Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Dental Ventures Capital vrea să preia direct compania Dentstore şi, indirect, societăţile Rebox Concept şi Dentstore Bulgaria LTD EOOD

”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Dental Ventures Capital SRL intenţionează să preia direct compania Dentstore SRL şi, indirect, societăţile Rebox Concept SRL şi Dentstore Bulgaria LTD EOOD”, arată autoritatea de concurenţă.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Dental Ventures Capital SRL este o companie de tip holding care face parte din Grupul Abris, prezent pe piaţa din România prin mai multe companii care desfăşoară activităţi în domenii precum: distribuţia de consumabile şi echipamente pentru cabinete şi laboratoare stomatologice, reciclare – colectare de deşeuri şi producţie de fibre din polyester reciclat, sectorul produselor igienico-sanitare, lucrări de instalaţii electrice, activităţi de realizare a soft-ului la comandă şi furnizare de servicii privind sistemele/centrele de securitate etc.

Dentstore SRL distribuie, în principal, consumabile şi echipamente pentru cabinete şi laboratoare stomatologice, iar, în secundar, alte produse medicale (generale).

Rebox Concept desfăşoară activităţi de logistică şi suport pentru activitatea de distribuţie a grupului Dentstore.

Dentstore Bulgaria LTD EOOD activează în domeniul distribuţiei de consumabile şi echipamente medicale/dentare pe piaţa din Bulgaria.

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed