Condamnarea lui Vîntu la doi ani de închisoare pentru favorizarea lui Popa, menţinută de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a finalizat în 23 mai dezbaterile în acest dosar şi a anunţat atunci că va lua o decizie în 6 iunie.

 

La 6 iunie, instanţa a amânat pentru 20 iunie pronunţarea unei sentinţe în cazul apelurilor făcute de Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti prin care aceştia au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, cu executare sau cu suspendare, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.

 

La ultimul termen de judecată al apelului, avocaţii au cerut achitarea celor trei sau casarea deciziei Tribunalului Bucureşti şi trimiterea dosarului la Judecătoria Buftea pentru rejudecare.

 

Sorin Ovidiu Vîntu a arătat în faţa instanţei că acest dosar a fost instrumentat „total neprofesionist” şi că există informaţii incomplete, unele provenind chiar de la SRI. În acest context, Vîntu a declarat că vorbea foarte mult cu Nicolae Popa la telefon, căruia îi spunea „Viorel” şi că de mai multe ori a încercat să-l convingă să revină în ţară pentru redeschiderea dosarelor în care a fost judecat şi condamnat.

 

Vîntu a mai spus că i-a promis lui Nicolae Popa suportul financiar în acest sens şi că toate aceste discuţii s-ar afla la SRI. Vântu a precizat că SRI ar fi făcut interceptări ale acestor discuţii prin biroul de protecţie, şi nu prin mandat obţinut de la judecător, iar aceste interceptări nu au fost depuse la dosar.

 

El a mai arătat că, prin şoferul său, i-a trimis lui Nicolae Popa 20.000 de euro după momentul arestării acestuia în Indonezia, dar aceasta nu poate fi considerată o favorizare.

 

Procurorii au solicitat respingerea apelurilor formulate de Vîntu, Ţurcan şi Stoian, arătând că Tribunalul Bucureşti a stabilit o decizie corectă în această cauză.

 

În 2 octombrie 2012, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la doi ani de închisoare cu executare, pe Octavian Ţurcan la un an de închisoare cu suspendare şi pe Alexandru Stoian, şoferul lui Vîntu, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia a fost contestată de cei trei şi de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.

 

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed