Copilotul unei curse TAROM de la Amsterdam s-a simţit rău cu puţin timp înainte de aterizarea la Bucureşti / Echipajul a aplicat protocolul în astfel de situaţii, iar aeronava cu 76 de pasageri a aterizat în siguranţă / Bărbatul, transportat la spital

0

”Compania TAROM vă informează că în cursul zilei de astăzi, miercuri, 4 august 2021, zborul programat Amsterdam AMS – Bucureşti OTP RO362, având la bord 76 de pasageri, a avut o situaţie de incapacitare a unui membru de echipaj. Aeronava Boeing 737-800NG YR-BGL a decolat de la Amsterdam, iar cu putin timp înainte de aterizarea la aeroportul Otopeni, copilotul a acuzat alterarea stării generale de sănătate, apariţia bruscă a unei stări de rău şi dureri. Pe cale de consecinţă, conform Operations Manual Part A al TAROM, s-a aplicat procedura standard a companiei pentru astfel de situatii, avionul aterizând în siguranţă maximă la Bucureşti, fără a exista vreun pericol pentru pasageri, echipaj şi aeronavă”, a transmis, miercuri,TAROM, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că nivelul de pregătire al piloţilor companiei TAROM este menţinut la cel mai înalt nivel, prin training recurent teoretic şi practic, astfel de scenarii fiind acoperite în cadrul sesiunilor de pregătire in simulator.

”Cursa RO362 a aterizat conform programului de zbor, iar ulterior aterizării, copilotul incapacitat a primit ajutor medical calificat, acesta fiind transportat la un spital din capitală, pentru investigaţii suplimentare. Starea acestuia este una stabilă”, a mai transmis compania.