Analiză Politico, preluată de Rador:

La aproape un deceniu după ce Uniunea Europeană a restricționat, pentru prima dată, utilizarea semințelor atinse de insecticidele care distrug albinele, albinele din România încă simt impactul. Apicultorii spun că Bruxelles-ul închide ochii la o „super lacună” legală care menține semințele interzise pe câmp

Într-una dintre capitalele producției de miere din UE, guvernul s-a bazat pe semințele interzise pentru a-și susține exporturile agricole aducătoare de profit, ceea ce ONG-urile și apicultorii denunță ca fiind o încălcare flagrantă și sistematică a legilor UE, care pune în pericol una dintre cele mai multe vechi meserii din țară și dăunează biodiversității.

Deși Comisia Europeană a interzis total neonicotinoidele, sau neonicele, în 2018 – după ce îngrijorările cu privire la impactul lor asupra albinelor au dus la restricții inițiale în 2013 – Ministerul Agriculturii din România a ocolit în mod sistematic interdicția, recurgând la un mecanism de exonerare prevăzut în principala lege a UE privind pesticidele, conceput ca o măsură de ultimă instanță pentru a salva o recoltă aflată în pericol.

România continuă să se sustragă restricțiilor, susținând că neonicele sunt singurele mijloace eficiente de a proteja culturile de infestările devastatoare de insecte. Dar criticii spun că guvernul ignoră alternativele existente și acceptă toate cererile de derogare depuse de influente grupuri agricole și agrochimice.

Într-un raport din 2017, trei ONG-uri din UE și Romapis, federația română a asociațiilor de apicultori, au indicat România drept „campioana UE” a derogărilor în materie de neonice și au cerut Comisiei să înceteze „inacțiunea deliberată” și să ridice problema „abuzurilor” Bucureștiului, așa cum prevede legislația UE. Dar, după cinci ani, nu a fost luată nicio măsură semnificativă, deoarece, la nivelul UE, nimeni nu supraveghează cu adevărat.

Problema este departe de a fi prezentă numai în România. Aproape fiecare țară din UE folosește, în mod obișnuit, aceste așa-numite autorizații de urgență pentru a folosi pesticidele interzise care îi mențin producțiile specifice. Scutirile continue ale Franței și Belgiei pentru utilizarea neonicelor contribuie la asigurarea poziției UE ca principal producător mondial de sfeclă de zahăr; Spania, campioana UE în pomicultură, le folosește pentru a permite fermierilor de culturi populare, cum ar fi pepenii sau căpșunile, să folosească 1,3-dicloropropen, un fungicid atât de toxic, încât nu a primit niciodată aprobarea UE; iar țări precum Danemarca acordă asemenea autorizații pentru pruducția de neonice atât pentru exportul în UE, cât și în afara UE.

Cu toate acestea, situația este deosebit de dăunătoare pentru apicultorii români, deoarece neonicele au fost folosite pentru a cultiva câmpuri întinse de floarea soarelui, porumb și rapiță, toate fiind considerate culturi foarte atractive pentru polenizatori. Utilizarea semințelor interzise, susțin apicultorii, servește doar intereselor unui număr mic de cultivatori puternici și celor ale unui guvern care nu dorește să renunțe la poziția sa ca unul dintre marii exportatori de cereale din UE.

Situația disperată a apicultorilor din România evidențiază și mai mult modul în care deficiențele flagrante ale abilităților Comisiei Europene de a-și aplica propriile reguli și de a înfrâna disponibilitatea deseori fățișă a țărilor de a exploata lacunele de reglementare pot face inutile regulile sale ecologice.

În interviurile cu autoritățile UE, ONG-uri, apicultori și fermieri români, POLITICO a constatat că lipsa resurselor și a puterii de reglementare – fie în cadrul unităților executive ale Comisiei, fie în cadrul agenției sale științifice principale, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) – au plasat această problemă într-un vid de reglementare, în care țările pot folosi necontrolat un sistem destinat situațiilor de urgență.

Comisia a respins cererile de interviu. În răspunsurile scrise la întrebările adresate de POLITICO, a recunoscut că EFSA nu are resurse suficiente pentru a „verifica sistematic” toate derogările și a confirmat că, în România, derogările sunt „acordate la cerere”. Într-un audit din 2019, a identificat în România, de asemenea, lipsa de personal și de resurse ca fiind o „problemă gravă” care împiedică implementarea corectă a regulilor sale privind pesticidele.

Ministerul român al Agriculturii a refuzat, de asemenea, un interviu, dar, într-un răspuns scris, a susținut că derogările anuale sunt necesare „pentru că nu există alternative”. A adăugat că utilizarea neonicelor la rapiță a încetat în 2019, după ce un raport EFSA a constatat că există alternative.

Martin Hojsik, un europarlamentar slovac care susține (protejarea) polenizatorilor, a spus că acest caz românesc a scos la iveală o „super lacună” care a arătat că „există ceva cu adevărat putred în sistem”.

Pe măsură ce Comisia investește resurse considerabile într-un pachet de noi legi pentru a restabili biodiversitatea și urmărește un obiectiv, pentru 2030, de a inversa declinul galopant al polenizatorilor, incapacitatea sa de a aplica chiar și cele mai simple interdicții sugerează că s-ar putea să își asume o sarcină mai mare decât poate îndeplini.

Covor de albine

În toată România, practica utilizării derogărilor împinge apicultorii și fermierii într-un parteneriat din ce în ce mai dezechilibrat, transformând legătura lor, cândva reciproc avantajoasă, într-o relație toxică.

Constantin Dobrescu, vicepreședinte Romapis, a spus că folosirea continuă a neonicelor joacă „un rol major” în ratele „dezastruoase” de pierderi de colonii cu care se confruntă apicultorii în fiecare an. „Când părăsesc [un loc de hrană], apicultorii găsesc un covor de albine în locurile unde erau stupii”, a spus el.

Potrivit cifrelor COLOSS, un grup internațional de cercetare care monitorizează decesele albinelor, apicultorii din România și-au pierdut 32,5 la sută din coloniile lor în perioada de iarnă 2020-2021, o cifră despre care Dobrescu a spus că este printre cele mai mari din Europa.

„Dacă o fermă de vite ar pierde una din trei vaci, ar fi o tragedie”, a spus el. „Dar noi, apicultorii, ne obișnuim deja cu asta – știm că în fiecare an va trebui să înlocuim coloniile de albine pierdute în anul precedent.”

Folosite în cea mai mare parte ca înveliș pentru semințe, neonicele sunt astăzi cel mai utilizat tip de insecticide agricole. Ele acționează prin încărcarea țesuturilor, nectarului și polenului unei plante cu toxine care ucid insectele, făcându-le extrem de eficiente în uciderea dăunătorilor nedoriți – dar și a insectelor care nu sunt țintă, cum ar fi albinele, fluturii și alți polenizatori sălbatici.

Interdicția la nivelul UE a venit după ce studiile au arătat că neonicele dăunează sistemului nervos al albinelor, provocând paralizie și moarte și afectând abilitățile lor vitale de zbor și navigare. Alte studii arată, de asemenea, că reduc fertilitatea și eficiența polenizării și le leagă de declinul global al polenizatorilor.

Alina Crețu, director executiv al Asociației Cultivatorilor de Porumb din România (APPR), a spus că nu există nicio cale privind derogările pe care le solicită anual, în special pentru recoltele de floarea soarelui și porumb. „Nu există alternative, de aceea avem nevoie de o derogare. În măsura în care nu există alternative, este o urgență”, a spus ea.

Crețu a spus că niciunul dintre apicultorii cu care asociața a lucrat nu s-a plâns vreodată.

Dar mulți apicultori nu prea au de ales, deoarece câmpurile de monocultură continuă să înghită zone mai mari de teren.

Cristian Trancioveanu, un apicultor la scară mică, a spus că stupii lui intră într-o liniște ciudată după fiecare sezon de vară, deoarece albinele sale mor sau nu se mai întorc acasă. Stupina sa de 60 de colonii este situată în Popești-Leordeni, un orășel blocat între extinderea urbană a Bucureștiului și terenuri agricole. Într-un interviu, apicultorul în vârstă de 38 de ani a spus că pune deoparte bani în fiecare an pentru a-și repopula stupii, pentru a compensa decesele masive obișnuite.

„Știu deja la ce să mă aștept anul acesta. Va fi dezastruos”, a spus el. În timpul celui mai dramatic episod, în urmă cu aproximativ cinci ani, el a spus că ar putea „strânge numărul rămas de albine într-o singură mână”.

La nivelul UE, repopularea coloniilor a absorbit de ani de zile cea de-a treia cea mai mare parte din programele apicole naționale ale UE. În România, reprezintă cea mai mare cheltuială unică.

În fiecare an, Ionuț Tănăsoiu, un practicant al apiculturii organice de mare anvergură, pleacă de pe dealurile împădurite din Călimănești, o mică stațiune balneară de la poalele Carpaților, unde se află stupina sa, și conduce, sute de kilometri spre sud, un camion plin de stupi bâzâind, în remorcă.

Una dintre destinațiile sale este spre Ștefan cel Mare, pe câmpurile agricole care alcătuiesc coșul de cereale al României. Acolo, albinele sale se hrănesc zile întregi pe câmpurile de floarea soarelui, rapiță și porumb ale lui Aurel Petruș, care cultivă organic 1.300 de hectare de semințe oleaginoase și cereale. Petruș, care lucrează în agricultura ecologică de peste 20 de ani, a ironizat ideea că neonicele ar fi vitale pentru culturile de cereale și a spus că rotația culturilor este suficientă pentru a îndepărta dăunătorii. El a spus că monocultura intensivă este mult mai vulnerabilă la infestările de insecte.

Într-o pauză de la activitatea agitată a stupinei sale, Tănăsoiu, în vârstă de 34 de ani, a spus că el crede că neonicele au jucat un rol major în pierderile devastatoare de albine cu care s-a confruntat în anii anteriori, când a găsit „un kilogram de albine moarte în fața fiecărui stup” — în jur de un sfert de colonie.

El a spus că, în prezent, pierderile sale sunt „rare și nu foarte importante”. Pentru el, fermierii cu care lucrează de când a trecut la bio, în 2006, precum Petruș, sunt o dovadă clară că „nu există o nevoie sau o justificare” de a continua să folosești neonice, în afară de cea de a menține producția de cereale pe scară largă „mai ieftină și mai competitivă”.

Guvernul a încercat să liniștească plângerile din ce în ce mai numeroase ale apicultorilor, prin introducerea de măsuri pentru atenuarea daunelor, cum ar fi obligativitatea fermierilor de a marca într-un fel câmpurile în mod „excepțional” tratate cu neonice. Cu toate acestea, Trancioveanu, micul apicultor de lângă București, a spus că nu a văzut niciodată astfel de marcaje.

În timp ce sistemul de derogări al UE cere țărilor să ia în considerare soluții non-chimice și, în cazurile de derogări repetate, să demonstreze că ar căuta alternative, România a încălcat de ani de zile în mod vădit ambele reguli.

În 2018, guvernul a finanțat un studiu care își propunea să „demonstreze că restricțiile UE privind neonicele sunt nejustificate”. În răspunsurile scrise, Ministerul Agriculturii a spus că două proiecte de cercetare a metodelor alternative de combatere a dăunătorilor sunt în derulare, dar nu a oferit detalii suplimentare.

Apicultorii plasează cea mai mare parte a vinei asupra Ministerului Agriculturii și spun că agricultorii acționează „iresponsabil”. Dar mulți sunt, de asemenea, nedumeriți de tăcerea Bruxelles-ului.

Petruș, care practică agricultura ecologică, a spus că UE „ar putea și ar trebui să facă mai mult”, în timp ce Tănăsoiu, care practică apicultura ecologică, a spus: „Vinovată este și UE, pentru că, dacă ar fi vrut să oprească derogările, ar fi forțat autoritățile române să nu le acorde.” Dobrescu, vicepreședintele Romapis, a spus că, dacă ar exista vreo speranță pentru apicultori, ea „ar veni din Europa”.

Tăcerea UE

Martin Dermine de la Pesticide Action Network EU, care se luptă, în prezent, în instanțe, cu lipsa de acțiune a Bruxelles-ului, și Hojsik, europarlamentarul, declară că autoritățile UE au responsabilitatea de a-și pune în aplicare propriile reguli, mai degrabă decât de a naviga printre derogări.

„Pentru noi, este foarte clar că, dacă un pesticid este interzis, atunci nu poți acorda o derogare în fiecare an pentru a-l folosi. Asta ar însemna că nu are rost să existe un regulament”, a spus Dermine.

Noa Simon, directorul științific al ONG-ului UE BeeLife, a spus că singurul motiv pentru care România a continuat să scape cu abuzuri „foarte clare” a fost că autoritățile UE s-au eschivat de la responsabilitățile lor.

„Comisia nu se deranjează să verifice dacă există într-adevăr o urgență”, a spus ea.

În timp ce EFSA, autoritatea științifică a UE, se poate implica doar dacă Bruxelles-ul o cere – ceea ce a făcut o singură dată – agenția a fost de ani de zile sub tirul ONG-urilor pentru efectuarea „unui simplu control administrativ”, cum l-a numit Simon.

Atunci când evaluează o derogare, EFSA explică faptul că dovezile furnizate de țări sunt considerate „pe deplin de încredere” și că „nu se efectuează nicio altă cercetare pentru a o valida”.

Chris Lythgo, care face parte din unitatea pentru pesticide a EFSA, a spus că nici a „monitoriza” respectarea legilor UE, nici a evalua dacă țările se confruntă efectiv cu o situație de urgență nu reprezintă vreo parte din atribuțiile lor.

„M-aș aștepta ca o autoritate științifică la nivel european să acționeze drept ceva mai mult decât un secretariat”, a spus Simon. „Acesta este rezultatul unor defecțiuni de reglementare – nu este o chestiune legată de existența sau inexistența alternativelor. Dar, între timp, pe câmp, paguba a fost făcută.”

Dr. Carsten Brühl, un ecotoxicolog specializat în pesticide, a spus că albinele ar putea fi doar un avertisment timpuriu atunci când vrem să înțelegem cum influențează neonicele natura.

Albinele, ale căror populații oamenii au învățat să le gestioneze, ar putea învăța să se adapteze, a spus el. „Am putea reproduce o specie care poate tolera mai bine pesticidele, dar asta va avea un anumit cost – poate că vor fi mai puțin productive sau mai sensibile la alți factori de stres.”

„Dar neonicele… sunt, de asemenea, toxice pentru toate celelalte insecte”, a spus el. „Întrebarea este dacă toți ceilalți polenizatori vor putea, de asemenea, să facă față.” (Articol de Gabriela Galindo /