AcasăEconomieConsilierii preşedintelui american Biden presează OPEC şi pe aliaţii acesteia să crească...

Consilierii preşedintelui american Biden presează OPEC şi pe aliaţii acesteia să crească producţia de petrol

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden, Jake Sullivan, a criticat principalii producători de petrol din lume, inclusiv Arabia Saudită, pentru ceea ce a spus că sunt niveluri insuficiente de producţie a petrolului, în urma pandemiei globale de Covid-19.

“Într-un moment critic al redresării economiei globale, acest lucru pur şi simplu nu este suficient”, a afirmat Sullivan într-o declaraţie.

Preţurile benzinei din SUA sunt de aproximativ 3,18 dolari pe galon, la pompe, în creştere cu mai mult de un dolar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit American Automobile Association.

Declaraţia neobişnuită a accentuat presiunea internaţională şi a survenit în timp ce administraţia SUA încearcă să ţină sub control o serie de preţuri aflate în creştere şi blocajele de aprovizionare din întreaga economie care au alimentat îngrijorile legate de inflaţie.

Biden a făcut din redresarea din recesiunea economică declanşată de pandemie o prioritate cheie pentru administraţia sa.

Mesajul scoate în evidenţă, de asemenea, noua dinamică între Washington şi OPEC, de când predecesorul lui Biden, Donald Trump, a întrerupt practica anterioară de a solicita modificări specifice de politică pentru ajustarea preţurilor.

Trump a ameninţat că va retrage sprijinul militar oferit liderei OPEC, Arabia Saudită, din cauza producţia pe care, la vremea respectivă, a considerat-o prea mare, cu efect negativ asupra producţiei din SUA.

Administraţia Biden face presiuni asupra ţărilor din cadrul OPEC +, care grupează Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol, ​​Rusia şi alţi mari producători, ”cu privire la importanţa pieţelor competitive în stabilirea preţurilor”, a spus Sullivan.

“Costurile mai mari ale benzinei, dacă nu sunt controlate, riscă să dăuneze recuperării globale în curs. OPEC + trebuie să facă mai multe pentru a sprijini redresarea”, a adăugat el.

Preţurile petrolului au crescut miercuri, inversând tendinţa negativă determinată de aceste declaraţii, după ce administraţia Biden a precizat că nu va solicita producătorilor americani să crească producţia de ţiţei şi că eforturile de creştere a producţiei OPEC sunt un plan pe termen mai lung.

Cotaţia petrolului Brent a crescut cu 48 de cenţi, sau cu 0,7%, până la 71,13 dolari pe baril după un avans de 2,3% consemnat marţi. La începutul sesiunii, petrolul Brent scăzuse la un minim de 69,07 dolari pe baril. Preţul petrolului West Texas din SUA (WTI) a urcat cu 65 de cenţi, sau cu 0,9%, până la 68,94 dolari, după o creştere de 2,7% conseamnă marţi.

Ultimele Articole