Companiile americane ACUZĂ Guvernul că a SACRIFICAT investițiile!

‘Cel mai relevant indicator de performanţă economică trebuie să fie gradul de realizare a investiţiilor, pentru a transforma creşterea economică în bunăstare, infrastructură modernă, administraţie performantă şi servicii publice de calitate pentru toţi. Menţinerea deficitului bugetar în limitele ţintite s-a realizat în detrimentul investiţiilor publice. Procentul de realizare a acestora a fost doar de 67,7% din programul stabilit la începutul anului 2017. Investiţiile publice au scăzut în 2017 cu 9,6% faţă de 2016, iar ponderea lor în PIB (3,2%) a reprezentat cel mai redus nivel din ultimii 12 ani’, se arată în document.

Potrivit acestuia, pentru a susţine creşterea cu mult peste nivelul programat a cheltuielilor curente cu salariile din sectorul public şi cu pensiile, au fost sacrificate investiţiile planificate a fi realizate din bugetul naţional, gradul de realizare fiind de doar de 77,5% comparativ cu programul stabilit la începutul lui 2017.

‘Absorbţia fondurilor europene şi investiţiile planificate a fi finanţate din aceste resurse au fost substanţial sub ţintele stabilite’, menţionează sursa citată.

AmCham România consideră că realizarea planului de investiţii este prioritară pentru execuţia bugetului de stat pentru 2018 şi poate fi sprijinită printre altele prin creşterea investiţiilor publice, necesare pentru a îmbunătăţi potenţialul de creştere economică, pentru a recupera decalajele în ce priveşte calitatea infrastructurii şi pentru a respecta ţintele asumate de România în contextul agendei europene.

De asemenea, menţionează şi renunţarea la politica pro-ciclică, întrucât încadrarea într-o ţintă de deficit public consistentă (3% din PIB) în perioade de creştere rapidă a economiei va restrânge posibilitatea de stimulare a economiei într-o perioadă de recesiune. Mai mult, spune AmCham România, în eventualitatea unei crize economice, Guvernul va recurge la reducerea investiţiilor către un nivel extrem de scăzut.

Camera de Comerţ susţine că realizarea planului de investiţii poate fi sprijinită şi prin eforturi consistente pentru creşterea substanţială a gradului de absorbţie a fondurilor europene pentru a susţine finanţarea necesară respectării ţintei de investiţii pentru anul 2018.

Un al punct îl reprezintă stabilitatea politicii fiscale pentru a asigura predictibilitate şi a încuraja investiţiile din partea sectorului privat.

‘Planul bugetului public consolidat sugerează că riscuri de depăşire a ţintei de deficit bugetar, ceea ce ar putea atrage o modificare a sistemului de taxe şi contribuţii pentru a menţine deficitul bugetar în limita a 3% din PIB. De asemenea, investiţiile publice finanţate din bugetul naţional ar putea fi din nou reduse în cazul materializării acestor riscuri’, informează AmCham România.

Camera mai menţionează stimularea creşterii productivităţii şi ponderii activităţilor economice cu valoare adăugată mare, inclusiv prin folosirea politicilor fiscale pentru a contribui la retenţia capitalului uman, în special a profesioniştilor necesari pentru consolidarea sectoarelor economice cu valoare adăugată ridicat, evitarea majorării primei de risc şi a costurilor de finanţare în economie, prioritizarea investiţiilor publice în funcţie de impactul în economie şi asigurarea transparenţei şi predictibilităţii obiectivelor de investiţii publice semnificative, prin planificarea multianuală a bugetului public consolidat pentru a conferi încredere în mediul investiţional.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed