Încă o problemă în plină pandemie: Criză globală de cipuri

Pandemia a declanşat o criză de semiconductori care a început să se facă simţită în toate industriile care folosesc sisteme computerizate, de la producătorii de dispozitive mobile, care se aşteaptă să nu poată produce la nivelul cererii, la producătorii auto, unde timpii de aşteptare pentru comenzile de maşini ajung şi la 8 luni.

Opiniile în rândul producătorilor de cipuri sunt împărţite. Unii sunt mai optimiştii şi speră ca această criză să se termine într-un an, în vreme ce alţii cred că abia peste doi ani se va reveni la normal.

Şeful Intel, Pat Gelsinger, este unul dintre cei care crede că actuala criză va ţine doi ani. Cel puţin de atât timp va avea nevoie Intel să-şi aducă stocurile la nivelul dinaintea crizei.

Intel a prezentat recent un plan de construire a unor noi fabrici de construcţie, în Arizona, pentru care va aloca 20 de miliarde de dolari în următorii ani.

Tot de o criză pe încă doi ani vorbeşte şi şeful TMC, C.C. Wei, care spune că speră ca până în 2023 să poate ajunge la un nivel la care să poată satisfacă cererea clienţilor.

Ceva mai optimişti par să fie cei de la Nvidia. Directorul financiar al companiei, Colette Kress, este încrezător că stocurile companiei vor fi suficiente începând din primul trimestru al anului viitor.

Chiar dacă unii producători se vor mişca mai bine decât alţii, atâta vreme cât în ansamblul ei industria nu poate satisface cererea de semiconductori, criza va continua, chiar dacă stocurile vor creşte.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed