Consiliul Concurenţei a amendat 31 de companii de pe piaţa comercializării masei lemnoase cu aproape 130 milioane lei, între care Kronospan şi fosta Holzindustrie Schweighofer

”Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 129.684.823 lei (aproximativ 26,6 milioane euro) 31 de companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comercializării masei lemnoase din România. În cadrul acestei investigaţii, autoritatea de concurenţă a analizat mai multe licitaţii organizate de către diverşi administratori sau proprietari de fond forestier în perioada 2011-2016 şi a constatat că în cazul a 45 dintre ele au fost încălcate regulile de concurenţă prin realizarea unor înţelegeri şi/sau practici concertate pentru împărţirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, precum şi/sau pentru împărţirea surselor de aprovizionare”, a informat autoritatea de concurenţă.

Astfel, companiile îşi coordonau comportamentul prin schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziţie de masă lemnoasă, organizarea internă, precum şi strategia comercială de participare la anumite licitaţii sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă.

În acest fel, companiile eliminau concurenţa dintre ele în cadrul licitaţiilor pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preţ posibil, de cele mai multe ori, în detrimentul statului care încasa mai puţini bani.

Amenzile au fost aplicate astfel:

1.         Alredia SRL: 529.979,18 lei;

2.         Argatu Cristi Întreprindere Individuală: 54 lei;

3.         Cupamarcu Prodcom SRL: 1.470,25 lei;

4.         Egger Romania SRL: 22.657.254,32 lei;

5.         Euromarchet Impex SRL: 108.531,14 lei;

6.         Explosiv Group SRL: 160.046,26 lei;

7.         Fagus Forest Prod SRL: 74.747,67 lei;

8.         Forest Land SRL: 134.052,06 lei;

9.         Forestar SA: 1.707.646,88 lei;

10.       Frasinul: 3.025.956,89 lei;

11.       Ful Prod Company SRL: 128.762,01 lei;

12.       Gelu Transexplor SRL: 305.616,30 lei;

13.       Genex Com SRL: 378.598,05 lei;

14.       Gilfor SRL: 288.679,65 lei;

15.       Gyorgy L. Tibor Întreprindere Individuală: 32.528,48 lei;

16.       H L V Transilvania SRL: 163.741,02 lei;

17.       HS Timber Productions SRL: 51.788.472 lei;

18.       Kronospan Romania SRL: 1.922.142,2 lei;

19.       Kronospan Sebeş SA: 1.368.636,88 lei;

20.       Kronospan Trading S.R.L.: 43.148.358,85 lei;

21.       Limsilva Forest SRL: 276.824,00 lei;

22.       Raumond Impex SRL: 117.372,53 lei;

23.       Silvania International Prod SRL: 442.898,90 lei;

24.       Silva Logistics Services SRL: 586.165,44 lei;

25.       Simi-Con Exploatare SRL: 217,42 lei;

26.       Simicom SRL: 198.905,99 lei;

27.       Sirva-Tour SRL: 45.589,90 lei;

28.       Sorin-Alcos SRL: 16.701,83 lei;

29.       Trans Monica SRL: 864 lei;

30.       Valcon SRL: 1.705,61 lei;

31.       Vortex SRL: 72.303,23 lei.

Grupul Holzindustrie Schweighofer a anunţat în decembrie 2019 că devine HS Timber Group, iar fabricile sale – cele trei unităţi de fabricare a cherestelei (Sebeş, Rădăuţi, Reci) şi fabrica de panouri din lemn masiv din România (Siret), împreună cu fabrica de cherestea din Germania (Kodersdorf) – au început de atunci să funcţioneze sub numele de HS Timber Productions. Fabrica de panel din România (Comăneşti) a devenit HS Baco Panels.

13 companii au recunoscut încălcarea legii concurenţei şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor (Alredia SRL, Egger Romania SRL, Explosiv Group SRL, Fagus Forest Prod SRL, Forest Land SRL, Genex Com SRL, HS Timber Productions SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebes SA, Kronospan Trading S.R.L., Limsilva Forest SRL, Silvania International Prod SRL, Silva Logistics Services SRL).

Kronospan Trading SRL a fost sancţionată deoarece, la sfârşitul lunii octombrie 2018, a preluat activitatea de producţie, precum şi toate elementele conexe acesteia (stocuri, clienţi, furnizori, contracte, evidenţe contabile) de la Kronospan Sebes SA şi Kronospan Romania SRL, continuând activitatea economică a acestora.

La sfârşitul anului 2018, Consiliul Concurenţei a a sancţionat companiile Forestar SA, Nico Paul SRL şi Saniral SRL cu amenzi totale de 2.315.077 lei (aproximativ 497.866 euro) pentru trucarea unei licitaţii derulate de Romsilva prin Direcţia Silvică Neamţ pentru valorificarea lemnului fasonat.

De asemenea, autoritatea de concurenţă a derulat mai multe anchete sectoriale şi analize pe piaţa lemului şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei, care au şi fost preluate în reglementările din domeniu.

Astfel, autoritatea de concurenţă a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva să elimine posibilitatea acoperirii, din alte activităţi, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase în instalaţiile proprii.

De asemenea, Consiliul Concurenţei a solicitat ajustarea legislaţiei din domeniu, astfel încât nivelul de taxare să fie nediscriminatoriu, iar Romsilva să plătească taxe şi redevenţe ca toţi ceilalţi administratorii şi/sau proprietarii de fond forestier.

În acelaşi timp, a mai recomandat eliminarea condiţiei atestării sau să se permită participarea la licitaţiile organizate de administratorii de păduri proprietate publică, inclusiv a companiilor/persoanelor fizice care au încheiat contracte de prestări servicii cu operatori atestaţi pentru activitatea de exploatare forestieră.

În ceea ce priveşte modul de selectare a partizilor care vor fi recoltate de către Romsilva, autoritatea de concurenţă consideră că trebuie să se realizeze într-un mod nediscreţionar, în baza unei reglementări interne clare.

Totodată, pentru intensificarea combaterii tăierilor ilegale, autoritatea de concurenţă a recomandat Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, întocmirea cadastrului fondului forestier.

Consiliul Concurenţei a recomandat Guvernului României realizarea (inclusiv cu sursă de finanţare din fonduri europene) unui program privind economisirea lemnului de foc, prin înlocuirea dispozitivelor ineficiente şi poluante utilizate de populaţie pentru încălzire, cu unele mai eficiente , ceea ce ar conduce la scăderea costurilor de încălzire şi reducere semnificativă a cererii de lemn de foc, aspect determinant în reducerea tăierilor ilegale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed