Un gard şubred şi-o grămadă de crengi îngheţate îi ţin de urât „V”-ului de la intrare. Soarele-i rece… Pe calea ferată trece doar timpul. Şinele zac ninse. În staţie, un navetist zgribulit caută transport. Deasupra coloniei, un cârd de grauri tulbură cerul. Pe uliţe, oamenii-s rari. Mulţi bătrâni, puţini tineri. De câţiva ani, aşa-i oraşul Victoria: îmbătrânit pe străzi, îmbătrânit la ferestre, îmbătrânit în statistici. Belşugul pe care combinatul chimic îl asigura, ordinioară, tuturor a rămas poveste. Viaţa, cu bune şi rele, a rămas în amintiri, în fotografii şi-n pelicula de arhivă.

Victoria, oraşul cu oameni rari

Virgil a fost şantierist. Acum e paznic la patron. Are glas cald şi amintiri frumoase.

Virgil Rusu: Era foarte bine, domnule, în comunism. Foarte bine era… Era lume… Multă lume era. Acum putem să numărăm câţi oameni lucrează la combinat.

Articolul integral pe DIGI24