Constanţa: Amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate unor firme care se ocupă cu exploatarea agregatelor minerale naturale / Activitatea unei firme, suspendată după ce s-a constatat că exploata în afara perimetrului autorizat

0

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, duminică, de Poliţia Judeţeană Constanţa, controalele au avut loc în perioada 27 – 29 iulie.

 

”În urma activităţilor efectuate de către poliţişti la 6 operatori economici, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul exploatării şi comercializării de agregate minerale naturale, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 310.000 de lei, dintre care 4 la O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor şi 6 la Legea Apelor nr. 107/1999. De asemenea, în cazul unuia dintre operatorii economici verificaţi, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a dispus suspendarea activităţii, până la remedierea deficienţelor constatate, respectiv exploatarea în afara perimetrului autorizat”, se arată în documentul citat.

 

Concomitent, Poliţia Rutieră Constanţa, împreună cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au organizat filtre rutiere aplicând 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 21.000 de lei.

 

La acţiunile de controlau participat şi specialişti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, ai Administraţiei Naţionale Apele Române şi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.