Crescătorii de animale au sacrificat în februarie mai multe vaci, oi şi capre, dar au redus numărul de sacrificări de porci şi păsări

0
14
Crescătorii de animale au sacrificat în februarie mai multe vaci, oi şi capre, dar au redus numărul de sacrificări de porci şi păsări

Potrivit INS, în luna februarie 2021 faţă de februarie 2020, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la bovine şi la ovine şi caprine, iar la porcine şi la păsări au scăzut. În comparaţie cu luna ianuarie 2021 numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au scăzut în februarie 2021 la toate speciile de animale şi păsări.

În luna februarie 2021, au fost sacrificate 40.000 de capete de bovine(din care 11.000 de capete au fost sacrificate în abatoare), în creştere cu 11% faţă de februarie 2020. Greutatea în carcasă în cazul vacilor, în luna februarie, a ajuns la 6.594 de tone, în creştere cu 11,6%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

Crescătorii de animale au sacrifice, în februarie 2021, 294.000 de capete de porci (din care 269.000 de capete au fost sacrificate în abatoare), în scădere cu 4,2% faţă de februarie 2020. Greutatea în carcasă în cazul porcilor, în luna februarie, a ajuns la 26.827 de tone, în scădere cu 4,7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020. 

În luna februarie 2021, au fost sacrificate 108.000 de capete de oi şi capre(din care 8.000 de capete au fost sacrificate în abatoare), în creştere cu 2,8% faţă de februarie 2020. Greutatea în carcasă în cazul oilor şi caprelor, în luna februarie, a ajuns la 1.715 de tone, în creştere cu 3,3%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020. 

Crescătorii de păsări au sacrificat, în februarie 2021, 20,5 milioane  de capete(din care 19,5 milioane au fost sacrificate în abatoare), în scădere cu 10,2% faţă de februarie 2020. Greutatea în carcasă în cazul păsărilor, în luna februarie, a ajuns la 34.461 de tone, în scădere cu 13%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020.