Copiii noştri (À perdre la raison)este o puternică tragedie psihologică despre o mamă care ajunge să ia măsuri disperate pentru a ieşi din viaţa de familie claustrofobă. Mourielle trăieşte o iubire pasională cu Mourir, un imigrant marocan- protejatul doctorului şi tatălui „adoptiv” André Pinget. Când Mourielle şi Mounir s-au hotărât să se căsătorească şi să aibă copii, dependenţa de doctorul Pinget a devenit din ce în ce mai excesivă.
Mounir este ataşat de doctorul Pinget din punct de vedere emoţional, Mourielle conştientizează că familia ei are nevoie de susţinere financiară, iar Pinget se lasă folosit, fiindcă şi el are nevoie de ei. Acesta este cercul vicios. Fericirea proaspetei soţii este de scurtă durată, casa în care trăieşte alături de cei doi bărbaţi nu mai înseamnă acasă. Se simte sufocată, este este condusă de bărbaţii din viaţa ei. Se simte captivă între patru pereţi şi nu vede nicio ieşire. Murrielle ajunge să nu mai aibă încredere în deprinderile sale de mamă, soţie şi de învăţătoare.
În urma unei vizite a mamei lui Mourir din Maroc, primeşte în dar o rochie lungă de un albastru palid, pe care o poartă pretutindeni. Un simbol – printre altele – al unei minţi aerisite, slăbite, ce nu indică altceva decât finalul devastator care se va răsfrânge asupra copiilor.
„ Filmul nu înlătură responsabilitatea, dar nici nu judecă pe vreunul dintre personaje” declară regizorul Joachim Lafosse. Deşi Murielle este responsabilă de actul său monstruos, observăm că fiecare personaj îşi duce în spate propria dramă şi vină.
Mourir este influenţat de protectorul său şi este incapabil să facă alegeri fiind încontinuu sfâşiat între soţie şi el. Tânărul soţ rămâne supus, dar vrea să se afirme.
Cu fiecare ocazie, doctorul îşi exercită controlul pshihologic asupra lui Mourriele şi subtil, se poate observa că nu îi arată respect. Joachim Lafosse spune că el este ca şi „un băiat mic care trebuie să împartă dulciuri tot timpul pentru a avea prieteni în curtea şcolii” şi că există posibilitatea ca el să nu îţi poată exprima cu uşurinţă iubirea faţă de fiul său. Teama de a nu rămâne singur îl îndeamnă la jocuri de şantaj asupra membrilor din familie.
Unele poveşti se termină cu bine, dar altele nu.
Filmul nu explică totul- vorbeşte despre lucruri fără a le arăta. El te lasă pe tine să gândeşti, să descoperi rădăcinile tragediei, la graniţa dintre emoţie şi rațional.
Copiii noştri (À perdre la raison)subliniază apariţia disfuncţiilor din familie, fără a detecta sursele, ceea ce împinge totul către confuzie şi drame personale. Îţi arată de ce suntem incapabili să ne eliberăm de legături şi că în fiecare poveste de familie, adevarul unei persoane nu este şi al alteia.
Deşi în engleză titlul peliculei este Our children, regizorul a afirmat cu sinceritate că şi acesta îi place. „Cred că în toate marile tragedii de familie, e vorba de copiii care sunt în joc, care se află în centrul conflictului […].Acum, titlul francez explică mai mult procesul, pentru că << À perdre la raison >>” înseamnă a-ţi pierde mintea.”
Premii şi nominalizări
Premiul pentru Cea mai bună actriţă- Émilie Dequenne- Cannes 2012
Premiul pentru Cel mai bun film- Ediţia a III-a a premiilor Magritte
Premiul pentru Cel mai bun regizor, Joachim Lafosse- Ediţia a III-a a premiilor Magritte
Premiul pentru Cea mai bună actriţă, Émilie Dequenne- Ediţia a III-a a premiilor Magritte
Premiul André Cavens pentru Cel mai bun film- Asociaţia criticilor de film belgian
Premiul pentru Cea mai bună actriţă, Émilie Dequenne- Festivalul de Film Internaţional Saint Petersburg, 2012
Nominalizare pentru Cea mai bună actriţă Émilie Dequenne- Premiile Filmelor Europene ediţia 25
Nominalizare pentru Cel mai bun film străin- Premiile Satellite 2012
Parteneri: Ziare.com, Şapte seri, Cărtureşti, Cinefan, CinemaRx, Cooperativă urbană, Femei in afaceri, Liternet, Modernism, Avantaje, Decât o revistă, Femina, Academia Femeilor, Hotnews, Infinitea, Money.ro, Vin şi eu.