Corupții Europei stau pe jar! LAURA CODRUȚA KOVESI intră efectiv în pâine

0

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, iese la rampă. Aceasta este în linie dreaptă cu dschiderea Parchetului European (EPPO).

 

Se aude zăngănit de cătușe

 

Kovesi spune că se așteaptă să primească peste 3.000 de cazuri. EPPO va efectua mai multe investigaţii şi mai multe urmăriri penale, şi va exercita o apărare mai puternică a intereselor financiare ale UE, deși 5 state se opun proiectului.

 

„Reperul nostru pentru succes va fi încrederea cetăţenilor în instituţia noastră”, declarat Laura Codruţa Kovesi pentru The Guardian.

 

Kovesi va conduce Parchetul European, cu sediul în Luxemburg, unde va fi asistată de un procuror din fiecare ţară participantă, în timp ce anchetele vor fi conduse de procurori din statele membre. Mai mult, Kovesi a dezvăluit motivul pentru care s-a luptat să crească bugetul instituţiei EPPO, propus la 37,7 milioane de euro. Oficialii UE susţin că fondurile, deja majorate o dată, sunt suficiente pentru anul de lansare şi speră că organizaţia va fi gata să înceapă în 2020.

 

Cea mai mare problemă a acestei instituţii este decizia a 5 state membre ale UE. Este vorba despre Danemarca, Irlanda, Ungaria, Polonia şi Suedia, care nu vor să nu se alăture proiectului. În Ungaria, prietenii şi familia primului ministru au câştigat contracte lucrative europene cu finanţare comunitară, iar oficialii UE au încercat să lege plata fondurilor UE de situaţia statului de drept. Ungaria a refuzat să participe la proiectul Parchetului European.

 

„Sunt aceeaşi persoană care am fost şi până acum, aşa că voi face tot posibilul … şi nu voi fi singură în asta”, a mai spus Kovesi, conform sursei citate.

 

Pe de altă parte, Kovesi, laudă DNA și spune că are încă procurori curajoşi şi speră că noul guvern va schimba ceea ce a făcut cel precedent, cu referire la Legile Justiţie. Întrebată dacă va ezita să trimită în judecată un lider UE suspectat de fraude cu fonduri UE, Kovesi a răspuns: „Bineînţeles că vom acţiona … EPPO va fi parchetul independent şi va trebui să demonstrăm că legea este egală pentru toată lumea.”