Compania de plăţi transfrontaliere Wise şi-a suspendat serviciul de transfer de bani în Rusia

Un purtător de cuvânt al companiei a spus că Wise, care are sediul la Londra, va continua să monitorizeze situaţia şi ”va menţine aceste măsuri sub control constant”.

Wise, o companie de tehnologie financiară cunoscută anterior sub numele de TransferWise, deţine conturi în ţări pe rute valutare populare, pentru a evita comisioanele mari asociate în mod tradiţional cu transferurile internaţionale de bani.

Săptămâna trecută, Wise a limitat transferurile zilnice către Rusia la 200 de lire sterline (268,34 USD).

Un purtător de cuvânt al companiei a spus că limitele au fost instituite la momentul respectiv ”pentru a ne asigura că putem oferi serviciile noastre cât mai multor oameni posibil”.

Sâmbătă, Statele Unite şi aliaţii săi au anunţat că vor lua măsuri împotriva băncii centrale a Rusiei şi vor exclude unele dintre băncile ţării din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, într-o mişcare pe care experţii au văzut-o ca o escaladare semnificativă a sancţiunilor Occidentului împotriva Moscovei.

Un purtător de cuvânt a declarat că Wise a suspendat toate transferurile de bani către Rusia ca urmare a acestor noi restricţii.

Wise a plafonat şi transferurile către Ucraina, invocând dificultăţi tot mai mari în operarea serviciului său în ţară.

Într-o postare pe blog, compania a adăugat că intenţionează să elimine acest plafon cât mai curând posibil şi a spus că a renunţat la taxele pentru transferuri personale în valoare cumulată de peste 500.000 de lire sterline către Ucraina, ”pentru a ajuta clienţii care ar putea avea nevoi de urgenţă”.

Rusia a numit acţiunile sale în Ucraina o ”operaţie specială”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed