COSR a lansat revista Magazin Olimpic

Revista Magazin Olimpic va apărea trimestrial și nu va fi comercializată. Mihai Covaliu consideră apariția revistei un cadou de Sărbători. Președintele COSR s-a declarat dezamăgit de atitudinea echipei naționale de handbal feminin la ultimul meci de la Campionatul Mondial din Japonia, scrie Sports-Net.

 

“În acest prim număr nu am reușit să cuprindem tot ce are bun mișcarea olimpică din România, dar în următoarele numere vor fi subiecte diverse pe care le vom trata cu atenția și respectul cuvenit. Mi-aș fi dorit mai mult de la echipa națională de handbal feminin. A fost o situație specială înainte de plecare, acel eveniment nefericit care a lăsat urme în coeziunea echipei și în strategie. E bine că au reușit să se califice la acel turneu preolimpic pe care România cred că îl poate organiza. Sunt echipe pe care România le poate învinge. Sper să nu se mai repete acel joc și acea atitudine din ultimul meci cu Japonia. Îmi doresc să văd fiecare sportiv român că intră în competiție cu demnitate, cu dăruire și ca luptă din toate puterile pentru a reprezenta România.” – Mihai Covaliu, președinte COSR.

 

În așteptarea deciziilor șoc

 

Prezent la lansarea revistei Magazin Olimpic, președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a anunțat că este posibil ca handbalul feminin românesc să aibă parte de un șoc în urma scandalului de dopaj de la Corona Brașov.

 

“Vom lua o decizie în urma Comisiei Tehnice în privința actualului selecționer al naționalei feminine. În condițiile date, ieșirea din grupe este meritorie. Sunt ușor dezamăgit de finalul Campionatului Mondial, când nu cred că a fost o relaxare, ci s-au depus armele mult prea devreme. Până la un antrenor român sau la un alt antrenor, Ryde este antrenorul echipei naționale în acest moment. 2109 este un an care va avea repercursiuni majore în viitorul apropiat și mediu al echipei naționale feminine. Așteptăm să apară unele decizii. Vorbim de foarte multe jucătoare ale lotului național de senioare și tineret. S-a creat acolo un grup fenomenal de bun, de mare viitor și e posibil să fie un soc.” – Alexandru Dedu, președinte FR Handbal.

 

Totul pentru calificarea la JO

 

Alexandru Dedu are încredere în șansele naționalei feminine de handbal de a obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La turneul preolimpic ce va avea loc în luna martie, “tricolorele” vor întâlni Norvegia, Muntenegru și Korea de Nord.

 

“Norvegia este cea mai bună echipă din ultimele două decenii. Muntenegru are jucătoare de foarte mare valoare și foarte luptătoare. Korea de Nord nu cred că ne va pune probleme. Noi trebuie să facem absolut tot ce se poate face, omogenizarea echipei și găsirea de soluții pe posturile deficitare, pentru a fi una dintre cele două echipe care ajung la JO.” – Alexandru Dedu, președinte FR Handbal.

Sursa: Sports-Net

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed