Comisia Europeană recomandă blocarea a 93,5 milioane de euro destinaţi agriculturii bulgare

Comisia Europeană a recomandat blocarea unor subvenţii europene de 93,5 milioane de euro pentru agricultura bulgară, din cauza neregulilor legate de anumite proiecte ce beneficiază de aceste ajutoare, a anunţat vineri Ministerul bulgar al Agriculturii, relatează NewsIn.

Alte 500 milioane de euro au fost deja blocaţi din cauza corupţiei în administraţiile care se ocupă de fondurile pentru agricultori.

Potrivit ministerului, direcţia generală a agriculturii din Comisia Europeană a recomandat autorităţilor bulgare blocarea a 93,5 milioane de euro destinaţi unui număr de 572 proiecte, prezentate în cadrul programului de asistenţă pentru agricultură SAPARD. Într-o scrisoare adresată autorităţilor bulgare, Comisia a spus că a găsit mai multe „nereguli” în diverse proiecte, a anunţat vineri vicepremierul Meglena Plugcieva, care se ocupă de fondurile europene.

Potrivit ministrului agriculturii Valere Ţvetanov, va fi format un grup de lucru pentru examinarea acuzaţiilor Comisiei. „Nu vorbm despre activităţi criminale, doar despre îndoieli şi lucruri de clarificat”, a adăugat el.


Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed