Compania Naţională de Investiţii începe lucrările pentru căminul studenţesc de la Universitatea Transilvania din Braşov

0

”Compania Naţională de Investiţii (CNI), prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a semnat ieri contractul pentru construirea unuia dintre cele mai moderne cămine studenţeşti din România, de care va beneficia Universitatea Transilvania Braşov, obiectiv inclus în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social”, anunţă Ministerul Dezvoltării.

Proiectul are o valoare de peste 31 de milioane de lei şi reprezintă una dintre cele mai importante investiţii dedicate modernizării şi îmbunătăţirii condiţiilor de învăţământ pentru studenţi, contribuind la diminuarea deficitului actual al spaţiilor de cazare.

Construcţia căminului va fi realizată în 22 de luni, dintre care primele două vor fi dedicate activităţii de proiectare. Căminul va avea 103 camere duble şi va cuprinde şi două locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Fiecare cameră va fi dotată cu grup sanitar propriu, mobilier (paturi, birouri, dulap, frigider şi etajere) şi balcon pe toată lăţimea camerei de cazare. Clădirea nouă va fi prevăzută şi cu spaţii comune, precum săli de lectură, spălătorie/uscătorie, sală de mese sau chicinetă.

Cu o suprafaţă desfăşurată de 5.598 mp şi un regim de înălţime 2S+P+4E+5Eretras+6Eretras, clădirea va fi prevăzută şi cu parcare subterană, cu o capacitate de 34 de locuri, din care 3 destinate persoanelor cu dizabilităţi, precum şi adăpost ALA (apărare locală antiaeriană).

Universitatea Transilvania din Braşov cuprinde, în prezent, 18 facultăţi din diferite domenii şi desfăşoară activităţi educaţionale pentru aproximativ 19.000 de studenţi, media anuală a solicitărilor de cazare care nu pot fi onorate din lipsă de spaţii de cazare fiind de cel puţin 1.000 de studenţi.