Costel Alexe: 20% din noxele unui oraş sunt emise de mijloacele de transport în comun, mai ales pentru că parcurile auto sunt învechite/ Programul privind investiţii în mijloace de transport public electrice, în consultare publică

Costel Alexe a spus, într-o conferinţă de presă susţinută în incinta depoului de tramvaie din Iaşi, alături de ministrul de Finanţe Florin Cîţu şi de primarul Mihai Chirica, că sunt necesare investiţii masive în mijloacele de transport în comun, mai ales în marile aglomerări urbane, astfel ca oamenii să renunţe la utilizarea în oraş a maşinilor personale.

”Trebuie să investim mai mult în mijloacele de transport în comun, pentru că mai ales în marile oraşe ar putea să aducă reale beneficii comunităţii. Nu am mai fi nevoiţi să ieşim cu maşina personală când ne deplasăm spre centrul oraşului. Nu am mai avea atâtea maşini care să polueze. 20 la sută din noxele unui oraş sunt emise de mijloacele de transport în comun, mai ales pentru că parcurile auto sunt învechite. Am lansat în consultare publică programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiţii în mijloace de transport public electrice, tramvaie, troleibuze şi autobuze. Sunt mijloace de transport prietenoase cu mediul. Avem 480 milioane de lei la dispoziţie, din fondurile ministerului, şi vom contribui cu aproximativ 350 mijloace de transport în comun la nivel naţional în beneficiul cetăţenilor”, a afirmat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

În următoarele 30 de zile, programul va fi în consultare publică.

”Administraţiile publice locale sub 50.000 de locuitori vor putea primi finanţare de un milion de lei, administraţiile între 50.000 şi 250.000 de locuitori vor primi până la 40 milioane de lei, iar cele peste 250.000 locuitori vor primi până la 53 milioane de lei. Va fi un program avantajos pentru localităţile care au probleme cu poluarea aerului”, a spus ministrul Mediului, Costel Alexe.

La rândul său, edilul de Iaşi, Mihai Chirica a spus în aceeaşi conferinţă de presă că vrea ca oraşul să aibă o reţea de transport electric, el anunţând şi că în Iaşi vor fi reintroduse troleibuzele.

”Ţintim în special tramvaie şi troleibuze, pentru că vrem ca municipiul Iaşi să aibă o reţea internă doar de mijloc de transport electric care să poată funcţiona foarte bine şi în condiţiile de declivitate, mai ales că suntem oraşul celor şapte coline”, a declarat primarul Mihai Chirica.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed