Conferinţa News.ro – Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru directorat Complex Energetic Oltenia: Cu planul de restructurare, România va avea capacităţi noi de producţie

0

Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a participat la Conferinţa News.ro Energy road – Energie la tine acasă şi  a vorbit despre planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. 

“Cu acest plan, România va avea capacităţi noi de producţie, care lipsesc la acest moment şi constituie motivele pentru care trecem prin această criză energetică. România va fi mai bine pregătită să treacă prin viitor prin astfel de volatilităţi.  Planul are nişte repere fixe, dar şi anumită flexibilitate, permite nişte măsuri temporare”, a explicat Lăcrămioara Diaconu-Pinţea.  

Ea a precizat că valoarea planului de restructurare se ridică la 3,9 miliarde de euro, din care suma de 2,6 miliarde de euro este suportată de statul român, iar 1,3 miliarde de euro de către Complexul Energetic Oltenia. 

Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a menţionat că trebuie îndeplinite mai multe criterii.

Unul dintre acestea se referă la faptul că cine solicită ajutorul de stat trebuie să strângă alături toţi acţionarii, precizând că există un acord cu Fondul Proprietatea în acest sens. 

Al doilea criteriu are în vedere contribuţia proprie a Complexului Energetic Oltenia la planul de restructurare, cea în valoare de 1,3 miliarde de euro. Aceasta este compusă din venituri din vânzarea de electricitate, dar şi din creşterea contribuţiei prin finanţarea bancară şi parteneriate. 

Lăcrămioara Diaconu-Pinţea a mai afirmat că alte măsuri care trebuie luate sunt o profitabilitate pe termen lung şi evitarea denaturării concurenţei.

Evenimentul News.ro Energy road – Energie la tine acasă este organizat de , în parteneriat cu  şi .

Parteneri ai evenimentului sunt , , , ,  şi .

Mai multe detalii în privinţa subiectelor abordate şi a speakerilor la: