Credit de la bancă sau de la IFN? Cum găsești cea mai bună variantă

Un împrumut poate fi considerat o soluție salvatoare când vrei o anumită sumă de bani. Însă, care este mai rentabil pentru nevoile tale: cel bancar sau cel nebancar? Vei putea găsi singur răspunsul la această întrebare, dacă ții cont de câteva sfaturi care te vor ajuta să identifici cea mai bună soluție de creditare.

Creditul bancar de la A la Z

Un credit nevoi personale de la bancă poate fi avantajos pentru tine dacă ai nevoie de o sumă de până la 125 – 130.000 de lei (sau echivalentul în euro), urmând să o rambursezi într-un interval care nu depășește 5 ani.

Pentru a accesa o astfel de soluție de creditare este musai să îndeplinești câteva condiții minime, respectiv:

  • Să poți face dovada unor venituri stabile, de preferat mai mari decât nivelul salariului minim pe economie;
  • Să lucrezi la actualul angajator de cel puțin 3 sau 6 luni (în funcție de bancă) ;
  • Vechimea ta în muncă să nu fie mai mică de 1 an;
  • Să nu figurezi în evidențele Biroului de Credit.

Trebuie să știi că băncile îți oferă posibilitatea de a beneficia de o dobândă mai bună (fixă sau variabilă) decât cea standard dacă decizi să îți muți salariu, deschizându-ți un cont special în acest sens, și dacă optezi și pentru o asigurare de viață ori dacă ai de gând să refinanțezi alt împrumut. În plus, instituțiile bancare desfășoară, din când în când, și diverse campanii care vizează reducerea dobânzilor sau tăierea anumitor comisioane, precum cel pentru analiza dosarului.

Mai există și alte avantaje pe care le poți „pândi”. De exemplu, poți beneficia de flexibilitate la scadență sau de o perioadă de grație la plata ratelor, la nevoie.

Ce presupune un împrumut nebancar

Dacă nu îndeplinești condițiile pentru acordarea unui împrumut de la bancă, îți poți îndrepta atenția spre un credit rapid online, pe care îl poți obține de la IFN-uri. Într-adevăr, suma pe care o poți împrumuta nu ajunge la nivelul celei pe care o poți accesa de la bancă. Însă, dacă ai nevoie de bani pentru o situație neprevăzută, creditul urgent online poate fi o soluție viabilă pentru tine.

Concret, majoritatea IFN-urilor oferă credite de până la cel mult 4.000 de lei. În paralel, poți găsi și oferte de finanțare mai consistente, de până la 20.000 de lei. Împrumuturile nebancare se acordă doar în lei, iar dobânda acestora este fixă.

Fiecare IFN are o politică proprie în ceea ce privește perioada de rambursare. Astfel, de la caz la caz, intervalul în care trebuie să-ți achiți datoria poate varia între câteva săptămâni și 30 de luni.

Poți obține un credit urgent online în cazul în care:

  • Încasezi venituri pe care, la cerere, le poți justifica. Unele IFN-uri nu te refuză nici dacă, de exemplu, obții 300 de lei/lună;
  • Ești cetățean român și ai peste 18 ani;
  • Deții un număr de telefon valid și un cont bancar în care să-ți poată fi transferat creditul.

IFN-urile sunt dispuse să te crediteze chiar și dacă apari pe lista neagră a Biroului de Credit sau dacă ai o vechime prea mică la actualul job. În plus, anumite instituții financiare nebancare lucrează și în weekenduri sau în zilele de sărbătoare legală, astfel că poți avea acces la bani și în perioadele în care băncile sunt închise.

Cum alegi un credit echitabil în 4 pași simpli

Înainte de a alege un anumit credit, fie că este vorba despre unul de nevoi personale de la bancă dau despre unul urgent online de la IFN, este indicat să parcurgi următorii pași:

  1. Asigură-te că dobânda are un nivel cât mai redus.

Dobânda reprezintă un factor important în funcție de care să alegi un împrumut, valoarea acesteia influențând direct rata pe care o vei plăti până la ultima dată scadentă. Tocmai pentru ca efortul asupra bugetului tău lunar să nu fie unul considerabil, caută o dobândă cu un nivel cât mai scăzut.

  • Cercetează lista comisioanelor.

Nu doar dobânda ar trebui să te intereseze. Fii atent și la celelalte costuri pe care le implică fiecare produs financiar, de comisioane de acordare sau pentru administrarea împrumutului până la taxele pe care le riști dacă plătești ratele cu întârziere.

Un credit avantajos are cât mai puține comisioane, de preferat cât mai ieftine.

  • Fii atent la DAE.

Este în avantajul tău să optezi pentru în împrumut cu valoarea DAE (Dobânda Anuală Efectivă)  cât mai mică, întrucât aceasta este relevantă pentru costul total al creditului tău.

  • Ia în calcul cât mai multe oferte de creditare de la diverse instituții financiare și compară-le.

Concret, îți recomandăm să analizezi în detaliu respectivele opțiuni, fără să te grăbești. Astfel, vei avea siguranța că aduni toate informațiile financiare esențiale de care ai nevoie înainte de a lua o decizie finală. Comparând ofertele, o vei putea descoperi rapid pe cea care îți oferă cele mai bune condiții de creditare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed