Constructorul secţiunii Chiribiş – Biharia: Decizia CNAIR de reziliere a contractului, total abuzivă, încalcă prevederile contractuale şi legislaţia. Vina exclusivă pentru situaţia contractului de lucrări aparţine echipei de implementare din cadrul CNAIR

CNAIR a reziliat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului Biharia – Chiribiş de pe Autostrada Transilvania, după aproape doi ani de blocaj şi litigiu cu antreprenorul Selina.

„Decizia de reziliere a Contractului, luată de CNAIR SA, este total abuzivă, fiind emisă cu încălcarea flagrantă a prevederilor contractuale şi a legislaţiei aplicabile.  Beneficiarul a luat această decizie pentru a masca erorile din cadrul Documentatiei de atribuire aferentă licitaţiei, precum şi a deciziilor luate, cu încălcarea regulilor privitoare la activitatea de achiziţii publice, de către reprezentanţii acestuia pe parcursul derulării Contractului, punând în sarcina Antreprenorului toate obligaţiile contractuale, inclusiv cele care îi reveneau Beneficiarului, denaturând prevederile contractuale, CNAIR SA a încălcat prevederile legale întocmind defectuos documentaţia de atribuire”, se arată într-un punct de vedere referitor la inştiinţarea de reziliere a Contractului nr. 92/50965/11.08.2020: „Proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Tg. Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, Lot 2 – Subsecţiunea 3C2: Chiribiş – Biharia, km 30+550 – km 59+100” transmisă de beneficiar în data de 12.05.2022.

Conform obligaţiilor contractuale, antreprenorul a efectuat expertize şi studii geotehnice, care au reliefat faptul că informaţiile de la licitaţie erau eronate, incomplete şi care au evidenţiat necesitatea adoptării unor soluţii tehnice adaptate conform realităţii din teren. Rezultatele studiilor au fost validate de Beneficiar.

„Următorul pas a fost acela de a informa Beneficiarul şi Inginerul cu privire la soluţiile tehnice pe care Antreprenorul le va implementa în cadrul Proiectului Tehnic, soluţii tehnice ce au fost implementate chiar pe Autostrada Transilvania”, arată constructorul.

Antreprenorul menţionează că a întocmit Proiectul Tehnic în conformitate cu prevederile legale şi contractuale şi l-a predat beneficiarului în data de 1 februarie 2021, îndeplinind punctele de referinţă 2 şi 3.

”Deşi, urmare a consilierii metodologice acordate de catre ANAP beneneficiarului, conform careia lucrările suplimentare substantiale rezultate din expertiza trebuiau scoase separate în cadrul unei alte proceduri de achizitie, beneficiarul şi  inginerul, inexplicabil si nejustificabil, au decis în mod abuziv ca ar fi mai eficient de a pune în sarcina antreprenorului, suportarea costului aferent lucrărilor suplimentare, impunând pe toată perioada de derulare a Contractului obligaţia Antreprenorului de a “executa lucrările în valoarea de contract acceptată”.  Ca urmare a solicitărilor beneficiarului de a implementa în cadrul Proiectul Tehnic soluţii noi impuse de către acesta, antreprenorul, deşi consideră că Proiectul Tehnic depus în data de 01.02.2021 respectă prevederile contractuale şi legale, a dat curs solicitărilor beneficiarului, întocmind alte două Proiecte transmise spre aprobare beneficiarului”, anunţă compania.

Reprezentantul beneficiarului a confirmat că “din punct de vedere tehnic, soluţiile propuse şi detaliate sunt corecte” şi că “beneficiarul are la dispoziţie informaţii suficiente în vederea luării unei decizii privind continuarea contractului”, spune antreprenorul.

„Cu toate acestea, Unitatea de Implementare din cadrul CNAIR SA a continuat să susţină că antreprenorul “trebuie să se încadreze în valoarea de contract acceptată“ şi a refuzat să supună aprobării CTE, toate Proiectele Tehnice înaintate de Antreprenor, CTE fiind comisia ce are competenţe în aprobarea din punct de vedere tehnico-economic a proiectelor. Antreprenorul nu a solicitat sume suplimentare, pentru lucrările care exced obiectului contractului, aşa cum fals afirmă CNAIR SA, ci doar găsirea soluţiilor legale de contractare a acestora, în vederea finalizării cu succes a contractului. Nesiguranta Beneficiarului si lipsa profesionalismului personalului din cadrul unitatii de implementare, cu privire la încadrarea lucrărilor suplimentare din punct de vedere legal, a determinat CNAIR SA să apeleze la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), instituţia cu competenţe de reglementare şi control în domeniul achiziţiilor publice. Prin adresa din data 10.11.2021, ANAP a specificat în mod clar soluţiile contractuale şi legale ce pot fi implementate în vederea deblocării şi continuării Contractului, respectiv: cu privire la lucrările suplimentare nesubstanţiale acestea pot fi adiţionate la Contract în limita a 10% din preţul Contractului, iar cu privire la lucrările suplimentare substanţiale este necesară şi se poate organiza o nouă procedură de atribuire”, precizează reprezentanţii constructorului.

În cadrul aceleiaşi adrese, ANAP a specificat şi faptul că “modul de interpretare şi de aplicare a clauzelor contractuale excedează competenţelor ANAP…….un astfel de demers revenind părţilor contractante” care trebuie să respecte prevederile legale “inclusiv a legislaţiei şi a principiilor care guvernează achiziţiile publice”, spun ei.

”Consiliul de Administraţie al CNAIR SA şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitarea conducerii CNAIR SA de a aproba rezilierea Contractului 3C2, specificând în mod clar că această solicitare exced competenţelor CA menţionând că este  “în sarcina conducerii executive a CNAIR SA  adoptarea măsurilor legale  care se impun” . Faţă de cele expuse mai sus, CNAIR SA a ales să rezilieze contractul, interpretând în mod discreţionar prevederile contractuale şi legale, ignorând argumentele pertinente ale Antreprenorului, neţinând cont de opinia favorabilă continuării Proiectului emisă de Inginerului, nerespectând soluţiile contractuale şi legale specificate în mod clar de către ANAP, precum şi denaturând poziţia CA al CNAIR SA interpretând-o ca fiind o aprobare tacită de rezilere a contractului”, adaugă ei.

În situaţia în care acest contract ar fi beneficiat de o echipă de profesionişti în cadrul Unitatii de implementare, în mod cert la sfarsitul acestui an s-ar fi putut circula în siguranţă pe acest tronson de autostradă.

”Ca urmare a celor expuse mai sus, considerăm că vina exclusivă pentru situaţia în care se află contractul de lucrări aparţine echipei de implementare din cadrul CNAIR SA, care ar fi trebuit să gestioneze acest Proiect şi  factorilor de decizie din cadrul CNAIR SA. Ne arătăm disponibilitatea de a pune la dispoziţia unei comisii formată din specialişti în domeniul achiziţiilor publice, toate informaţiile/documentele relevante în vederea stabilirii modalităţii de derulare a Contractului şi factorii care au condus la situaţia contractuală actuală. În acelaşi timp ar fi benefică o anchetă guvernamentală care să clarifice situaţia pe acest contract”, mai arată compania.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat joi, 12 mai 2022, că CNAIR a reziliat contractul pentru secţiunea Chiribiş – Biharia a autostrăzii Transilvania, iar măsura a fost necesară din cauza blocajului generat de constructor care nu a reuşit nici până în prezent să predea un proiect tehnic conform.

Contractul a fost semnat în anul 2020 iar construcţia ar fi trebuit să fie finalizat până la sfârşitul acestui an.

CNAIR va relansa acest contract în cel mai scurt timp, a spus Grindeanu.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed