Costi Ioniță rămâne în topuri, inclusiv cele financiare! Ce profit l-a plasat pe locul trei în clasamentul firmelor cu același profil muzical

Deși nu mai mai este atât de vizibil pe la concerte ori televiziuni, iar activitatea sa s-a mutat mai mult peste ocean, Costi Ioniță rămâne un artist care știe să urmărească succesul, inclusiv cel financiar.

 Doctor Music, firma sa, a reușit ca, la bilanțul unului an fiscal, să se claseze pe locul al treilea în ceea ce privește cifra de afaceri în rândul companiilor cu același domeniu de activitate. Costi (45 ani) doctor în făcut bani, a avut cea mai mare cifră de afaceri din toate bilanțurile contabile pe care le-a depus, circa 1,5 milioane de lei (303.000 euro), cu un profit de 700.000 lei (130.000 euro).

Costi Ioniță rămâne în topuri, inclusiv cele financiare!

Artistul al cărui nume de găsește în echipa de  succes care a fost nominalizată de două ori la Grammy anu acesta (prin două melodii, una lansată de Sean Paul iar cea de-a doua interpretată de Jesse Royal), a bifat multe succese și acasă, cea mai importantă fiind cu Loredana.

Costi Ioniță rămâne în topuri, inclusiv cele financiare! Inventatorul manelelor, așa cum sunt ele cunoscute astăzi, de 25 de ani, Costi Ioniță reușește să fie pe val, melodiile sale fiind cântate și de vedete de succes global precum Shaggy ori Sean Paul, iar la polul opus de cei mai importanți maneliști.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed