Compania Iulius a început construcţia primului Family Market, un proiect de retail mixt din Miroslava din judeţul Iaşi, cu o investiţie de 7 milioane de euro

Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Miroslava, în centrul comunei care a atras în ultimii ani tot mai multe investiţii şi familii tinere. 

„Am demarat lucrările de construcţie a primului Family Market, un format de retail de dimensiuni mai mici, care concentrează servicii necesare zilnic, personalizate pe nevoile locuitorilor. (…) Concret, ducem o parte din oraş în mijlocul comunităţilor cu ritm accelerat de creştere, prin servicii şi facilităţi inexistente în prezent, pentru a converti timpul petrecut în maşină în timp petrecut cu familia”, a declarat directorul Family Market, Radu Pârlea.

Family Market Miroslava prevede dezvoltarea unei clădiri ce va găzdui la parter spaţii de retail. Suprafaţa închiriabilă va fi de aproximativ 6.600 mp, va integra un supermarket şi un mix de servicii şi produse personalizat pe nevoile locuitorilor. 

Proiectul include şi singurul parc amenajat din comună, cu o suprafaţă de 4.200 mp, cu peste 110 arbori maturi şi arbuşti, gazon, plante decorative, alei pietonale, fântână arteziană şi un monument dedicat eroilor. În plus, vor fi realizate 137 locuri de parcare, dar şi lucrări de modernizare a infrastructurii, prin lărgirea străzii adiacente şi reamenajarea staţiei de transport în comun din zonă.

“Tot în această primăvară vor începe lucrările şi pentru cel de-al doilea Family Market, în cartierul Bucium din Iaşi. Acesta va fi integrat într-un proiect rezidenţial ce aparţine altei companii, ce nu face parte din grupul Iulius. Va avea aproximativ 8.000 mp suprafaţă închiriabilă pentru supermarket şi servicii şi reprezintă o investiţie de 9 milioane de euro. Ca parte a proiectului vor fi create peste 5.000 mp de spaţii verzi, alei de acces şi de promenadă, precum şi 188 de locuri de parcare”, se mai arată în comunicat. 

Pentru ambele proiecte, lucrările vor fi finalizate în ultimul trimestru din 2021.  

Compania Iulius este singurul dezvoltator şi operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din ţară. În portofoliul său se regăsesc două ansambluri mixte (Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara), precum şi reţeaua Iulius Mall din Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava. Proiectele Iulius includ funcţiuni de retail, office, parc şi entertainment.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed