Compania americană Novavax a început un studiu clinic de fază finală a unui vaccin experimental pentru Covid-19, în SUA

Studiul va include 30.000 de voluntari, din circa 115 de locaţii din Statele Unite şi Mexic. Două treimi dintre participanţi vor primi vaccinul, iar restul placebo.

Novavax este în urma altor producători de medicamente în cursa globală pentru producerea unui vaccin. Companiile Pfizer şi Moderna au obţinut deja autorizarea pentru folosirea în regim de urgenţă a vacinurilor lor pentru Covid-19 în Statele Unite.

Experţii au afirmat însă că va fi nevoie de mai multe vaccinuri pentru a opri pandemia care a ucis peste 1,7 milioane de oameni la nivel mondial.

Novavax a semnat acorduri de livrare a vaccinului său cu mai multe ţări, urmând să pună la dispoziţie 60 de milioane de dolari Marii Britanii, unde se află în derulare un studiu de fază finală. Datele interimare ale studiului sunt aşteptate în primul trimestru din 2021.

Compania se mai pregăteşte să livreze 100 de milioane de doze în Statele Unite, în ianuarie, după ce a primit 1,6 miliarde de dolari pentru dezvoltarea şi testarea unui posibil vaccin.

Novavax mai desfăşoară un studiu clinic de fază 2b în Africa de Sud şi continuarea unui studiu clinic de fază 1/2 în Statele Unite şi Australia. Datele referitoare la eficacitatea studiilor clinice ar putea fi disponibile la începutul anului viitor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed