Costuri reduse pentru relansarea unica.ro

Lansat luni în variantă beta, unica.ro reuneşte tot conţinutul creat de Ringier pentru publicul feminin, fiind destinat atât femeilor de carieră, cât şi aspirantelor, a adăugat acesta. Portalul se va concentra pe dezvoltarea comunităţii şi pe interacţiunea cu cititoarele.

Potrivit Andreei Georgescu, deputy content manager, vechiul site avea o comunitate de aproximativ 5.000 de persoane, care a început să crească odată cu relansarea. Creşterea nu­mă­rului de membrii va fi stimulată printr-un sistem de recompensare prin puncte de reputaţie, precum şi printr-un concurs amplu, care se va derula pe parcursul a două luni. Andreea Georgescu a explicat că unica.ro se diferenţiează şi prin actualitatea materialelor, portalul fiind actualizat zilnic cu ştiri şi materiale proprii de o echipă editorială formată din circa 12 persoane.

Conform lui Ciornei, portalul a fost dezvoltat intern, cu ajutorul companiei clujene Arxia. Datorită internalizării acestor activităţi, Laurenţiu Ciornei spune că investiţia a fost mai redusă decât ar fi fost în anii trecuţi. Vânzarea de publicitate va fi realizată tot in-house. Portalul va fi îmbunătăţit în viitor cu servicii, pe segmentul e-commerce.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed