Criza care o poate scoate pe Angela Merkel din scenă

Sondajul, realizat de INSA pentru cotidianul Bild, arată că 49,9% dintre germani sunt în favoarea organizării de noi alegeri.

Sondajul arată de asemenea că 48,5% consideră că social-democraţii (SPD, centru-stânga) au dreptate să refuze să se alăture unei noi „mari coaliţii” cu conservatorii lui Merkel, în favoarea căreia se pronunţă doar 18%. SPD a pierdut teren în alegerile din septembrie după ce a împărţit puterea cu Merkel în ultimii patru ani.

Colapsul discuţiilor dintre blocul conservator al lui Merkel, democraţii liberi (FDP, partid pro-business) şi Verzi (ecologiştii) a aruncat Germania în incertitudine politică şi a crescut perspectiva unor noi alegeri.

 
Sondajul arată că 28% dintre cei chestionaţi dau vina pe liderul FDP, Christian Lindner, pentru eşecul discuţiilor, urmaţi de 27% care dau vina pe Merkel, în timp ce doar 13% îl fac răspunzător pe liderul Verzilor, Cem Ozdemir.

Patru din zece persoane chestionate spun că Merkel ar trebui să candideze din nou pentru funcţia de cancelar dacă sunt convocate noi alegeri, în timp ce 24% ar prefera un alt candidat pentru creştin-democraţi (CDU), deşi nu există un consens în legătură cu cine ar trebui să fie acest candidat.

Sondajul arată de asemenea că majoritatea alegătorilor ar prefera o coaliţie între CDU şi FDP după noile alegeri, urmaţi de cei care preferă o coaliţie între SPD, Verzi şi stânga radicală Die Linke.

Cu toate acestea, sondajul arată că noile alegeri vor aduce puţine schimbări ale rezultatelor votului din septembrie, cu CDU în scădere uşoară cu 30%, SPD rămas la 21%, Verzii la 10% şi FDP la 11%.

Aceasta ar însemna că şi după un nou scrutin singurele coaliţii posibile cu o majoritate ar fi tot între CDU şi SPD sau între CDU, FDP şi Verzi.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed