Combinatorii

0
Combinatorii

Despre audierea domnului Claudiu Cercel (unul dintre cei cinci directori generali adjuncți din BRD) am aflat abia spre prânzul zilei de 1 noiembrie. De la 7 dimi­neața știam că 100 de per­soane vor fi ­audiate în legătură cu o po­ten­țială fraudă de 22 mil. euro în sistemul bancar.

Chelner de bacșișuri mici – asta a fost senzația pe care am avut‑o, făcând un calcul simplist: 220.000 euro/audiat. Atât poate să deturneze o rețea în care ar putea fi implicat un director adjunct din a doua mare bancă comercială din România, șeful fondului de garantare al creditelor pentru IMM‑uri și mai mulți directori sau subordonați din Ministerul Economiei? Bilanțul atât de jalnic arată în fapt că în România este foame de bani, iar vechile rețele din vechile structuri se bat între ele. Evoluția cazului a scos la iveală nume interesante asociate acestui dosar, precum cel al domnului Dragoş Diaconescu, fost general DIE până în 1989. Diaconescu este „creditat“ a fi creierul combinațiilor de 22 mil. euro.

De unde a început totul? De la anticorpii sistemului bancar – serviciul antifraudă al oricărei bănci comerciale. Anticorpii în cauză au fost cei din BCR, care în luna mai 2012 au semnalat că patru credite pot fi suspectate a fi acordate altfel decât potrivit normelor băncii sau prin simularea respectării. De aici, serviciul antifraudă din BCR a sesizat autoritățile statului (DIICOT), care au preluat indiciile și au identificat o reţea ce a acționat în mod similar în alte 36 de situații și la alte două bănci. În total 40 de cazuri, la trei bănci: BCR, BRD şi CEC Bank.

Mecanismul: iarăși, nimic spectaculos, ci doar o ciordeală măruntă și mai bine organizată. Obținerea și dimensiunea creditului de la o bancă depind în principal de trei factori: istoricul clientului (persoană fizică sau companie), capacitatea de rambursare şi garanțiile. Toate aceste elemente, conturate într‑un business plan, au ca rezultat un credit între zero și atât cât vrea solicitantul sau cât este dispusă banca să îi ofere. Prin urmare, rețeaua de combinatori despre care vorbim a început să le fabrice.

Să le luăm pe rând. Istoricul creditului: evident că, dacă vrei să faci un șmen, nu îl faci în nume propriu. Prin urmare, combinatorii noștri au început să cumpere (ieftin) societăți fără activitate comercială, dar cu istoric (care funcționau de ceva timp). Le‑au trecut pe numele altora (de la boschetari la pierde‑vară) și au ob­ți­nut vehiculele prin care puteau „să aplice“ pentru credite.

Urma pasul doi, capacitatea de rambursare. Cum simulezi în fața băncii că ai aşa ceva? Pentru persoane fizice – prin fișele fiscale. Pentru companii – prin bilanț. Prin urmare, combinatorii noștri s‑au apucat să fabrice bilanțuri. Au declarat, în scris, către administrațiile financiare, că au obținut venituri (și profituri) fictive. E simplu: în prima fază, nimeni nu te verifică. E suficient să declari și primești o ștampilă de la administrația financiară pe bilanț, cerut de bancă pentru a simula capacitatea de rambursare. Insuficient pentru obținerea unui credit.

Este nevoie de pasul trei, garanțiile. Aici intervine fondul de garantare. Care, întocmai ca și administrațiile financiare, are rolul de a prelua și de a pune o ștampilă. Vorbim în fapt despre preluarea analizei dosarului (falsificat) de la băncile comerciale și certificarea ei (fără analiză proprie). Odată obținută această garanție, teoretic, banca poate să fluiere: chiar dacă s‑a strecurat vreo fraudă, dacă „țeapa“ se produce la bancă, vine fondul de garantare și decontează.

Atât este de simplu. Mecanismul ăsta (care funcționează și în cazul altor rețele) are șanse mari dacă este „uns“ la nivel înalt: dacă există vreun director de bancă dispus să dea telefoane pentru urgentarea creditelor sau vreun fond care să acorde cu celeritate ștampila „garantat“. În fapt, aceste elemente diferen­țiază rețea­ua de combinatori despre care vorbim de alți ciorditori mărunți din bănci sau de simpli infractori care fură oglinzi de automobile. Nimic mai mult.

Dimensiunea: în sistemul bancar din România, soldul creditului către companii și persoane fizice este de circa 230 mld. lei (50,54 mld. euro). Cele 22 mil. euro în cauză reprezintă 0,00004% din totalul creditului neguvernamental. Nu spun că nu mai există astfel de rețele. Dar a spune că acești combinatori reprezintă regula, și nu excepția în sistemul bancar este un lucru foarte departe de realitate.

Supravegherea BNR: a învinovăți banca centrală pentru lipsă de supraveghere în acest caz este ca și când ai da vina pe Audi că niște boschetari fură oglinzi în România. Infracțiuni se ­întâmplă. Și la oglinzi, și la credite. Ceea ce este diferit în acest caz este că rețeaua de boschetari care fură oglinzi nu are întotdeauna în compo­nență un fost general de securitate și un înalt oficial bancar.

 

Radu Soviani e realizator de emisiuni la MONEY.RO TV. Are un masterat în buget, trezorerie și fiscalitate și e doctorand în monedă și credit.