Constanţa: Un bărbat este cercetat pentru delapidare, după ce şi-a înşuşit 80.000 de lei / El a încercat să însceneze un furt pentru a nu fi bănuit de sustragerea banilor

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus, joi, cercetarea sub control judiciar a unui bărbat pentru comiterea infracţiunilor de delapidare şi inducere în eroare a organelor judiciare. 

 

“În noaptea de 27.09.2022, M.S.-L., administrator al S.C. A. C. S.R.L., precum şi şofer al autoutilitarei marca F.D., înmatriculată, pe care o folosea pentru prestarea serviciilor pentru persoana vătămată S.C. C. S.R.L., în baza contractului, încheiat între cele două societăţi, având atribuţii cu privire la manipulare, verificare şi procesare date, precum şi decontare, şi-a însuşit pe nedrept suma de 80.000 de lei, reprezentând încasările obţinute în perioada 23.09.2022 – 27.09.2022, pe care trebuia să o predea persoanei vătămate, fiind un gestionar în sensul legii penale, cauzându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de 80.000 lei”, se arată în comunicat.

 

Sursa citată menţionează că o zi mai târziu bărbatul a anunţat poliţia de faptul că maşina i-a fost spartă şi i-a fost furată suma de 80.000 de lei aflată în autovehicul. 

 

“La data de 28.09.2022, M.S.-L. a formulat o plângere, prin care a sesizat că în noaptea de 27/28.09.2022, în intervalul 23:00 – 06:30, persoane necunoscute, prin spargerea geamului portierei dreapta-faţă a autoutilitarei marca F.D., înmatriculată, parcată, pe strada din municipiul Constanţa, în faţa scării, au pătruns în interiorul acesteia, de unde au sustras o sacoşă care conţinea suma de 80.000 lei, reprezentând încasările obţinute în perioada 23.09.2022 – 27.09.2022, pe care trebuia să o predea S.C. C. S.R.L., cu care societatea al cărei administrator este a încheiat un contract de prestări servicii, cunoscând că aspectele sesizate sunt nereale, întrucât el a fost cel care şi-a însuşit suma de bani, ticluind în acest sens şi probe nereale, constând în spargerea geamului portierei”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed