Criptomoneda XRP a scăzut miercuri cu 24%, după ce compania Ripple a fost acuzată de tranzacţii cu instrumente financiare neînregistrate de 1,3 miliarde de dolari

XRP, a treia cea mai importantă criptomonedă în funcţie de valoarea de piaţă, a scăzut la un minim de 0,33 de dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultima lună, în urma anunţului făcut de SEC, care acuză şi doi directori ai Ripple de obţinerea unor cîştiguri personale de pe urma ofertei de instrumente financiare.

Ripple a respins acuzaţiile, afirmând că XRP este o monedă şi nu trebuie să fie înregistrată ca un contract de investiţii.

XRP, care evoluează în tandem cu Bitcoin, a atins în noiembrie cel mai ridicat nivel după 2018. După declinul de miercuri, valoarea XRP a pierdut jumătate din valoare, de la începutul lunii decembrie. Bitcoin a scăzut cu 1,5%, la 23.477,19 dolari pe unitate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed