Compania Apple, forțată să accepte aplicații Android

Comitetul pentru Piaţa Internă din Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind o viitoare reglementare din cadrul DMA (Digital Markets Act), care va obliga aşa-zişii gatekeepers să-şi deschidă ecosistemul pentru terţi.

Cu 43 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere Comitetul pentru Piaţa Internă din Parlamentul European a adoptat provizoriu o viitoare prevedere din cadrul DMA, care spune că marile companii au obligaţia de a furniza terţilor acces la componentele software şi hardware ale produselor pe care le vând.

De această prevedere sunt vizate companii precum Google, Facebook şi Apple.

Apple, spre exemplu, ar fi obligată să permită instalarea pe iPhone a unor magazine terţe de aplicaţii şi chiar să faciliteze utilizatorilor instalarea manuală a aplicaţiilor descărcate.

Gigantul american se opune acestui lucru, pentru că-i periclitează veniturile aduse de comisionul perceput aplicaţiilor din App Store. Oficial, compania americană spune că aceste modificări vor reduce securitatea utilizatorilor, asta deşi aceste lucruri sunt deja posibile pe laptopurile sale.

„Deschiderea” este prevăzută şi pentru aplicaţiile de comunicare. iMessage şi WhatsApp, de exemplu, vor trebui să-şi deschidă infrastructura pentru alte aplicaţii de chat, precum Telegram sau Signal. Utilizatorii aplicaţiilor de chat vor putea să comunice între ei indiferent ce aplicaţie folosesc.

În fine, prevederea privind deschiderea în ceea ce priveşte hardware-ul vizează clar Apple, care nu permite accesul terţilor la conexiunea NFC. În prezent, aceasta poate fi folosită pentru plăţi doar de Apple Pay.

DMA va intra la vot în Parlamentul European în luna iulie. Aceasta va începe să-şi producă efectele la 20 de zile după publicarea Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed