CNVM i-a amendat pe Silaghi şi soacra sa deoarece nu au anunţat tranzacţiile cu acţiuni BT

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a efectuat în perioada 28-29 aprilie un control la sucursala din Cluj a IFB Finwest Arad, la solicitarea procurorilor DIICOT, care au derulat o anchetă privind o posibilă manipulare a pieţei de capital în cazul unor tranzacţii cu acţiuni Banca Transilvania.

Amenzile au fost aplicate lui Silaghi şi soacrei sale de CNVM la 17 iunie, însă au fost anunţe de autoritatea pieţei de capital doar după analizarea contestaţiilor făcute de cei doi.

CNVM menţionează că la momentul realizării tranzacţiilor cu acţiunile BT de pe contul Doinei Mărioara Cojocaru, Silaghi era membru în Consiliul de Administraţie al băncii şi astfel era persoană iniţiată. Întrucât Silaghi şi Cojocaru sunt rude, contul deschis pe soacrei acestuia trebuia înscris în categoria specială destinată acestor persoane, însă a fost înregistrat ca un cont obişnuit, iar tranzacţiile realizate cu acţiunile băncii de pe contul Doinei Mărioara Cojocaru nu au fost raportat la CNVM şi BT.

Astfel, cei doi au încălcat prevederile Comisiei privind anunţarea transferurilor efectuate de persoanele iniţiate.

Potrivit unui regulament al CNVM, persoanele iniţiate trebuie să notifice instituţia şi societatea unde acestea sunt acţionari toate tranzacţiile efectuate în cont propriu cu acţiunile societăţii respective în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la data operaţiunii.

Silaghi, fost membru în CA al Băncii Transilvania, a cumpărat în perioada mai – decembrie a anului trecut, în numele soacrei sale, mai multe acţiuni Banca Transilvania, folosindu-se de informaţia potrivit căreia Bank of Cyprus intenţionează să cumpere un pachet semnificativ de titluri ale băncii din Cluj-Napoca, potrivit procurorilor. Silaghi a vândut în data de 7 decembrie, tot în numele soacrei sale, toate acţiunile pe care le avea, pentru 80,6 milioane lei, către Bank of Cyprus.

Tranzacţia din decembrie a fost realizată prin intermediul sucursalei din Cluj a firmei de brokeraj IFB Finwest. Prin această sucursală s-au derulat şi achiziţiile realizate în perioada mai-decembrie, dintre care cele mai multe acţiuni au fost transferate din contul lui Silaghi la firma de brokeraj BT Securities.

La jumătatea lunii iulie, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, şi Silaghi, precum şi alţi doi bancheri au fost deferiţi justiţiei pentru manipularea pieţei de capital în legătură cu modul de tranzacţionare a acţiunilor băncii.

În răspunsul transmis către DIICOT, Comisia aprecia că tranzacţiile respective s-ar putea vorbi despre transferuri pe bază de informaţii privilegiate, şi nu despre acţiuni de manipulare a pieţei de capital.

În urma controlului de la IFB Finwest, CNVM a amendat cinci angajaţi ai firmei de brokeraj, printre care şi pe Radu Codruţ Jurcovan, traderul prin care Claudiu Silaghi a tranzacţionat acţiuni ale Băncii Transilvania (TLV) în numele soacrei sale. Jurcovan a fost amendat cu 3.000 de lei, pentru că nu a înregistrat contul soacrei lui Silaghi în categoria persoanelor iniţiate şi a preluat ordinele de tranzacţionare prin telefonul mobil fără să înregistreze convorbirile.

Alte patru persoane de la IFB au fost sancţionate cu câte 2.500 de lei deoarce trebuiau să prevină neregulile în care au fost implicaţi traderul şi Silaghi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed