Codrin Ștefănescu: Se dorește organizarea unui nou ”miting uriaș” al PSD

Anunţul său vine în contextul în care, de trei zile, românii ies din nou în stradă în număr foarte mare cerând demisia guvernului. Ștefănescu a afirmat şi că unii lideri social-democraţi din ţară sunt presaţi de primari şi chiar de electorat pentru ca PSD să pregătească un nou ”miting uriaş”, informează Știrile Pro Tv, citat de b1.ro.

 

„Nu este decis. Preşedintele Dragnea este informat de colegii noştri din ţară, care la rândul lor sunt presaţi de primari, de electorat, de membrii noştri, care mai doresc încă un miting. Eu sunt unul dintre cei care susţin această idee de a face din nou un miting uriaş PSD. Noi am avut un miting liniştit, cu sute de mii de români, când nu s-a întâmplat niciun fel de incident. Noi nu am incitat la violenţă, ci a fost pur şi simplu un miting pentru a arăta forţa unei majorităţi şi a poporului român, care iese la vot şi la urne şi decide ceva prin votul respectiv. În momentul de faţă văzându-se toate aceste atrocităţi, cei care ne susţin au motive să ceară aşa ceva”, a declarat Codrin Ştefănescu la România TV, conform b1.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed