Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă că recuperează rapid pierderile din pandemie / Profit la patru luni de aproape 16 milioane euro şi relansarea accelerată a investiţiilor / Traficul a depăşit 3 milioane de pasageri

0
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă că recuperează rapid pierderile din pandemie / Profit la patru luni de aproape 16 milioane euro şi relansarea accelerată a investiţiilor / Traficul a depăşit 3 milioane de pasageri

”În primele patru luni, traficul aerian a înregistrat valori peste aşteptări, reducându-se din decalajul faţă de 2019, cel mai bun an din istoria traficului aerian, şi atingând aproximativ 80% faţă de nivelul din 2019” a declarat George Dorobanţu, directorul general al CNAB.

 

Evoluţia pozitivă a traficului condus la rezultate pozitive, peste valorile bugetate de Companie; rezultatele financiare înregistrate de CNAB la 4 luni arată o cifră de afaceri de 50,2 milioane euro faţă de 33,12 milioane euro bugetat şi un profit brut de 15,81 milioane euro faţă de 7,76 milioane euro bugetat.

 

”Rezultatele financiare pozitive, peste estimări, precum şi premisele pozitve de privind evoluţia sectorului de activitate determină Compania să reia într-o manieră accelerată planul de investiţii amânat în contextul pandemic” a adăugat George Dorobanţu.â

 

CNAB anunţă principalele măsuri ţin de principalele obiective strategice de dezvoltare, după cum urmează:

 

1 – Dezvoltarea capacităţilor existente:

– Creşterea capacităţii de procesare a pasagerilor; în acest sens vor fi demarate procedurile interne pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru Terminalul 2, terminal care ar permite dublarea capacităţii de procesare pasageri. Termenul estimat de realizare a SF este finalul anului 2022 – primul trimestru din 2023, urmând apoi proiectarea şi realizarea noului terminal într-un orizont de timp de 3-5 ani, ţinând cont şi de calendarul procedurilor legale privind investiţia.

– Creşterea capacităţii de procesare Cargo şi a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii aeronave; în acest sens au fost aprobate şi lansate procedurile de dezvoltare a unui centru logistic de peste 20.000 mp la Aeroportul Henri Coandă precum şi cele privind dezvoltarea a cinci facilităţi pentru întreţinere şi reparaţii aeronave însumând peste 10.000 mp la Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu. Aceste proceduri prevăd dezvoltarea de proiecte în sistem BOOT (built own operate transfer), pe o perioadă de 15-20 ani, termenul de implementare estimat fiind finalul anului 2024, funcţie şi de calendarul câştigătorilor.

– Creşterea capacităţii de parcare şi operare a aeronavelor pe platforma aeroportului Henri Coandă; în acest sens a fost demarată procedura de licitaţie pentru patru opoziţii de parcare, termenul estimat fioind trimestrul 2, 2023.

2. Îmbunătăţirea şi modernizarea facilităţilor existente în vederea acomodării creşterii estimate a numărului de pasageri, după cum urmează:

– Au fost semnate contractele pentru modernizarea benzilor de bagaje de pe ambele fluxuri (sosiri şi plecări), acestea urmând a intra în implementrare din finalul trimestrului 2 al acestui an.

– Au fost demarate procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate, urmând construirea unei parcări suplimentare (la sol) cu aproximativ 700 locuri în imediata vecinătate a aerogării Plecări, care să vină să coompleteze cele peste 1900 locuri de parcare existente, punerea în funcţiune urmând a se face până la finalul anului 2022.

– Au fost demarate procedurile interne pentru digitalizarea sistemului de informaţii (info desk automat) adresat pasagerilor şi însoţitorilor, precum şi pentru automatizarea şi digitalizarea sistemului de parcări auto, proiecte ce urmează a fi date în folosinţă până la începutul anului viitor.

– Au fost demarate lucrările pentru implementarea culoarului dedicat ”fast-track”, ce va fi pus în exploatare în trimestrul 3, 2022.

– Este în derulare proiectul de înlocuire a scărilor rulante şi a lifturilor din terminalul de pasageri, cu o vechime de peste 20-25 ani; scările au fost deja înlocuite, iar înlocuirea lifturilor are termen de finalizare trimestrul 3, 2022.

– Saloanele Business intră şi ele într-un amplu proces de modernizare în vederea creşterii capacităţii acestora având în plan ca până la începutul anului 2023 să fie deschis un centru de conferinţe care va fi amenajat în zona publică a terminalului de pasageri.

– Au fost demarate procedurile de achiziţie pentru înlocuirea scannerelor de bagaje şi achiziţionării unor echipamente de scanare corporală (body-scan), în vederea creşterii nivelului de securitate dar şi pentru reducerea timpului de verificare,  termenul estimat de implementare fiind finalul anului 2023.

3. Continuarea măsurilor de optimizare a costurilor, după cum urmează:

– Implementarea facilităţilor de încărcare electrică pentru echipamentele de pe platformă, care să faciliteze înlocuirea progresivă a echipamentelor clasice cu unele electrice începând cu 2023; proiectul urmează să se deruleze până în 2026.

– Modernizarea iluminatului din terminalul de pasageri prin utilizarea echipamentelor LED, în vederea creşterii eficienţei energetice.

– Demararea procedurilor pentru realizarea studiului de fezabilitate, până la sfârşitul anului în curs, pentru dezvoltarea unui parc de celule fotovoltaice, cu o putere instalată de cca. 30 MW, cu termen de realizare 2023, care să acopere mai mult de jumătate din consumul actual de energie electrică.

– Demararea proiectului de cogenerare şi exploatare a apelor geotermale, planificat pentru pentru 2024-2025.

 

În plus, CNAB continuă demersurile pentru operaţionalizarea aeroportului Băneasa – Aurel Vlaicu, acesta fiind pregătit să opereze trafic comercial de pasageri; au fost iniţiate mai multe discuţii cu operatori care şi-au exprimat interesul pentru operare, unul dintre ei fiind în fază de contractare, primele zboruri regulate fiind aşteptate în trimestrul 3 al acestui an.

 

”În vederea susţinerii planului accelerat de investiţii, am prevăzut pentru 2022 un buget de peste 44 milioane  euro din surse proprii şi suntem în discuţii avansate pentru angajarea unui credit de investiţii de până la 130 milioane euro de la BEI”, a mai declarat George Dorobanţu.