UE prelungește sanțiunile pentru importul de cereale ucrainene

Polonia a anunţat luni că a primit un proiect de regulament de la Comisia Europeană care prelungeşte până la 15 septembrie interdicţia privind importurile unor produse alimentare ucrainene în cinci ţări UE care se învecinează cu Ucraina, printre care şi România, relatează Reuters.

La 2 mai, UE a stabilit restricţii privind vânzările de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui ucrainene în cinci ţări – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – pentru a diminua oferta excedentară de cereale în aceste ţări, dar a permis în acelaşi timp tranzitul prin aceste state pentru exportul în alte părţi.

Aceste restricţii urmează să expire luni şi, în timp ce cele cinci ţări au solicitat o prelungire, plângându-se că cerealele ucrainene mai ieftine fac producţia internă neprofitabilă, Ucraina a făcut lobby pentru ca acestea să fie ridicate.

„Am primit de la CE un proiect al unui nou regulament care interzice importul a 4 produse în cele 5 ţări”, a scris Robert Telus pe Twitter. „Durata prevăzută în proiect este 15 septembrie anul acesta. Este un proiect, dar sper că va intra în vigoare începând de mâine”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că nu a fost luată încă nicio decizie. „Există încă discuţii în curs de desfăşurare şi vom comunica atunci când va exista o decizie, care va interveni probabil mai târziu în cursul zilei de astăzi”, a spus purtătorul de cuvânt.

UE a liberalizat toate importurile din Ucraina pentru o perioadă iniţială de 12 luni, începând cu iunie 2022, pentru a ajuta Kievul în eforturile sale de a respinge invazia Rusiei. Luna trecută a fost de acord să prelungească suspendarea taxelor pentru încă un an.

Cele cinci ţări au înregistrat o creştere uriaşă a importurilor din Ucraina, în urma suspendării tarifelor. Din cauza războiului cu Rusia, Ucraina a întâmpinat dificultăţi în exportul prin porturile sale de la Marea Neagră, ceea ce a sporit dependenţa sa de rutele prin estul UE.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat joi eliminarea necondiţionată a tuturor restricţiilor la export pentru produsele agricole ucrainene în discuţii purtate cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed