Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti organizează licitaţii pentru închirierea, pe termen scurt, a spaţiilor comerciale din Aeroportul Henri Coandă / Care sunt sumele de la care pleacă licitaţia

”Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a lansat la finalul lunii mai procedurile de licitaţii cu strigare prin Bursa Română de Mărfuri pentru închirierea spaţiilor cu destinaţie retail şi alimentaţie publică în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Pentru asigurarea unui număr cât mai mare de potenţiali ofertanţi, a fost transmise invitaţii – atât de către CN Aeroporturi Bucureşti, cât şi de către Bursa Română de Mărfuri – către un număr de 184 de societăţi, inclusiv către cele mai mari 5 firme de profil”, anunţă, vineri, CNAB.

Sursa citată a precizat că, pentru închirierea spaţiilor în vederea desfăşurării activităţilor de retail, limita minimă a valorii de ofertate pentru spaţiile comerciale (cu suprafaţa de aproximativ 1.930 mp), preţul minim de plecare în licitaţie este de 600 euro/mp/lună, exclusiv TVA, iar pentru spaţiile auxiliare (magazii, depozite, vestiare cu o suprafaţă de aprox. 449 mp) se percepe un preţ fix de 20 euro/mp/lună, fără TVA.

Locaţiile se licitează în pachet integral.

”Pentru închirierea spaţiilor în vederea desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică, se licitează două loturi, în suprafaţă totală de 3598.16. Limita minimă a valorii de ofertare este de 235 euro/mp/lună, exclusiv TVA. Pentru spaţiile auxiliare (magazii, depozite, vestiare) se percepe un preţ fix de 20 euro/mp/lună, fără TVA. Locaţiile se licitează pe loturi”, a mai transmis CNAB.

Sompania precizează că durata contractelor de închiriere este până la 31.12.2023, cu posibilitate de prelungire de maximum 90 de zile.

”Licitaţiile sunt organizate pentru închiriere pe termen limitat, întrucât în acest moment sunt în desfăşurare procedurile premergătoare licitaţiilor pentru închiriere pe termen lung, în colaborare cu consultantul desemnat printr-o procedură de achiziţie publică. În acest fel se asigură continuitatea serviciilor pentru pasageri, astfel încât aceştia să beneficieze constant de servicii moderne de retail şi alimentaţie publică, dar şi continuitatea veniturilor din surse non-aeronautice pentru CNAB”, a mai transmis compania.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed