politică externă și interes european.

– Deci dirijorul a rămas cu orchestra lui.
Noi am rămas cu fluierul nostru. Afară. Certându-ne de când s-a luat decizia. Și îniante se discuta, apoi am început să discutăm în fiecare zi acest subiect. Cu mintea românului de pe urmă și stăm și ne smulgem părul din cap acum. În același timp și iarăși spun – cu respect față de colegii care fac treabă și care știu să negocieze – sunt unii care fac doar show în România și spun cum se luptă, vin la televizor cu emfază. Omul care are prea multe de spus și de făcut show în România nu prea are timp să facă lucruri la Bruxelles. Și spun asta din experiență – pentru că eu munceam de luni până vineri dimineață sau până joi seară la Bruxelles intensiv, dar nu aveam timp să particip la emisiuni în România sau să mă duc în teritoriu decât vineri, sâmbără, duminică. Dacă tu ești luni, marți la televizor în România, înseamnă că nu ești la Bruxelles unde ar trebui să îți faci treaba.

– Crezi că ai comunicat corect? Sau ți-ai fi dorit să fi comunicat mai mult?
Cred că sunt un bun om de comunicare. Din punct de vedere al modului în care eu mi-am comunicat activitatea pe rețelele de social-media, am comunicat foarte corect încercând să scot în evidență lucrurile la care lucrez. Și de multe ori era doar 10% din ceea ce făceam într-o zi. Avem o problemă însă cu presa din România. Eu am participat la sute de emisiuni în care nu apucam să transmit nimic, deși făceam lucruri extraordinare la Bruxelles. Din cauza unor subiecte toxice, inutile și a unor scandaluri curente care se întâmplau în politica națională, nu apucam să vorbim în emisiuni despre niște subiecte importante la niel european la care și eu eram parte. Și, de multe ori nici presa din România nu era interesată, că ratingul nu se făcea pe subiectul respectiv. Atunci când eram consilier general în Primăria Capitalei am fost întotdeauna spre zona de Comunicare și cred că am experiență și aveam o relație foarte bună cu toți jurnaliștii acreditați la Primăria Capitalei și Consiliul General. Mă întrebau întotdeauna când voiau să înțeleagă ce se întâmplă, cum se întâmplă… Pare lipsă de modestie, dar eu, spre deosebire de ei, când am terminat mandatul aveam și un doctorat în management și administrație publică și terminasem o facultate de administrație publică, cu notă foarte mare. Deci nu vorbeam după ureche. Și uneori îi întrebam pe jurnaliști de ce nu dau știri și despre anumite demersuri frumoase. Răspunsul era „Păi, ce, ai făcut ceva aiurea? E vreun scandal? Eștiu iubita cuiva?” Cu naivitatea de 25-30 de ani n-am înțeles și oricum nu m-am schimbat. Nu dau nici acum interviuri cu intenția de a obține știri, deși știu ce ar însemna și ce cuvinte ar trebui să folosesc. Dar eu nu cred că acesta este rolul meu ca politician – să fac știri. Rolul meu ca politician este să livrez informații legate de activitatea mea și de proiectele mele. Oamenii nu mai au simțul ridicolului – cu atât mai mult cei din politică. Și pentru cei cu simțul ridicolului foarte dezvoltat – cum este cazul meu, uneori este greu să înainteze. E bine că românii au simțul umorului, dar uneori nu poți să trăiești doar făcând haz de necaz. Noi trăim într-o societate în care scandalul vinde. Se face rating pe bază de scandal. Marile companii vând publicitate acolo unde este punctul de rating mai sus – că vor să fie câți mai mulți urmăritiori în fața televizorului. Dar dacă o companie care se respectă, care merge pe principiile guvernanței corporatiste, care încurajează educația refuză să mai cumpere publicitate când e difuzată la oră de prime-time o emisiune în care se face scandal… Și vrea să vândă publicitate în emisiuni de calitate… E foarte important să traduci politica europeană și ceea ce se întâmplă acolo pe înțelesul fiecărui cetățean.

– Tocmai de aceea, pentru cetățean, spune-mi câteva lucruri pe care le-ai făcut tu la Bruxelles și pe care le consideri definitorii pentru experiența ta acolo.
Sunt cea care a făcut ca România să aibă din nou 33 de eurodeputați, în loc de 32. Cineva va spune că e încă „un om pe care l-am trimis să aibă salariu mare la Bruxelles”. Nu. E încă un eurodeputat care joacă un rol foarte mare în puterea de negociere pe care o are România la Bruxelles. Eu sunt cea care a obținut acest beneficiu, atunci când s-au renegociat locurile în Parlamentul European odată cu Brexit. Eu sunt eurodeputatul român care a organizat cele mai multe evenimente de rang înalt la Bruxelles în care imaginea României a fost pusă pe tapet la cel mai înalt nivel. Sunt unul dintre eurodeputații care a lucrat la cele mai importante dosare din domeniul Transporturilor și Turismului și care a reușit să pună interesele României bine. Sunt eurodeputatul care a împins la nivel european crearea unei strategii pentru dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală și de Est despre care nu se știe așa de mult. Am venit și am împins aceste dosare și am spus că acum trebuie să ne ocupăm și de dezvoltarea rețelei de transport în zona de Centru și Est a Europei, pentru că sunt țări care s-au integrat mai târziu în Uniunea Europeană, au nevoie de un altfel de sprijin financiar si tehnic de la Bruxelles pentru a-și dezvolta instrastructura. Am stat la masa celor mai importante negocieri și mă mândresc cu acest lucru. La nivel național, ca și social democrat ne amintim 2019 când social democrații erau huiduiți și ponegriți – cred că sunt unul dintre puținii politicieni sociali democrați care am fost foarte expusă la vremea respectivă, fiind unul dintre comunicatorii partidului care mă bucur de prietenia, de respectul în rândul cetățenilor. Cred că este un lucru important.

– Oamenii te recunosc pe stradă?
Da, mai puțini decât în 2019-2020 și pentru că în ultimul an și jumătate am călătorit mai mult și am avut activitate internațională. Mă recunosc pe stradă. Circul și cu metrolul din când în când și m-au mai recunoscut oamenii în metrou. Mă bucură foarte mult un lucru pe care eu nu l-am realizat decât foarte târziu, pentru că atunci când nu am întâlniri oficiale nu mă machiez: este o diferență între ceea ce se vede la televizor și cum sunt nemachiată… și atunci mulți mă recunosc după timbrul vocal. Și mă bucură acest lucru. Mă bucur că am reacții pozitive atunci când sunt recunoscută pe stradă. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă întâlnesc cu cineva pe stradă și să aibă o atitudine lipsită de respect la adresa mea. Am întâlniri pe la medici sau în diverse situații în care mă duc cu diverse probleme personale și se transformă în dezbateri pe teme sociale, politice. Mă bucur că pot să fac lucrul acesta. Acum am timp să fac cumpărăturile singură…

– Gătești?
Gătesc, dar nu o să pretind că sunt o expertă în arta culinară. E ceva ce trebuie să le spună un strateg de comunicare politicienilor, dar și altor oameni care vor să se expună în media – nu trebuie să pari că ești perfectă și bună la toate. Dar știu să fac câteva lucruri care îmi plac. Mă recreează acest lucru când îl fac pentru iubitul meu, pentru familia mea.

Deci există sau nu cineva în viața ta?
Acest lucru nu o să-l divulg. Sunt discretă cu viața mea personală. 

– Când ai plecat de la Bruxelels, când ai predat cheia biroului, ai simțit că ai plecat de acasă”?
Nu. „Acasă” pentru mine este România, cu siguranță! Am simățit că plec dintr-un loc în care am putut să fac difrența și să fac multe lucruri importante pentru România, dar și pentru Europa. Și am regretat plecarea. Nu am știut că o să mă întorc în sectorul privat. Am fost convinsă că într-o formă sau în alta mă voi întoarce. A fost o pauză… Așa cum știi, am terminat mandatul în 2019 și 2020 a fost un an pandemic. Așadar m-am întors la Bruxelles în a doua parte a anului 2021. E adevărat că în prima parte a anului 2021 am făcut o emisiune pe teme europene… Am fost plăcut surpinsă de faptul că am fost reprimită cu brațele deschise la Bruxelles de colegii mei din Parlamentul European, de colaboratorii mei de acolo. Abia mă așteptau, pentru că probabil cât am lucrat acolo am fost cea mai importantă voce a Turismului European. Mai ales în sectorul Aviaței, sector care integrează partea de IT, digitalizare, noi tehnologii.

– Există un loc la Bruxelles în care meregai să fii anonimă? Acolo toată lumea se întâlnește cu toată lumea…
E un loc – mă duceam într-un parc. Îmi place foarte mult să fac sport și întotdeauna îmi găsesc o preocupare în zona aceasta – joc tenis…

– Mulți spun că nu mai au timp și pentru sport. Tu cum faci?
Nici eu nu am timp, dar îmi place și încerc când se poate și cum se poate să îmi fac timp. Nu îmi iese întotdeauna. Iubesc să merg pe jos. Ador să fiu cu gândurile mele și să observ oamenii pe stradă. Este o zonă cu niște parcuri și un lac unde mergeam pur și simplu să fiu doar eu cu mine și, de multe ori, mergeam să-mi încarc bateriile și, spre disperarea echipei mele, să mai vin cu noi sarcini și noi idei.

„Din politică nu cred că poți să ieși niciodată”

– Acum, ce faci? Care este exact business-ul de care te ocupi? Sau vrei să rămâi în zona politică. Sunt ele complementare?
Cu siguranță sunt complemetare. Din politică nu cred că poți să ieși niciodată, mai ales eu care am avantajul vârstei. Am 20 de ani de politică și 39 de ani de viață. E o vârstă la care unii abia se apucă de politică. Am avantajul pasiunii pentru acest domeniu, al unei educații în acest domeniu – atât datorită experienței, cât și o educație teoretică. Și cu siguranță pot să fac diferența în politică. Acum sunt în sectorul privat, am propria companie. Am clienți foarte mari la nivel internațional care activează în zona de Turism și Transporturi.

– Cum se numește compania?
CT – de la „Claudia Țapardel” EU Communication and Management Affairs. Mai simplu, CT EU Affairs. A fost un jod de cuvinte care mi-a plăcut foarte mult – și faptul că CTEU înseamnă „Claudia Țapardel, eu”. Este o companie care se ocupă de consultanță și de strategie de comunicare în zona de Turism și Transport.  De asemenea, organizez evenimente internaționale high-level la nivel de Summit Internațional în zona de Transport și Tursim. Am organizat cred că cele mai mari evenimente ale anului trecut la nivel european și internațional pe Turism. Adică am organizat, evident în parteneriat cu una dintre cele mai mari asociații de turism de la nivel internațional un leader-summit pentru Turism la Bruxelles, la care au participat cei mai mari jucători din sectorul privat din industria de Transport și Turism și cei mai importanți decidenți la nivel european. Și, de asemenea, un alt eveniment foarte mare – un alt summit în Indonezia, organizat sub umbrela summitului G20, tot așa pe Turism. Deci, după ce s-a terminat reuniunea G20, imediat a fost summitul. Sunt global public speaker, particip la conferințe internaționale împărtășind experiența mea în zona Transporturilor și Turismului precum și a politicilor europene. Moderez evenimente de talie intermnațională și lucrez cu jucători importanți de pe piața internațională de Turism.

– Oferi consultață și unor membri ai Parlamentului European?
Nu, nu ofer consultață membrilor Parlamentului European.

– Nu neapărat români. Ar fi un soi de… conflict de interese?
Nu, nu ar fi absolut niciun conflict de interese. Nu fac lobby, sunt în zona de strategie de comunicare, organizare de evenimente high-level, pentru că este posibil să revin în politică și atunci doresc să păstrez ce am construit. Eu am niște principii solide și cariera mea s-a construit pe principii solide și atunci vreau să păstrez niște granițe. Aș putea oferi consultanță, numai că, fără lipsă de modestie, consultanța mea este foarte scumpă. E un lucru foarte important pe care pot să îl fac în sectorul privat, spre deosebire de sectorul public – pot să îmi aleg oamenii cu care lucrez. Scopul meu nu este cel financiar, ci calitatea omului cu care lucrez, calitatea proiectului.

– Ești o forță. Intimidezi, poate. În politică și în viața publică. Cum ar trebui să fie un bărbat astfel încât să îl poți vedea?
Am o tărie interioară și o forță… În 2018 am organizat Ziua Internațională a Turismului, la Bruxelles împreună cu Antonio Tajani, care era de la Populari. Un eveniment cu 800 de participanți în Sala Plenului de la Bruxelles. Cel mai mare eveniment organizat de un eurodeputat în colaborare cu Președintele Parlamentului European. Un eveniment la care au participat jucători, decidenți de la nivel de Comisie Europeană, Banca Europeană de Investiții, miniștri, guvernatori, primari, jucători din sectorul privat… La recepția de după eveniment, liderul de grup al Socialiștilor, Gianni Pittella, în discursul lui a spus în limba italiană că sunt o forță a naturii. M-a emoționat foarte mult! Cred că intimidez pentru că sunt expansivă și pun și foarte multă pasiune în tot ce fac și sunt stăpână pe mine. Dar nu, nu este imposibil ca cineva să îmi fure inima sau să mă impresioneze.

– Dar în plimbările tale prin parc, te gândești și la faptul că la 30 de ani fie vine o invitație la nuntă, fie vestea că vine primul…al doilea copil… Tu la 30 de ani ai plecat la Bruxelles să-ți consolidezi cariera. Ți se pare că oamenii din jurul tău cred că ai rămas în urmă cu un palier?
O, da. Și nu o să fiu ipocrită – și eu cred uneori, în forul meu interior că poate este un minus acolo la acest palier – mai ales dacă privim din perspectiva tradițională, a familiei tradiționale. Prin ochii părinților, ai bunicilor mei… Am pierdut recent doi bunici – și bunicul din partea tatălui, și bunicul din partea mamei și mărturisesc că mi-ar fi plăcut ca ei să mă vadă așa cum priveau ei – mai ales bunicul meu de la Teleorman, cu ochii de la țară, care spunea „Tată, mi-ar fi plăcut să te văd îmbrăcată în rochie de mireasă”. Evident. Dar în viață nu poți să le faci pe toate în același timp.

– Ține de tine?
Cred că ține de cum vrea Dumnezeu să așeze lucrurile. Și eu am învățat și sunt foarte convinsă – trăiesc cu această convingere adânc înrădăcinată în sufletul meu că sunt anumite   lucruri în viață pe care nu le poți forța.Sunt o fire care forțează multe lucruri, dar cred că sunt unele pe care nu le poți forța. Cred că cele mai importante lucruri în viața unui om vin la momentul potrivit și atunci când este pregătit să le primească în viața lui. Deci, cu siguranță acest lucru se va întâmpla…

– Dar ar fi loc în viața ta?
O, da. Cu siguranță. Și cred că în viața fiecărei femei este loc de iubire, e loc să aibă un partener și o relație bazată în primul rând pe iubire, respect. O relație romantică echilibrează pe oricine, fie femeie, fie bărbat. Este în legea firii și cred că este foarte important. Dar așa cum am spus, o relație care să fie importantă vine la momentul potrivit și atunci când ești pregătită să o primești în viața ta. Spun un lucru cu maturitatea femeii de 39 de ani – eu nu știu să trăiesc lucruri cu jumătate de măsură și trăiesc viața cu pasiune și așa trebuie să fie și viața mea sentimentală. Merit o iubire trăită cu intensitate.

– Lasă-ți aici un mesaj pentru 49 de ani. Acest prag de dinaintea unei vârste care se anunță importantă.
M-ai întrebat apropo de „prea tânără”… O, da, „prea tânără” – când am împlinit 30 de ani, pentru mine a fost o ușurare că oricum spuneam de mult timp că mă apropii de 30 de ani. Așa o să fie, probabil, și la 40 și mai departe. Vreau să-mi spun același lucru și la 40, și la 41 și la 49: că sunt mândră de tot ceea ce am făcut în viață și, așa cum spune acel cântec faimos, „je ne regrette rien”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed