Compania aeriană poloneză LOT operează pentru prima dată curse de pe Aeroportul Iaşi, pentru a veni în sprijinul persoanelor ce sosesc din Republica Moldova şi Ucraina

”LOT Polish Airlines, unul dintre cei mai vechi transportatori din lume, operează pentru prima dată la Aeroportul Iaşi. Aeronava companiei poloneze va realiza curse directe spre şi dinspre VARŞOVIA până pe 28 februarie”, a transmis Aeroportul Iaşi.  

Sursa citată a precizat că decizia companiei a fost luată pentru a veni în sprijinul persoanelor ce sosesc din Republica Moldova şi Ucraina.  

Aeroportul precizează că toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care călătoresc din România în alte state europene, trebuie să se conformeze .  

”Prin urmare, şi cetăţenii ucraineni care vor dori să plece cu avionul din România trebuie să facă dovada testului negativ sau a vaccinării (în funcţie de cerinţele ţării respective)”, a mai transmis Aeroportul Iaşi.  

Pasagerii sunt sfătuiţi să ţină permanent legătura cu companiile aeriene sau ambasadele. Biletele de avion pot fi achiziţionate cu cel puţin 3 ore înainte de zbor, dar nu vor putea fi folosite fără respectarea condiţiilor de călătorie obligatorii (test efectuat în prealabil/vaccin). 

Cel puţin 100.000 de ucraineni au trecut frontiera în Polonia de la lansarea invaziei ruse a Ucrainei, a anunţat, sâmbătă, adjunctul ministrului polonez de Interne Pawel Szefernaker. 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed