Compania de brokeraj bancar AVBS Credit vrea să îşi dubleze numărul de brokeri francizaţi, la 100 în 2021, şi estimează că brokerii parteneri vor intermedia credite bancare de 100 milioane euro

„AVBS Credit, companie din domeniul brokerajului bancar, anunţă vânzări în valoare de peste 15 milioane euro a creditelor bancare intermediate în primul trimestru al anului 2021, cu o creştere de 50%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea derivă cu precădere din orientarea românilor cu venituri medii şi mari în a demara proiecte importante precum achiziţii de imobile. De asemenea, un impact pozitiv în creşterea numărului de credite bancare accesate îl are şi extinderea reţelei de francize AVBS Credit, prin dezvoltarea numărului de parteneri, majoritatea provenind din sistemul bancar”, a anunţat compania.

De asemenea, compania urmăreşte să îşi consolideze poziţia în piaţa de brokeraj bancar şi mizează pe apetenţa românilor de a-şi cumpăra imobile spaţioase sau de a-şi renova şi îmbunătăţi locuinţele, accesând credite ipotecare prin intermediul brokerilor de credite AVBS Credit.

„2021 este anul expansiunii francizei AVBS Credit, iar reprezentanţii companiei de brokeraj bancar îşi propun ca pe parcursul anului să investească în reţeaua de parteneri şi să ajungă la dublarea numărului de brokeri francizaţi, de la 50 în prezent la 100 de francize în 2021. Pe tot parcursul anului, AVBS Credit estimează că brokerii parteneri vor intermedia credite bancare în valoare de 100 milioane euro, iar 80% dintre românii care vor alege produse de creditare prin intermediul unui broker de credite, vor prefera creditele ipotecare”, arată compania.

În ceea ce priveşte creditele intermediate de către brokerii AVBS Credit, în primul trimestru al anului, cele mai accesate au fost: 75,5% creditele ipotecare, 12% creditele Noua Casă, 10,5% creditele de nevoi personale şi 2% celelalte tipuri de credite. Creditele ipotecare au înregistrat o creştere de 100% în ianuarie-martie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, aşadar, volumul creditelor ipotecare s-a dublat. Cel mai mare credit a fost acordat în valoare de 262.000 euro şi a fost destinat pentru achiziţia unei locuinţe în Bucureşti.

„Rezultatele financiare pozitive din prima parte a anului au la bază dorinţa românilor de a locui şi munci în imobile mai spaţioase. Volumul creditelor ipotecare din primul trimestru al anului 2021 este dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020. Românii au demonstrat că doresc şi merită să locuiască în imobile potrivite lor. Creditul ipotecar este marele câştigător deoarece instituţiile financiare au condiţii de eligibilitate variate, pliabile pe profilurile a numeroşi clienţi, oferă dobânzi avantajoase, sumele creditelor pot fi oricât de mari, iar clienţii sunt liberi să închirieze sau să vândă imobilele oricând doresc. Nu putem spune aceleaşi lucruri şi despre creditul Noua Casă. Pentru a fi eligibili, clienţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, sumele creditelor sunt limitate şi condiţionate de anumite criterii, iar clienţii nu pot vinde sau închiria locuinţele prin Noua Casă mai devreme de 5 ani. Aşadar, creditul ipotecar este echivalent cu libertatea şi relaxarea. Creşterea înregistrată certifică eforturile depuse de către brokerii de credite în a consolida reputaţia AVBS Credit şi în a mări performanţa financiară a echipei, prin îndeplinirea obiectivelor noastre de a ne menţine poziţia de top pe piaţă în domeniul brokerajului bancar”, declară Valentin Anghel, CEO & founder, AVBS Credit.

AVBS Credit lucrează cu peste 30 de bănci şi IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienţii care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociaţia Română a Brokerilor de Credite).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed