CNVM a suspendat pentru două săptămâni oferta de obligaţiuni convertibile a Flamingo

Acţiunile Flamingo sunt suspendate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), situaţie care se va menţine până la aprobarea planului de reorganizare al companiei, care ar putea avea loc în adunearea generală a creditorilor din 25 februarie.

Tribunalul Bucureşti a admis luni cererea de intrare în insolvenţă a Flamingo Internaţional, după ce vineri subsidiara Flanco primise acordul pentru deschiderea aceleiaşi proceduri, putând astfel începe reorganizarea judiciară sub protecţia împotriva creditorilor.

Potrivit certificatelor emise de Tribunalul Bucureşti care atestă intrarea în insolvenţă a Flamingo International, prima şedinţă a adunării generale a creditorilor se va desfăşura în 25 februarie, în timp ce în cazul Flanco este programată în 5 aprilie, iar creditori Flamingo Computers se vor întâlni în 22 martie.

Săptămâna trecută, ING Bank a început executarea silită a stocurilor deţinute de Flamingo, deoarece compania nu a respectat termenii unei înţelegeri încheiate în noiembrie, privind restructurarea unui credit acordat în 2001, încălcând în mod repetat angajamentele contractului.

Astfel, banca a anuţat că s-a văzut nevoită să execute silit mai multe companii din grupul Flamingo, printre care Flamingo International SA, Flamingo Computers SA, Flanco International SRL şi Flamingo Distribution Center SRL.

O dată cu începerea executării silite, Flamingo Internaţional ceruse instanţei iniţierea procedurii de insolvenţă în cazul firmei Flanco International SRL, pentru protejarea de creditori.

Compania a derulat pe parcursul anului 2009 un amplu program de reorganizare, în scopul de a revitaliza activitatea şi a depăşi momentul de criză. Potrivit companiei, prima etapă a programului a fost aplicată în prima jumătate a anului, prin reducerea costurilor operaţionale.

De asemenea, Flamingo International derulează în perioada 3 decembrie 2009 – 12 ianuarie 2010 un proces de recapitalizare, prin lansarea unei emisiuni de obligaţiuni convertibile, în valoare de 7 milioane de euro

„Recapitalizarea companiei, coroborată cu restructurarea datoriei către furnizori, proprietarii de spaţii comerciale şi bănci, reprezintă modalitatea de ieşire din criză, aprobarea de către CNVM a emisiunii de obligaţiuni aducând Flamingo cu un pas mai aproape de finalizarea acestui plan”, menţiona compania la sfârşitul lunii noiembrie.

Flamingo va emite obligaţiuni de 29 milioane lei (aproape 7 milioane euro), cu scadenţa la cinci ani. Rata anuală nominală a dobânzii pentru obligaţiunile convertite în acţiuni va fi de 37,97%, iar cea pentru obligaţiunile neconvertite de 10%, în condiţiile în care dobânda se capitalizează şi se calculează anual. Oferta se adresează acţionarilor sau investitorilor care achiziţionează obligaţiuni de cel puţin 50.000 euro.

Atragerea de capital suplimentar se va realiza în două etape: în prima fază, acţionarii deja existenţi vor putea cumpăra obligaţiuni proporţional cu deţinerea actuală, iar obligaţiunile nesubscrise în prima etapă vor fi oferite spre subscriere investitorilor noi, printr-un plasament privat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed