Coplata, mecanism de control al internărilor nejustificate sau fictive şi al raportărilor false

0

„Legislaţia în vigoare prevede implementarea mecanismului de coplată, conform Legii 220/2011 privind modificarea Legii 95/2006. Aceasta prevedere a făcut parte din conditionalităţile discutate şi stabilite cu organismele internaţionale (FMI, BM şi CE), încă din anii precedenţi. În acest context, s-a decis în urma discuţiilor cu FMI, la propunerea Ministerului Sănătăţii, FMI a acceptat introducerea unei coplăţi modice doar la nivelul spitalului, ca mecanism de control al internărilor nejustificate, fictive şi a raportărilor false”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX luni de MS.

 

Ministerul precizează că această formă de coplată va fi aplicată numai în spitale, acolo unde şi costurile sunt mai mari, comparativ cu medicina primară. În acest caz, coplata va fi plătită la externare.

 

Coplata nu va fi aplicată serviciilor de urgenţă, în ambulatoriu de specialitate, medicina de familie sau iî cazul analizelor medicale, precum şi persoanelor exceptate prin lege, cum ar fi copiii, gravidele, pensionarii cu mai puţin de 740 de lei pe lună, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă, şi veteranii de razboi, se mai arată în comunicat.

 

Cuantumul modic al sumelor si regulamentul de aplicare ale mecanismului vor fi stabilite în normele la contractul-cadru, privind acordarea asistenţei medicale, potrivit MS.

 

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat anterior, tot luni, că măsura coplăţii în sistemul sanitar va fi implementată cu o „valoare modestă”, doar în sistemul spitalicesc, începând cu 1 martie 2013, la momentul externării.

 

„În urma discuţiilor cu FMI, am ajuns la concluzia că putem să introducem numai limitat şi pentru o perioadă de timp, ca să putem să controlăm costurile din sectorul cel mai cheltuitor, şi anume sectorul spitalicesc, o coplată care, aşa cum am convenit cu FMI, să aibă o valoare modestă, în sensul în care ea să fie utilizată strict pentru controlul costurilor. Adică, să ştim cum se intră, cum se utilizează şi cum se iese din sistem”, a explicat ministrul Sănătăţii.

 

Nicolăescu a precizat că ministerul s-a angajat că, începând cu contractul-cadru, respectiv cu 1 martie 2013, să fie implementat un sistem de coplată „pe caz externat”.

 

„Adică, pe cine iese din spital şi nu pe cine se adresează spitalului ca să obţină sau nu un anume serviciu medical, deci foarte precis pe cine iese din spital, deci pe caz externat, iar valoarea ei, care va fi cu adevărat o valoare simbolică, o valoare modică, va fi stabilită la contractul-cadru, odată cu 1 martie 2013”, a mai spus ministrul.

 

El a refuzat să facă precizări legate de posibilul cuantum al taxei menţionate, însă a precizat că la sfârşitul anului 2013 se va realiza o evaluare cu privire la eficienţa acestui sistem de coplată pentru a se decide dacă va fi menţinut.

 

Pacientul va plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (coplata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX.

 

„În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, suntem hotărâriţi să aplicăm următoarele măsuri: În martie 2013, vom începe introducerea coplăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii”, se arată în document.

 

Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.