Cristian Preda: Iau în calcul autosuspendarea din PDL

Preda critică, la RFI, faptul că formaţiunea nu are încă un Guvern din umbră. În plus, faptul că lui Mihai Răzvan Ungureanu nu i se va permite să participe la cursa internă din PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie este „o alegere strategică dezastruoasă”, în opinia eurodeputatului.

Cristian Preda ar fi vrut ca viitorul candidat al PDL la Preşedinţie să fie desemnat în luna iulie.

„Eu am propus un alt calendar. Am transmis preşedintelui partidului o propunere cu un calendar care viza următoarele săptămâni şi o desemnare la începutul lui iulie. Am propus de asemenea două modalităţi concrete de organizare a acestor alegeri primare, ţinând seama, evident, de Statut. O modalitate ar fi aceea în care votează toţi militanţii, rezultatul e consemnat la nivelul ţării şi candidatul care obţine cele mai multe voturi devine prezidenţiabilul susţinut de PDL, indiferent dacă el este membru al partidului sau nu, dacă, aşa cum spunea şi Liviu Negoiţă, doreşte cineva să intre în această competiţie. O altă modalitate pe care am propus-o ar fi aceea de a avea un sistem de vot asemănător celui folosit în America, un sistem cu mari electori. Altfel spus, membrii PDL votează la nivelul judeţului şi aceşti mari alegători desemnaţi la nivelul judeţului au un mandat imperativ în CNC, organismul nostru care decide prezidenţiabilul”, a afirmat Preda.

 

Cristian Preda spune că ia în calcul autosuspendarea din PDL şi că o decizie finală o va lua săptămâna viitoare.

„Astăzi se împlineşte un an de la învestirea primului Guvern Ponta şi sunt foarte nemulţumit de faptul că nu avem un Guvern alternativă. Am solicitat şi public ca Statutul Partidului Democrat Liberal să fie respectat, pentru că el prevede ca atunci când suntem în opoziţie să organizăm un Guvern alternativă. E ceea ce se cheamă în limbajul politicii europene «shadow Cabinet», Cabinet din umbră sau Guvern din umbră. (…) Nici acest apel nu a fost ascultat şi e regretabil faptul că Biroul Permanent Naţional, care are datoria să facă un asemenea regulament de funcţionare şi să organizeze Guvernul alternativă, nu respectă Statutul. E foarte trist că se întâmplă aşa şi nu vă ascund că iau în considerare chiar autosuspendarea din partid, pentru că e totuşi dincolo de limita imaginabilului ca în situaţia în care ne aflăm să avem o conducere care ea în primul rând nu respectă Statutul!”, a afirmat Preda.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed