Money.ro: Privind la România, spre ce anume va trebui să ne îndreptăm din ianuarie 2013: spre capital străin, cum am încercat în perioada 2000-2008, când investiţiile străine au crescut de la 5 mld. euro la 50 mld. euro, dar şi datoria externă totală de la 11 mld. euro la 90 mld. euro sau spre capital autohton, prin agricultură şi producători locali?

Claudiu Doltu: Dacă vrem cu adevărat să creştem standarul de viaţă în România, există o singură opţiune, şi anume sa acceptăm că trebuie să continuăm să ne deschidem către exterior. Printre altele, trebuie să acceptăm că nu merită să menţinem o barieră artificială între capitalul autohton şi cel străin. Standarul de viaţă nu creşte în mod sustenabil, decât dacă productivitatea creşte. România nu face excepţie de la această “regulă”. Pentru ca productivitatea să crească este nevoie de investiţii şi de acumulări de capital.

Cel puţin la nivelul unei generaţii nu există suficiente posibilităţi ca economisirea să crească atât de mult şi doar din surse autohtone să avem suficiente acumulări de capital şi investiţii. Dacă, spre exemplu în anii ‘90 exista în mod raţional opţiunea respingerii reformelor şi, implicit, opţiunea întârzierii deschiderii economiei şi societăţii româneşti, astăzi această opţiune nu mai poate fi considerată raţională. Spre deosebire de anii ‘90, acum oamenii au o cu totul altă înţelegere a lucrurilor, au o altă percepţie a ceea ce înseamnă bunăstare, asupra a ceea ce înseamnă prezentul şi viitorul lor. Mai mult, oamenii înţeleg ce înseamnă libera circulaţie si se folosesc de drepturile lor de a se stabili şi lucra în alte ţări.

Faptul că veniturile în România sunt relativ mici, şi vor continua să rămână mici, automat ne face să înţelegem că doar prin atragerea de capital străin se va putea compensa lipsa de resurse financiare autohtone. Viitorul guvern nu va putea să aibă altă opţiune raţională decât să întreprindă tot ce va fi necesar pentru a înlătura barierele care există în calea firmelor străine. Odată înlăturate aceste bariere, cetăţenii români sunt cei care vor beneficia in primul rând.

Ceea ce dezavantajează România în competiţia pentru atragerea capitalului străin, cel puţin la nivelul UE, sunt în special condiţiile de viaţă de zi cu zi care nu sunt atât de bune precum în ţările cu care concurăm: Ungaria, Polonia, Cehia, Germania, Austria, Franţa etc. Există un tip de acţiune guvernamentală îndreptată spre rezolvarea unor probleme şi care nu are nimic de-a face cu încercarea inutilă şi costisitoare de a atrage investitori promiţându-le fel şi fel de facilităţi fiscale. Dacă acţiunile guvernului urmăresc, în primul rând, îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a propriilor cetăţeni şi rezolvarea multora dintre problemele lor – accesul la educaţie, sistemul de sănătate, calitatea justiţiei, infrastructura, relaţia dintre autorităţi şi contribuabili etc. – atunci şi costurile de afaceri pentru orice investitor străin în România se vor reduce.

O asemenea schimbare de atitudine în ceea ce înseamnă atragerea de capital străin nu poate să aibă decât efecte bune. Pe de o parte, estompează foarte mult diferenţierea artificială dintre capitalul străin şi capitalul autohton, care de multe ori doar canalizează inutil energiile oamenilor spre dezbateri sterile şi spre găsirea de “ţapi ispăşitori” (“firmele străine distrug locuri de muncă” sau “importatorii omoară locuri de muncă în firmele autohtone” sau “consumaţi produse fabricate în România pentru a salva locuri de muncă aici” etc.). Pe de altă parte, beneficiile pentru proprii cetăţeni cresc, iar la toate aceste beneficii vor avea acces şi investitorii străini cu costuri mai mici decât acum. Pentru mulţi dintre ei acest lucru înseamnă reducerea costurilor pentru afaceri, care presupune câştiguri atât de partea autorităţilor şi a societăţii cât şi de partea investitorilor străini mari sau mici.

Money.ro: Care sunt proastele obiceiuri de care trebuie să scape România pentru a reintra pe făgaşul normal al competitivităţii?

Claudiu Doltu: Cel mai “prost obicei” care împiedică întreprinzătorii români să fie mai eficienţi este faptul că oamenii continuă să creadă că “merge şi aşa”. Altfel spus, totul se rezolvă prin mici înţelegeri de cele mai multe ori conjuncturale, iar ele se extind de la modul de redactare şi de respectare a contractelor de tot felul, până la relaţia dintre administraţia publică şi firme, între angajator şi angajat sau între administraţie şi cetăţeni.

Este, în primul rând, o problemă de “cultură a locului”, o problemă de mentalitate. Nu putem să nu recunoastem însă faptul că societatea românească şi oamenii de afaceri din România s-au schimbat foarte mult în bine în ultimii ani, chiar dacă poate mai încet decât am fi aşteptat. În România este esenţială respectarea contractelor şi a tuturor regulilor care există şi folosirea într-o mult mai mică măsură a improvizaţiilor. Cu cât mai repede se vor mişca lucrurile în această direcţie, cu atât mai repede vom obţine efecte mai mari, dar cu costuri mult mai mici. De aici vor apărea şi câştigurile de competitivitate.

Money.ro: Care sunt totuşi avantajele de care dispune România şi care să-i permită să se înscrie în jocul dur al competitivităţii?

Claudiu Doltu: România este o ţară care are foarte multe active încă puţin utilizate. În primul rând, este o piaţă mare, suntem aproape 19 milioane de locuitori.

România este o ţară în care oamenii cheltuiesc bani. Sunt alte societăţi în care înclinaţia spre consum a oamenilor este mult mai mică şi, cel puţin din acest punct de vedere, putem considera că România este o piaţă atractivă. În plus, oamenii sunt destul de dispuşi să asimilizeze produse noi, obiceiuri noi şi chiar comportamente noi. Iarăşi, un lucru care constituie un avantaj foarte mare.

În România, oamenii sunt destul de deschişi în a utiliza limbi străine. Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că este un mare avantaj. Mai mult, suntem o ţară sigură, iar faptul că nu sunt probleme legate de siguranţa fizică, de siguranţa proprietăţii face ca această stare să o putem considera un activ. Mai mult, poziţia geografică este foarte interesantă şi chiar dacă pe moment observăm că nici companiile multinaţionale nu încearcă să dezvolte afaceri spre Sud-Est sau spre Est, cu siguranţă în anii viitori aceasta situatie se va schimba.

De asemenea, faptul că piaţa muncii este mult mai flexibilă decât în multe ţări europene constituie un alt avantaj. Chiar şi din perspectiva infrastructurii slab dezvoltate lucrurile pot fi transformate într-un avantaj pentru că există un potenţial foarte mare de investiţii pe termen lung, indiferent că vorbim despre infrastructura energetică, rutieră, portuară sau despre cea informatică.

Cu o populaţie relativ bine educată şi cu lucrători care pot fi relativ uşor motivaţi, sigur că putem identifica şi alte active neexploatate prin a căror utilizare România să crească mai mult si mai repede. De asemenea, faptul ca în România oamenii au o cultură industrială, în sensul că sunt obişnuiţi să considere mersul la serviciu un mod de viaţă, lucru doar aparent lipsit de importanţă, este un mare activ care poate fi exploatat.

Money.ro: În perioada 1990-2005, rata medie anuală de creştere a PIB-ului economiilor anglo-saxone de peste ocean (SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda) a fost de 3%, în timp ce Franţa, Germania, Italia, Belgia, Austria (ce pot fi incluse în modelul european continental) au crescut în medie cu 1,6%. Ce anume din modelul anglo-saxon ar trebui să înveţe Europa şi, mai ales, România?

Claudiu Doltu: Suntem o ţară membră a UE şi poziţionată geografic în Europa. Mai mult, nu avem cum să nu ţinem seama de faptul că modelul cultural în România îndeamnă oamenii să caute întotdeauna mai multă siguranţă, mai puţină incertitudine, chiar acceptând “preţul” unor venituri mai mici.

Uitându-ne la cele două modele (SUA şi Europa de Vest), diferenţa de creştere economică care a existat şi care există şi astăzi sau încetineala cu care economiile din Europa ies din recesiune (spre deosebire de economia SUA, care iese mai repede) sunt explicate în principal de trei elemente.

În primul rând, inovarea şi asumarea riscului. Acestea sunt mult mai vizibile dincolo de Atlantic. În al doilea rand, concurenţa mult mai mare care există în SUA faţă de economiile din UE şi, în al treilea rand, flexibilitatea preţurilor. Concurenţa mai mare în SUA avantajează foarte mult consumatorii, care sunt mult mai “răsfăţaţi” decât în Europa. În ceea ce priveşte preţurile, cu cât ele sunt mai flexibile (se modifica rapid în sus sau în jos), cu atât cei care deţin resurse de tot felul reacţionează mai rapid şi îşi schimbă comportamentul. Firesc, rezultatele apar mult mai repede. În spaţiul european, inclusiv în România, fluctuaţiile preţurilor sunt mult mai rare şi există mai multe rigidităţi.

În ceea ce priveşte preţurile libere, România are încă un drum de parcurs. Progrese mari s-au făcut, chiar dacă lent şi rezultatele bune sunt evidente. Nimeni nu iubeşte creşterea preţurilor – mă refer mai ales la cumpărători. Dar, pe de altă parte, toată lumea urăşte penuria. Iar lipsurile de tot felul şi cozile nu sunt determinate decât de refuzul autorităţilor de a lăsa preţurile în pace. Sunt convins că în câţiva ani în România vom rezolva ce mai este de rezolvat în ceea ce priveşte transparenţa şi independenţa autorităţilor care reglementează anumite preţuri. La fel sunt convins şi de faptul că România, ca ţară membră a UE va urma în mult mai mare măsură ceea ce se întâmplă în spaţiul european decât ceea ce se întâmplă în  SUA.