AcasăPoliticComisia Europeană INTERVINE în România. Se cere desființarea SIIJ

Comisia Europeană INTERVINE în România. Se cere desființarea SIIJ

Situația fără precedent, după ce Comisia Europeană a ales să se implice activ în domeniul justiției din România.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova a afirmat într-o întâlnire cu ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu că este gata să sprijine accelerarea reformelor în domeniul Justiţiei în România, în vederea îndeplinirii obiectivelor MCV şi ridicării MCV pe baza rezultatelor concrete din teren, subliniind disponibilitatea de a angaja un dialog la Bucureşti cu toţi actorii implicaţi în realizarea reformelor din Justiţie, transmite Ministerul Justiţiei. ”Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, la Bruxelles, întâlniri cu Vera Jourova (foto deschidere), vicepreşedinta Comisiei Europene, şi cu Didier Reynders, comisarul pentru Justiţie.

De menționat este faptul că discuţiile s-au concentrat pe cooperarea dintre Ministerul Justiţiei din România şi Comisia Europeană în cadrul MCV, dar şi pe problematica JAI. Ambii oficiali europeni au insistat pe faptul că 2022 va fi determinant pentru îndeplinirea obiectivelor MCV şi a treia rundă de evaluare în cadrul mecanismului Rule of Law. Din această perspectivă, oficialii europeni au subliniat importanţa calendarului pentru realizarea principalelor obiective, desfiinţarea SIIJ, adoptarea legilor justiţiei şi a codurilor penale.

Comisia Europeană INTERVINE în România. Se cere desființarea SIIJ

Astfel, atât vicepreşedintele, cât şi comisarul au subliniat necesitatea accelerării reformelor şi obţinerea de rezultate concrete, care să poată duce la finalizarea MCV şi continuarea evaluării României exclusiv în cadrul Mecanismului generalizat al UE privind statul de drept. Va fi importantă, pentru atingerea obiectivului de mai sus, care este unul comun al Comisiei şi al României, asigurarea sustenabilităţii reformelor, inclusiv prin respectarea jurisprudenţei CJUE şi a avizelor Comisiei de la Veneţia”, relatează MJ, conform News.ro.

Conform ministerului, vicepreşedinta Jourova a declarat că este gata să sprijine accelerarea reformelor în domeniul Justiţiei în România, în vederea îndeplinirii obiectivelor MCV şi ridicării MCV pe baza rezultatelor concrete din teren, subliniind disponibilitatea de a angaja un dialog la Bucureşti cu toţi actorii implicaţi în realizarea reformelor din Justiţie.

Totodată, Jourova a subliniat nevoia realizării unui plan de acţiune cu un calendar realist al reformelor, declarând că este conştientă de dificultăţile aflate pe agenda Ministerului Justiţiei, din cauza nerealizării obiectivelor din anul 2021, ceea ce creează o presiune suplimentară pentru realizarea lor in 2022, în vederea obţinerii unor rapoarte pozitive în cadrul mecanismelor MCV şi Rule of Law, susţine MJ.

Vicepreşedinta Jourova şi ministrul Predoiu au convenit să continue dialogul în prima parte a anului 2022, fie la Bruxelles, fie la Bucureşti.

În cadrul discuţiilor bilaterale, Comisarul Reynders a subliniat obligaţia tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, de a respecta principiul supremaţiei dreptului UE şi deciziile CJUE. Comisarul european a subliniat că timpul este un factor esenţial pentru realizarea obiectivelor desfiinţării SIIJ şi adoptării Legilor justiţiei, astfel încât România să evite evaluări negative în rapoartele MCV şi Rule of Law din 2022. Ministrul Predoiu a subliniat că programul de guvernare aprobat de Parlament este unul foarte ambiţios în domeniul Justiţiei şi include explicit obiectivele MCV, inclusiv adoptarea modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală, Legile Justiţiei şi desfiinţarea SIIJ. Ministrul a subliniat că în privinţa SIIJ, programul de guvernare trimite explicit la deciziile CJUE şi prevede ca termen maxim de desfiinţare 30.03.2022.

Multe opinii divergente pe tema SIIJ

În ceea ce priveşte desfiinţarea SIIJ, ministrul român a subliniat că există opinii divergente în sânul sistemului judiciar şi că, în opinia sa, este important să continuăm demersurile pentru consultarea sistemului judiciar şi căutarea unei soluţii tehnice care să înlăture orice ameninţare la independenţa justiţiei şi să asigure un mecanism eficient de combatere a corupţiei în sistemul judiciar. Ministrul român a arătat că în privinţa dreptului european, chiar Guvernul precedent a transmis Comisiei o scrisoare în care a precizat că Guvernul României respectă principiul supremaţiei dreptului european şi că poziţia noului Guvern în această chestiune rămâne neschimbată.

”Cei doi oficiali au convenit să continue dialogul direct în primul trimestru al anului 2022, în cadrul bunei cooperări dintre Ministerul Justiţiei şi Comisia Europeană”, conchide Ministerul Justiţiei..

Ultimele Articole