Comuna cu datorii mai mari decât Capitala

La cele 249,39 milioane de lei mai trebuie adăugate alte 360 milioane de lei (80 milioane euro), reprezentând arierate în curs de clarificare. Dacă am lua în calcul și datoriile neclarificate, s-ar ajunge la o sumă de 610 milioane lei pe care o datorează unitățile administrativ-teritoriale.

 

Arieratele prezentate de MFP cuprind datoriile mai vechi de 90 de zile pe care unitățile administrativ-teritoriale le au către furnizori și creditori din operații comerciale, salarii neachitate la timp către angajați, împrumuturi care nu au fost rambursate la scadență, dobânzi restante, precum și datoriile întârziate față de alte categorii de persoane.

 

În fruntea acestei liste a rușinii a localităților din țara noastră cu cele mai mari arierate nu se află nici Capitala, și nici vreun alt oraș mare, ci o comună din județul Tulcea cu doar 2.880 de locuitori, răsfirați în trei sate. Este vorba despre comuna Nalbant, care cumula, la finele lunii noiembrie 2013, arierate în valoare de peste 39 milioane de lei. Suma este mai mult decât dublă față de arieratele Bucureștiului, în sumă totală de 18,15 milioane de lei.

 

Cum a ajuns această comună tulceană să adune atâtea datorii? Administrația locală Nalbant a pierdut un proces în urma căruia a rămas datoare cu 9 milioane de euro unui investitor italian. Acesta a dat comuna în judecată din cauză că nu și-a putut desfășura activitatea conform unui contract semnat cu autoritățile locale, care prevedea ca omul de afaceri să deschidă o exploatare minieră pentru piatra de Bașchioi. Italianul nu și-a putut desfășura activitatea, pe motiv că terenul concesionat s-a dovedit că face parte din domeniul public al comunei, nu din cel privat, și a cerut în instanță contravaloarea pietrei ce ar fi putut fi exploatată. Suma pe care comuna Nalbant trebuie să o dea omului de afaceri străin este de peste zece ori mai mare decât PIB-ul localității, notează presa locală.

 

Pe poziția a doua în topul localităților cu cele mai mari arierate se află comuna Lupeni, județul Hunedoara, care are de restituit către furnizori și salariați aproape 37 milioane lei. La o mică distanță se află și comuna Voineasa, din județul Vâlcea, care cumulează arierate în sumă de 34,05 milioane lei. Urmează Sectorul 5 al Capitalei, condus de primarul Marian Vanghelie, cu arierate de 12,71 milioane de lei. Aceste patru unități administrativ-teritoriale sunt singurele care aveau, la sfârșitul lunii noiembrie, datorii de peste 10 milioane lei. Top 5 este întregit de comuna Susani, județul Vâlcea, cu arierate cifrate la 9,89 milioane lei.

 

Județul Vâlcea are cele mai mari arierate

Printre localitățile cu cele mai mari arierate din țară se mai regăsesc și Mangalia (9,23 milioane lei), Ploiești (8,86 milioane lei), Prejmer (8,62 milioane lei) sau Satu Mare (7,76 milioane lei).

 

În total, 672 de localități, incluzând aici și sectoarele Capitalei, au arierate mai mari de 5.000 de lei.

 

Un clasament care cumulează arieratele pe județe plasează Vâlcea în top, cu datorii totale de 80,77 milioane lei, fiind urmat de Tulcea, cu 54,91 milioane lei. Poziția a treia este ocupată de județul Hunedoara (45,69 milioane lei), urmat de Constanța (29,63 milioane lei) și Ilfov (26,24 milioane lei). Capitala se află pe locul zece, cu arierate în sumă totală de 18,15 milioane lei.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed