Clipe grele pentru corespondenta CNN din Afganistan! Un taliban a răcnit la ea

Corespondentul CNN la Kabul, Clarissa Ward, a fost agresata miercuri de luptatorii talibani in timp ce relata de pe strazile din capitala Afganistanului.

Ward se afla pe teren in Afganistan de la caderea Kabulului, ceea ce a consfintit preluarea controlului asupra Afganistanului de catre talibani.

Miercuri, lucrurile aproape ca au scapat de sub control pentru ea si producatorul ei, Brent Swails.

Ward sustine ca a fost strigata de luptatori talibani agitati care i-au cerut sa-si acopere fata. Producatorul ei aproape ca a fost lovit cu pistolul in timpul incidentului, a spus ea. In timpul unei transmisiuni in direct de pe aeroportul din Kabul, Ward – care purta un hijab – a fost agresata de un taliban cu un „bici urias improvizat”, care s-a apropiat de ea in timp ce „striga la mine sa-mi acopar fata”.

Alti doi luptatori talibani au incercat sa o biciuiasca cu un lant pentru pistol pe producatoarea ei pentru ca a filmat incidentul, a declarat Ward. Acesta a scapat pentru ca un alt taliban le-a spus agresorilor sa ii lase in pace pentru ca erau jurnalisti.

„Sincer, pentru mine, este un miracol ca mai multi oameni nu au fost raniti foarte, foarte grav”, a spus Ward, adaugand ca zona aeroportului era haos.

„Am transmis tot felul de situatii nebunesti. Aici a fost haos. A fost o nebunie”, a spus Ward. „Este foarte riscant, este foarte periculos, este complet imprevizibil. Nu exista ordine, nu exista un sistem coerent de procesare a oamenilor”, a adaugat jurnalista, cidata de Deadline.

Talibanii au declarat ca vor onora drepturile femeilor in limitele legii Sharia.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed