Companiile îşi pot gestiona paginile şi profilurile de Facebook, Instagram şi Messenger într-un singur loc

Noua soluţie, numită Facebook Business Suite, oferă acces companiilor la elemente cheie ale paginilor şi profilurilor pe care acestea le deţin în cadrul reţelelor Facebook şi Instagram, dar şi pentru aplicaţia de chat Messenger.

Eventual, în această schemă va fi adăugat şi WhatsApp, însă Facebook va face cu grijă acest pas, având în vedere ce reacţii a atras tentativa anterioară de accesare a datelor personale ale utilizatorilor, în special în Europa.

Noua soluţie este disponibilă la adresa business.facebook.com şi le va cere companiilor, în primul rând, să facă legătură între conturile de Instagram şi Facebook. Ulterior, va fi lansată şi o aplicaţie mobilă pentru iOS şi Android.

În cadrul Business Suite, administratorii vor vedea notificările, mesajele primite, comentariile şi restul activităţii din cadrul acelor produse în care deţin pagini respectiv profiluri.

Tot aici, se pot configura răspunsuri generice, pe care să le folosească rapid în cazul anumitor mesaje şi comentarii.

Nu lipsesc nici opţiunile privind crearea şi programarea postărilor sau funcţiile de analytics, care furnizează informaţii privind elemente cheie de performanţă, precum reach-ul şi engagement-ul.

Facebook spune că, în contextul pandemiei, şi-a concentrat atenţia pe facilităţi care să ajute companiile mici şi mijlocii. Ulterior, vor fi adăugate şi funcţii gândite pentru companiile mari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed