Claudiu Năsui (USR): Cel care a beneficiat cel mai mult de pe urma blocării exploatării gazelor la noi a fost o companie rusească, Gazprom / Nu cred că investiţiile vor avea loc, pentru că statul este cel mai prost administrator, din lipsă de interes

”O spun cu responsabilitatea termenilor folosiţi, lobby-ul principal şi cel care a beneficiat cel mai mult de pe urma blocării exploatării gazelor la noi a fost o companie rusească, Gazprom, pentru că ei sunt primii care nu au interesul să aibă concurenţă pe partea aceasta. Şi o parte din clasa politică fie pentru că au fost plătiţi, corupţi fie că au fost idioţi utili, adică practic din convingere, au blocat”, a spus Năsui. 

Deputatul USR a precizat că el crede că genul acesta de lobby ”se face nu numai la nivel politic ci şi în societatea civilă”. 

”Să frânezi, să blochezi dezvoltarea economică a unui stat, puteam să fim independenţi energetic acum, dacă aveam gazul din Marea Neagră, ba chiar cred că puteam să exportăm şi în restul Europei, puteam să fim o soluţie, am fi fost mari câştigători. Deocamdată eu nu cred că investiţiile vor avea loc, pentru că statul este cel mai prost administrator, din lipsă de interes”, a arătat Năsui.

El a precizat că nu crede că se va face ceva la Işalniţa. ”Probabil se vor face acele reactoare nucleare, cele mici, modulare”, a completat deputatul. 

Despre băieţii deştepţi din energie, Claudiu Năsui a spus că sunt mai mulţi acum. ”Putem să îi bănuim de prostie sau de cârdăşie, sunt companii care au făcut nişte profituri extraordinare”, a comentat Năsui. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed