Criza ucraineană! Biden a acceptat „în principiu” un summit cu Putin

Luni dimineață începe cu anunțul conform căruia președintele SUA Joe Biden și omologul său rus, Vladimir Putin, au acceptat propunera președintelui francez, Emmanuel Macron, de a organiza un summit pentru rezolvarea crizei din Ucraina.

Totodată, liderii separatiști pro-ruși au anunțat că doi civili au fost uciși duminică noapte în timpul bombardamentelor Ucrainei. 

Duminică noapte (ora locală a României, n.red.) SUA au alertat populația americană din Moscova cu privire la posibile atacuri teroriste în zone aglomerate, cum ar fi stațiile de metrou, tren sau mall-uri.

În replică, Moscova, prin vocea purtătorului de cuvânt al MAE rus, a întrebat Ambasada SUA din capitala Rusiei dacă și-a informat colegii ruși, prin canale partenere, cu privire la posibilele acte teroriste. 

Între timp, refugiații din regiunile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei continuă să treacă în Rusia pe jos, cu mașina sau autobuzul și peste 53.000 de persoane evacuate din Donețk și Lugansk au trecut granița. Mai multe zone din Rusia au introdus starea de urgență din cauza valurilor de migranți. 

UPDATE 07:14 Forțele ruse „crează liste cu ucrainieni care urmează să fie uciși sau trimiși în lagăre în cazul unei invazii”, conform unei scrisori trimise de Statele Unite către Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet. (mai multe detalii și documentul complet aici)

UPDATE 06:01 Casa Albă a confirmat că preşedintele american Joe Biden a fost de acord în principiu să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin, aşa cum a propus preşedintele francez Emmanuel Macron, cu condiţia ca Rusia să nu invadeze între timp Ucraina, transmite luni AFP, citată de Agerpres.ro. (detalii aici)

Statele Unite „s-au angajat să continue diplomaţia până în momentul în care începe o invazie”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

„Preşedintele Biden a fost de acord în principiu cu o întâlnire cu preşedintele Putin (…) dacă nu are loc o invazie”, a continuat Psaki.

UPDATE 05:47 Președintele francez Emmanuel Macron a propus duminică organizarea unui summit între liderul rus Vladimir Putin și președintele american Joe Biden, ambele părți au acceptat propunerea, relatează Palatul Elysee, citat de agenția de stat rusă RIA Novosti.

UPDATE 05:41 Rebelii susținuți de ruși în estul Ucrainei susțin că doi civili au fost uciși în urma bombardamentelor de către forțele guvernamentale ucrainene, relatează Reuters, citând publicația de știri de stat rusă RIA Novosti.

Nu a existat nicio confirmare din partea guvernului ucrainean și nicio verificare independentă a revendicării, transmite The Guardian.

RIA a citat reprezentanți ai autoproclamatei Republici Populare Lugansk spunând că bombardamentul a avut loc duminică noapte.

Kievul și rebelii, aflați în război în ultimii opt ani, s-au acuzat reciproc de încălcări sporite de încetare a focului în ultimele zile și de folosirea de armament greu, cum ar fi mortarele și artileria.

Ucraina a spus că nu va răspunde provocării rebelilor.

UPDATE Luni, 21 februarie, 05:37 Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, tocmai a lansat o declarație în urma anunțului că Joe Biden și Vladimir Putin au convenit, în principiu, asupra unui summit pentru a discuta tensiunile în curs.

Psaki a spus că „ne angajăm să urmărim diplomația până în momentul în care începe o invazie”, dar a menționat că „în prezent, Rusia pare să continue pregătirile pentru un asalt pe scară largă asupra Ucrainei foarte curând”, transmite The Guardian.

*****

Prima jumătate a zilei de duminică a venit cu „recomandarea puternică” a Ministrului Afacerilor Externe către cetățenii români de a evita orice deplasare în Ucraina și de a părăsi „cât mai curând” teritoriul țării vecine.

De asemenea, tot duminică, Belarus a anunţat duminică că exerciţiile militare comune cu Rusia desfăşurate pe teritoriul său, care ar fi trebuit să se încheie duminică, vor continua din cauza agravării tensiunilor în Ucraina vecină. Acest anunţ înseamnă că trupele ruse vor rămâne în Belarus, în plină criză cu occidentalii, în pofida promisiunilor Moscovei că forţele sale vor pleca din această ţară aflată la porţile UE după aceste manevre desfăşurate începând din 10 februarie.

Totodată, serviciile americane ar fi obținut informații potrivit cărora armata rusă a primit ordine pentru efectuarea unui atac pe scară largă asupra Ucrianei, relatează The Washington Post.

Ziua de sâmbătă a fost dominată de Conferința de la Munchen, unde liderii țărilor occidentale au anunțat că Rusia este pe punctul de a invada Ucraina. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat, sâmbătă, la Vilnius (Lituania) că este evident că Rusia a luat o decizie și că se așează către pozițiile potrivite pentru a declanșa un atac asupra Ucrainei, transmite CNN.  

Pe de altă parte, NATO a anunțat că-și închide biroul de la Kiev, iar armata Ucrainei a anunțat primii soldați morți în estul țării. De cealaltă parte, regiunea rusă Rostov, la graniță cu Ucraina, a declarat stare de urgenţă din cauza afluxului de refugiaţi din regiunile separatiste din estul Ucrainei, care au ordonat evacuarea civililor.

UPDATE 23:03 Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, și președintele francez, Emmanuel Macron, au convenit, în timpul unei convorbiri telefonice de duminică, că săptămâna viitoare va fi „esențială pentru diplomație”, deoarece Occidentul încearcă să evite războiul dintre Rusia și Ucraina .

  • „Prim-ministrul a vorbit în această seară cu președintele francez Macron despre situația din Ucraina. Ei s-au informat unul pe altul cu privire la eforturile lor diplomatice, vorbind inclusiv despre apelul președintelui Macron cu președintele Putin de duminică”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Downing Street, potrivit PA, citată de The Guardian.

UPDATE 22:59 O sursă din cadrul Academiei Militare a Statului Major al Forțelor Armate Ruse a declarat pentru agenția de presă rusă de stat RIA Novosti că postul american de televiziune CBS l-a pus pe președintele Joe Biden ”într-o poziție stupidă”, atunci când a anunțat un presupus ordin primit de trupele ruse de a invada Ucraina:

  • „Autorii acestei „senzații” l-au pus pe președintele Joe Biden într-o poziție stupidă cu fanteziile lor. Biden a susținut la începutul săptămânii trecute că trupele ruse ar trebui să invadeze Ucraina pe 16 februarie, miercuri (…) Acum serviciile de informații americane au stabilit că la aproape o săptămână după 16 februarie, data „invaziei”, comandanții ruși ar fi început să-și „planifice acțiunile”, transmite sursa citată de RIA Novosti.

UPDATE 22:56 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a întrebat Ambasada SUA la Moscova dacă Washingtonul a transmis colegilor ruși informațiile despre presupuse „atacuri” asupra infrastructurii din Rusia, transmite agenția de presă rusă de stat, RIA Novosti.

UPDATE 22:23 Ambasada SUA la Moscova i-a avertizat pe americanii din Rusia cu privire la eventuale atacuri teroriste, transmițându-le „să evite aglomerația” și să aibă ”planuri de evacuare”, invocând informații din presă referitoare la astfel de amenințări.

O alertă de securitate publicată duminică pe site-ul ambasadei arată:

  • „Potrivit surselor media, au existat amenințări cu atacuri împotriva centrelor comerciale, stațiilor de cale ferată și de metrou și a altor locuri de adunare publice din marile zone urbane, inclusiv Moscova și Sankt Petersburg, precum și în zonele în care sunt tensiuni ridicate de-a lungul graniței Rusiei cu Ucraina”.

„Acțiuni de întreprins:

  • Monitorizați mass-media locale și internaționale pentru actualizări.
  • Evitați aglomerația.
  • Anunțați-vă prietenii și familia pentru siguranța dumneavoastră.
  • Aveți grijă în jurul dumneavoastră.
  • Fiți atent în locațiile frecventate de turiști/occidentali.
  • Examinați-vă planurile personale de securitate.
  • Păstrați asupra voastră o modalitate de identificare adecvată, inclusiv un pașaport american cu o viză rusă actuală.
  • Să aveți planuri de evacuare care să nu depindă de asistența guvernului SUA”.

 

UPDATE 22:20 Președintele Joe Biden și Emmanuel Macron sunt așteptați să vorbească la telefon duminică, după ce liderul Franței a discutat în aceeași zi și cu omologul său rus, Vladimir Putin, transmite CNN citând surse. Nu a fost stabilit clar momentul în care va avea loc discuția.

Macron lucrează pentru a găsi o cale diplomatică pentru a evita conflictul, conform mesajelor transmise duminică de Palatul Elysée.

UPDATE 22:14 Letonia şi Lituania fac apel la aliaţii occidentali să impună sancţiuni împotriva Rusiei şi să consolideze flancul estic al NATO, în contextul tensiunilor tot mai mari în privinţa Ucrainei, relatează DPA, citată de Agerpres.ro.

Decizia de a menţine trupe ruse în Belarus pentru exerciţii militare comune care fuseseră programate să se încheie duminică „este o schimbare semnificativă pentru securitatea ţărilor din NATO care au graniţă cu Belarus”, a scris duminică pe Twitter ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis.

  • „Trebuie să urmeze întări ale NATO şi sancţiuni din partea UE”, a adăugat el.

La rândul său, ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevics, a scris de asemenea pe Twitter că „este clar că întreaga comunitate transatlantică trebuie să înceapă să implementeze sancţiuni împotriva Rusiei, iar NATO ar trebui să desfăşoare mai multe forţe în regiune”.

Belarus, aliat al Moscovei în criza cu Occidentul în jurul Ucrainei, a anunţat că trupele ruse prezente pe teritoriul său de la 10 februarie pentru exerciţii militare ce trebuiau să se încheie duminică vor rămâne pentru alte manevre similare.

La fel ca Moscova, Minskul dăduse asigurări anterior că cei 30.000 de soldaţi, conform unei evaluări a SUA, se vor întoarce în garnizoanele lor la sfârşitul exerciţiilor.

UPDATE 22:06 Soldații americani ajunși în Polonia au început exerciții în apropierea graniței cu Ucraina, a declarat ministrul Apărării Naționale Mariusz Blaszczak, citat de agenția de presă rusă de stat, RIA Novosti.

UPDATE 22:04 Peste 53.000 de refugiați din autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk au trecut granița în Rusia până duminică seară la ora locală 19:00, a declarat ministrul interimar al situațiilor de urgență, Alexander Chupriyan, în urma unei reuniuni a comisiei privind situația refugiaților, transmite RIA Novosti.

UPDATE 21:59 În regiunea Kursk a fost introdusă starea de urgență din cauza numărului mare de refugiați veniți din zonele separatiste Lugansk și Donețk, transmite ministerul Situațiilor de Urgență al Rusiei, citat de agenția de presă de stat RIA Novosti.

  • „În prezent, din cauza sosirii unui număr mare de cetățeni din Donbass, a fost declarat un regim regional de urgență în mai multe zone ale Federației Ruse: regiunile Rostov, Voronezh și Kursk”, a spus ministerul.

Doar duminică aproximativ două mii de oameni au sosit cu trenul de la Rostov în regiunea Voronezh. Alte 3-4 mii sunt așteptate în regiunile Kursk, Voronezh, Volgograd și Nijni Novgorod în următoarele ore. Alte 15 trenuri sunt programate să plece luni spre Rusia, mai transmite agenția rusă.

UPDATE 21:51 Refugiații din regiunile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei continuă să treacă în Rusia pe jos, cu mașina sau autobuzul, transmite un reporter CNN aflat în zona Rostov.

La punctul de trecere a frontierei Avila-Uspenka din regiunea Rostov, locuitorii care părăsesc Donbasul sunt întâmpinați de reprezentanți ai Ministerului Serviciilor de Urgență din Rusia și de membrii unui grup de voluntari tineri pro-Vladimir Putin, care activează într-o tabără improvizată, mai transmite CNN.

UPDATE 21:49 Sute de oameni au manifestat duminică și la Madrid împotriva agresiunii ruse și, în solidaritate cu Ucraina, au marcat dezaprobarea față de acțiunile președintelui rus Vladimir Putin.

UPDATE 21:47 Ministrul de externe al Canadei a declarat, duminică, printr-un mesaj publicat pe Twitter, că amână o călătorie în Franța, pe fondul tensiunilor în creștere din Ucraina.

  • „Din cauza tensiunilor în creștere din Ucraina am luat decizia de a-mi amâna călătoria în Franța și de a zbura imediat înapoi acasă în Canada”, a spus Mélanie Joly pe Twitter.

Ea a adăugat: „Vom căuta neobosiți soluții diplomatice. Mai este timp ca Rusia să aleagă calea detensionării și a dialogului”.

 

UPDATE 20:48 Sute de persoane au participat duminică la Varşovia la o manifestaţie în favoarea păcii în Ucraina, protestând împotriva „unei posibile noi agresiuni a Rusiei”, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

Manifestanţii au arborat drapelele ucrainean, polonez şi european, precum şi steagul opoziţiei belaruse.

„Suntem alături de Ucraina”, se putea citi pe o pancartă afişată în timpul manifestaţiei. Un alt mesaj a fost „Nu vă atingeţi de Ucraina”. Manifestanţii au strigat sloganul „Putin la tribunal!”.

UPDATE 20:19 Viktor Vodolatsky, prim-vicepreședintele Comisiei pentru integrare eurasiatică din Duma de Stat (Parlamentul rus, n.red.), a anunțat duminică seară că trupele ucrainene își ”pot intensifica ofensiva” în noaptea de 21 februarie, lângă Donețk și Lugansk, transmite agenția de presă rusă Tass.com.

  • „Forțele Armate ale Ucrainei se deplasează, din ce în ce mai mult, spre Lugansk și Donețk. Acest lucru sugerează că în viitorul apropiat, în această noapte, ofensiva va fi intensificată”, a declarat oficialul rus.

UPDATE 20:00 Președintele Finlandei Sauli Niinistö a declarat duminică pentru CNN că lumea se află „aproape într-o situație mai rece” decât în Războiul Rece, deoarece tensiunile dintre SUA și Moscova au atins ”un punct de fierbere” pe fondul temerilor că Rusia va invada Ucraina.

UPDATE 19:56 Trupele ruse au primit permisiunea de a invada Ucraina, relatează CBS News, iar comandanții fac „planuri specifice” pentru manevrele pe câmpul de luptă, transmite publicația citată de The Guardian.

Potrivit lui David Martin, corespondentul CBS News pentru securitate națională, „serviciile de informații [ale SUA] spun că trupele ruse au primit ordine pentru a continua invazia”:

  • „Așadar, nu numai că se deplasează din ce în ce mai aproape de graniță și de aceste poziții de atac, ci comandanții de la sol fac planuri specifice pentru modul în care ar face manevre în sectorul lor de luptă”.

UPDATE 19:35 SUA le-a spus aliaților săi că orice invazie rusă a Ucrainei ar putea viza mai multe orașe dincolo de capitala Kiev, potrivit unei surse citate de Bloomberg. Orașele care ar putea fi de asemenea atacate includ Harkov în nord-est și orașele-port Odessa și Herson în sud.

UPDATE 19:27 Ministrul francez de externe, Jean Yves Le Drian, se va întâlni în zilele următoare cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a lucra la un posibil summit la cel mai înalt nivel cu Rusia, Ucraina și aliații. Kremlinul a sugerat că întâlnirea va avea loc în format Normandia, adică participanții vor fi Rusia, Ucraina, Franța și Germania, transmite The Guardian.

  • ”Este prea devreme să spunem dacă Macron a dat o lovitură diplomatică de ultim moment sau dacă are tot sprijinul pentru inițiativa sa de la Washington și Londra. Până acum, majoritatea mișcărilor sale au fost coordonate cu Casa Albă”, transmit comentatorii The Guardian.

UPDATE 19:24 Vladimir Putin și Emmanuel Macron au convenit să încerce să asigure o încetare a focului în Donbas, în estul Ucrainei, și să organizeze un summit urgent la cel mai înalt nivel privind viitorul Ucrainei, a anunțat Palatul Elysée într-un comunicat, citat de The Guardian.

UPDATE 19:02 Preşedintele rus Vladimir Putin i-a reiterat omologului său francez Emmanuel Macron „intenţia de a-şi retrage trupele” din Belarus „la finalul exerciţiilor în desfăşurare”, a transmis duminică Palatul Elysee la finalul unei discuţii telefonice între cei doi lideri, potrivit AFP, citată de Agerpres.ro.

„Va trebui să verificăm acest lucru, pentru că poate lua puţin timp”, a adăugat preşedinţia franceză, „constatând în acelaşi timp că declaraţiile autorităţilor belaruse”, care au afirmat că trupele ruse vor rămâne, „nu coincid cu afirmaţiile preşedintelui Putin”.

UPDATE 18:56 Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat duminică la CNN că diplomația rămâne posibilă în criza din Ucraina. El a respins apelul Ucrainei de a impune noi sancțiuni Rusiei acum, dar a sugerat într-un interviu separat la CBS că SUA și aliații iau în considerare represalii pentru un atac cibernetic asupra băncilor ucrainene săptămâna trecută.

UPDATE 18:53 Grupul de trilateral – Rusia, Ucraina și OSCE – va purta luni discuții pentru a lucra la restabilirea încetării focului în regiunea Donbas din Ucraina, a declarat un oficial francez. Președinții Emmanuel Macron și Vladimir Putin au fost de acord cu discuțiile în timpul apelului lor de duminică, a spus oficialul, citat de Bloomberg.

Kremlinul nu a confirmat discuțiile. Încălcările încetării focului în republicile autodeclarate Donețk și Lugansk au crescut în ultima săptămână.

Separat, Interfax din Rusia a transmis că luni va avea loc o convorbire între miniștrii de externe francez și rus.

UPDATE 17:59 Preşedintele american Joe Biden este pregătit să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin ”în orice moment şi indiferent de format, dacă acest lucru permite evitarea unui război” în Ucraina, a declarat duminică secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care a mai spus că toate indiciile arată că Rusia este „pe punctul de a invada” Ucraina, potrivit AFP, citată de Agerpres.ro.

Şeful diplomaţiei americane, care a avut duminică interviuri pentru toate marile posturi de televiziune americane, a reafirmat de asemenea că este încă posibilă calea diplomatică, „până când tancurile sunt cu adevărat puse în mişcare şi avioanele ridicate în aer”.

După ce a discutat în ultimele zile cu numeroşi lideri europeni, „preşedintele Biden a indicat foarte clar că este pregătit să se întâlnească cu preşedintele Putin în orice moment şi indiferent de format”, a subliniat Blinken la CBS.

Ultima discuţie telefonică între cei doi lideri a avut loc la 12 februarie, când Kremlinul a denunţat o istorie americană „la apogeu”.

sursa foto: Kremlin.ru

UPDATE 17:48 Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus duminică lui Emmanuel Macron că ”provocările” ucrainene sunt cauza agravării ciocnirilor cu separatiştii în estul Ucrainei, precizând în acelaşi timp că vrea să „intensifice” eforturile diplomatice pentru rezolvarea conflictului, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

UPDATE 17:41 Secretarul de stat, Antony Blinken, a declarat pentru CBS News că duminică se va reuni Consiliul de Securitate Națională pentru a analiza cele mai recente informații despre Ucraina și pentru ”a verifica planurile”, transmite The Guardian.

Blinken face turul emisiunilor politice duminică dimineață pentru a transmite mesajul administrației Biden că SUA rămâne convinsă că Rusia este gata să invadeze Ucraina.

Presat să ofere detalii despre motivul pentru care SUA continuă să creadă că o invazie este iminentă, în ciuda negărilor repetate ale Rusiei, Blinken a subliniat ceea ce el a numit „provocări” ale forțelor separatiste și „operațiuni sub steag fals” care ar putea fi folosite de Putin pentru a justifica invazia vecinului său.

Blinken tocmai s-a întors de la Munchen, unde a însoțit-o pe Kamala Harris la o conferință despre securitate unde s-a vorbit în general despre criza din Ucraina. El are stabilită o întâlnire, săptămâna viitoare, cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, dar a subliniat că întâlnirea va fi anulată în cazul unei invazii rusești.

UPDATE 17:31 Liderul opoziției din Belarus în exil, Svetlana Tikhanovskaya, a declarat duminică faptul că prezența trupelor ruse pentru exerciții militare extinse a pus în pericol suveranitatea țării sale, notează The Guardian.

  • „Prezența trupelor ruse pe teritoriul nostru încalcă constituția noastră, dreptul internațional, pune în pericol securitatea Belarusului și a întregii regiuni”, a spus biroul ei într-un comunicat.

Comentariile ei au venit după ce Belarus a declarat că exercițiile militare comune masive cu Rusia, care trebuiau să se încheie duminică, vor continua, invocând activitatea militară în jurul granițelor sale și în Ucraina.

UPDATE 15:51: Președinția Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), deținută în prezent de Polonia, a transmis duminică faptul că va convoca o sesiune extraordinară a consiliului permanent al grupului pe tema situației de securitate din Ucraina.

Ucraina a cerut ca sesiunea să aibă loc luni, potrivit unei scrisori postate pe Twitter de Adam Halacinskie, reprezentantul permanent al Poloniei la OSCE.

 

UPDATE 15:43: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a informat duminică pe omologul său francez Emmanuel Macron în legătură cu evoluția situației de securitate din estul Ucrainei privind bombardamentele „provocatoare” și a reiterat apelul pentru pace și încetarea focului în regiunea Donbas.

„Continuând conversația de ieri, l-am informat pe Emmanuel Macron despre situația actuală de securitate și noile bombardamente provocatoare. Susținem intensificarea procesului de pace. Susținem convocarea imediată a TCG (Trilateral Contact Group – n.r.) și introducerea imediată a unui regim de încetare a focului”, se arată în postarea lui Zelenski.

 

UPDATE 15:21:Forțele pro-ruse din Transnistria au efectuat exerciții militare în noaptea dintre 18 și 19 februarie, pe fondul amenințării unei invazii ruse asupra Ucrainei, relatează Deschide.md.

Autoproclamatul Minister al Apărării de la Tiraspol a transmis că ar fi vorba de „un exercițiu de control-tactic și trageri reale”.

Sursa foto: Telegram / Украина 24/7

Au fost efectuate trageri cu mitraliere ale vehiculelor blindate de transport al trupelor și arme de calibru mic cu muniție trasoare.

Ar fi fost lovite ținte simulate cum ar fi „vehicule blindate” sau „grupuri de infanterie”, mai precizează Deschide.md.

Sursa foto: Telegram / Украина 24/7

Obiectivul exercițiilor ar fi fost ca separatiștii pro-ruși din Transnistria să dobândească experiență în comandă și control și să își îmbunătățească capacitatea de tragere în condiții de vizibilitate limitată.

Sursa foto: Telegram / Украина 24/7

Sursa foto: Telegram / Украина 24/7

UPDATE 14:50: Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că avansarea în mod repetat de către ţările occidentale a unor date pentru o eventuală invadare a Ucrainei de către Rusia este provocatoare şi poate avea efecte adverse, transmite Interfax, citată de Reuters și preluată de Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu ţine cont de aceste declaraţii ale statelor occidentale, a spus Peskov, adăugând că Moscova face apel la raţiunea partenerilor occidentali.

sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

El a mai afirmat că situaţia în zona liniei de contact din regiunea Donbas este tensionată la maxim şi orice provocare minoră poate duce la consecinţe ireparabile, potrivit TASS.

Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Rusia este ultima ţară care vrea să alimenteze „războiul” declaraţiilor.

UPDATE 14:41: Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că a venit timpul ca Occidentul să implementeze măcar o parte din sancţiunile pe care le-a pregătit împotriva Rusiei, transmite Reuters.

„Rusia trebuie oprită chiar acum. Vedem cum se desfăşoară evenimentele”, a afirmat Kuleba duminică.

Sursa foto: NATO.int

Declaraţiile lui Kuleba intervin la puţin timp după ce Rusia şi Belarus au anunţat că îşi prelungesc manevrele comune din apropierea frontierelor ucrainene şi în contextul în care liderii occidentali avertizează în privinţa unei invazii iminente după ce ciocnirile s-au intensificat în estul Ucrainei.

„A venit timpul să se acţioneze. Afirm oficial că există toate motivele pentru a implementa, acum, măcar o parte din sancţiunile pregătite împotriva Rusiei”, a spus Kuleba în cadrul unui briefing prin legătură video la conferinţa pentru securitate de la Munchen.

UPDATE 14:33: Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi omologul său rus Vladimir Putin au discutat, duminică, la telefon, timp de o oră şi 45 de minute, potrivit Palatului Elysee, citat de AFP.

Sursa foto: EPA/ALEXEI NIKOLSKY/SPUTNIK/KREMLIN POOL via AGERPRES

„Convorbirea telefonică cu preşedintele Putin a durat 1h45. Preşedintele Republicii discută în prezent telefonic cu preşedintele Zelenski”, a anunţat preşedinţia franceză.

După discuţia cu Putin, Macron are o convorbire telefonică și cu pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

UPDATE 14:26: Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că „nu are rost ca Rusia să atace pe cineva”, îndemnând partenerii occidentali „apeleze la rațiune”, relatează The Guardian.

„Vă îndemnăm să vă puneți întrebarea: ce rost are ca Rusia să atace pe cineva?”, a spus Peskov, duminică, într-un interviu difuzat de postul TV de stat, Rossia 1.

Oficialul de la Kremlin a criticat, de asemenea, Occidentul pentru că „nu se pricepe la istorie”, susținând că Rusia nu a invadat niciodată o altă țară.

Sursa foto: AFP / NATALIA KOLESNIKOVA

„Vă reamintim că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale. Și Rusia, care a supraviețuit atâtor războaie, este ultima țară din Europa care vrea să vorbească, chiar să pronunțe cuvântul «război»”.

Întrebat despre situația din Donbas, Peskov a avertizat că orice „orice scânteie, orice incident neplanificat sau orice provocare minoră poate duce la consecințe ireparabile”.

UPDATE 13:34: Ministerul olandez de Externe a anunţat că îşi mută ambasada din Ucraina de la Kiev la Liov, în contextul temerilor din ce în ce mai mari că Rusia va invada ţara vecină.

“Din motive de siguranţă, am decis astăzi să mutăm activităţile ambasadei la Liov”, a precizat ministerul, citat de News.ro.

Anterior, şi Marea Britanie şi SUA au anunţat că îşi mută activităţile ambasadelor de la Kiev la Liov.

Olandezilor care sunt încă în Ucraina li s-a cerut să părăsească rapid ţara.

KLM a fost prima companie care a suspendat zborurile către Ucraina.

UPDATE 13:27: Ucraina a suspendat duminică operațiunile la unul dintre cele șapte puncte de control spre teritoriul din Donbas, din cauza bombardamentelor repetate, a anunțat armata ucraineană, potrivit Reuters.

Atacurile venite de dincolo de linia de contact care separată forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii pro-ruși au crescut semnificativ începând de săptămâna trecută.

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Executivul de la Kiev a denumit aceste bombardamente drept „o provocare”, iar aliații occidentali sunt îngrijorați că Rusia ar putea folosi escaladarea din Donbas drept pretext pentru un conflict mai larg.

„Având în vedere escaladarea situației și faptul că nu se poate garanta siguranța populației civile care folosește punctul de trecere, folosirea lui va fi suspendată”, au anunțat autoritățile militare ucrainene, duminică.

UPDATE 13:16: Evaluările spionilor americani şi britanici privind Ucraina nu sunt de încredere, întrucât au făcut atât de multe greşeli grave înainte de invazia Irakului condusă de SUA, a declarat, duminică, primul adjunct al reprezentantului Rusiei la NATO, relatează Reuters.

„Nu avem încredere în serviciile de informaţii americane şi britanice, ne-au dezamăgit pe noi, lumea întreagă, în multe ocazii, este suficient să amintesc de armele de distrugere în masă din Irak”, a declarat Dmitri Polianski la canalul Sky.

Polianski a mai spus că nimeni nu ar trebui să-i spună Rusiei unde să desfăşoare exerciţii militare pe teritoriul său.

Sursa foto: Tiwtter / Dmitry Polyanskiy

Casa Albă a reiterat sâmbătă că Rusia poate lansa oricând un atac asupra Ucrainei. Preşedintele american Joe Biden are pe agendă duminică să participe la o reuniune a Consiliului naţional de securitate privind criza din Ucraina – un eveniment rar-, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Preşedintele Biden a fost informat despre discuţiile de la Conferinţa de securitate de la Munchen dintre liderii occidentali cu privire la criza ucraineană, iar consilierii săi pentru securitate naţională „au reiterat că Rusia poate lansa un atac asupra Ucrainei în orice moment”, a adăugat Psaki.

La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a spus, într-un interviu pentru BBC, referindu-se la invazia rusă, că „toate semnele indică faptul că planul a început deja, într-un anumit sens”.

UPDATE 13:08: Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, în contextul ultimelor evoluţii de securitate din proximitatea Ucrainei şi din regiunea Mării Negre, a fost actualizat textul alertei curente de călătorie pentru Ucraina.

„MAE recomandă puternic cetăţenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina, manifestarea unei atenţii deosebite şi, de asemenea, recomandă să ia în considerare părăsirea teritoriului acestui stat cât mai curând”, precizează duminică MAE, într-un comunicat de presă.

Totodată, MAE continuă să recomande ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea şi în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk şi Lugansk, precum şi în zona de frontieră a Ucrainei cu Federaţia Rusă şi Belarus, reamintind că situaţia de securitate se menţine tensionată şi fluidă.

În egală măsură, MAE sfătuieşte cetăţenii români, inclusiv reprezentanţii mass-media, să fie vigilenţi, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure şi să îşi ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcţie de situaţia de securitate din zonă.

Sursa foto: Twitter / U.S. Embassy Kyiv

De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Ucraina să manifeste atenţie sporită şi să respecte reglementările stabilite de autorităţile ucrainene.

MAE, prin misiunea diplomatică şi oficiile consulare din Ucraina, este pregătit să acorde protecţie şi asistenţă consulară cetăţenilor români.

Ministerul de Externe reia recomandarea către cetăţenii români care se află în Ucraina să îşi notifice coordonatele prezenţei lor în Ucraina prin platforma e-consulat.ro (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza) sau contactând telefonic cel mai apropiat oficiu consular (Ambasadei României la Kiev: +380936252717, Consulatul General Cernăuţi: +380635669918; Consulatul General Odessa: +380955412788; Consulatul Solotvino: +380682140918).

MAE reaminteşte că la nivelul Departamentului Consular a fost activată o linie telefonică dedicată cetăţenilor români care se află temporar în Ucraina şi care solicită protecţie şi asistenţă consulară – telefon 0040.751.084.537.

UPDATE 13:03: Belarus a anunţat duminică că exerciţiile militare comune cu Rusia desfăşurate pe teritoriul său, care ar fi trebuit să se încheie duminică, vor continua din cauza agravării tensiunilor în Ucraina vecină, relatează AFP, citată de Agerpres.

Acest anunţ înseamnă că trupele ruse vor rămâne în Belarus, în plină criză cu occidentalii, în pofida promisiunilor Moscovei că forţele sale vor pleca din această ţară aflată la porţile UE după aceste manevre desfăşurate începând din 10 februarie.

„Ţinând cont de intensificarea activităţii militare în apropierea frontierelor (…) şi de agravarea situaţiei în Donbas, preşedinţii din Belarus şi Rusia au decis să continue inspecţia forţelor”, a anunţat duminică Ministerul belarus al Apărării pe contul său de Telegram.

Sursa foto: Ministry of Defense of the Russian Federation (eng.mil.ru)

În cursul acestei „inspecţii” a trupelor, termen care desemnează efectuarea de manevre potrivit AFP, „elementele de apărare” din Belarus şi Rusia „care nu au fost abordate într-un mod atât de detaliat până acum vor fi examinate în profunzime”, a continuat ministerul.

Potrivit Minskului, obiectivul manevrelor rămâne „asigurarea unui răspuns adecvat şi al unei dezescaladări a pregătirilor militare desfăşurate de persoane rău-intenţionate în apropiere de frontiere”.

UPDATE 12:52: The Washington Post: Armata rusă ar fi primit ordinul de a invada pe scară largă Ucraina, susțin serviciile de informații americane / Unii aliați europeni, frustrați de faptul că Statele Unite nu le oferă suficiente detalii și pun la îndoială convingerile SUA

UPDATE 12:18: Forțele Aeriene Române au ridicat de la sol avioane de luptă pentru două misiuni de poliție aeriană, după ce a fost emisă o alertă NATO în Marea Neagră.

În perioada 17-19 februarie aeronave de tip F-16 Fighting Falcon şi MiG-21 LanceR din cadrul Forțelor Aeriene Române au executat 2 misiuni reale de poliție aeriană în spațiul aerian naţional, transmit Forțele Aeriene Române.

Dirijarea, controlul şi coordonarea misiunii au fost gestionate de către controlorii de trafic aerian din cadrul Centrului de Operaţii Aeriene.

Centrul NATO de operaţiuni aeriene combinate (CAOC) Torrejón a ordonat decolarea aeronavelor aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în România sub comandă NATO. Decizia a fost luată în urma detectării unor activități aeriene deasupra Mării Negre, în afara spațiului aerian național.

MaPN a explicat că aeronavele militare românești au executat patrulare aeriană după care au revenit la aerodromul de bază pentru refacerea capacităţii de zbor.

În prezent Forţele Aeriene Române execută, alături de militari din forțele aeriene ale Italiei, Germaniei și Statelor Unite, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO pentru apărarea spaţiului aerian naţional.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, mai precizează Forțele Aeriene Române.

UPDATE 11:56 Occidentalii nu pot continua să întindă pe termen nedefinit ”o ramură de măslin”, în timp ce Rusia amplică tensiunile de-a lungul frontierei ucrainene, a declarat duminică preşedintele Consiliului European, Charles Michel, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Marea întrebare rămâne: vrea Kremlinul dialog?”, s-a întrebat Charles Michel într-un discurs rostit la Conferinţa pentru securitate de la Munchen. „Nu putem să oferim pentru eternitate o ramură de măslin în timp ce Rusia efectuează teste cu rachete şi continuă să comaseze trupe” la frontiera ucraineană, a adăugat el.

Declaraţiile Kremlinului „ofereau, în urmă cu câteva zile, o foarte mică rază de speranţă, dar acţiunile sale iau forma unei întăriri militare continue cu incidente grave în Donbas”, în estul Ucrainei, unde ciocnirile armate s-au înmulţit în ultimele zile, a mai spus responsabilul european de rang înalt.

Sursa foto: Charles Michel/ Twitter

El a reiterat hotărârea occidentalilor de a răspunde la orice agresiune pe teritoriul Ucrainei cu un pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Rusia „spera să semene divizare, să ne slăbească alianţa, să ne divizeze şi, în fapt, au făcut exact contrariul”, a declarat Charles Michel, dând asigurări că unitatea americanilor şi europenilor a fost „cimentată”.

UPDATE 11:50 SUA şi Marea Britanie vor încerca să oprească accesul companiilor ruse la dolari americani şi lire sterline dacă Kremlinul ordonă o invazie a Ucrainei, a declarat premierul britanic Boris Johnson pentru BBC, relatează Reuters.

„Planul pe care îl vedem este pentru ceva care ar putea fi cu adevărat cel mai mare război din Europa din 1945 în termeni de mărime”, a spus Johnson.

„Am putea asista nu numai la o invazie prin est prin Donbas, ci, potrivit informaţiilor pe care le vedem, şi la una din nord, din Belarus, care ar duce la încercuirea chiar a Kievului, după cum ne-a explicat Joe Biden noaptea trecută”, a adăugat el.

sursa foto: Pexels/ Karolina Grabowska

„Cred că mulţi oameni trebuie să înţeleagă pur şi simplu costul în vieţi omeneşti pe care l-ar presupune acest lucru, nu numai pentru ucraineni, ci şi pentru ruşi”, a mai afirmat el.

Boris Johnson a spus că sancţiunile împotriva Rusiei în eventualitatea unei invazii vor merge mult mai departe decât s-a sugerat anterior în public.

El a spus că Regatul Unit şi Statele Unite vor opri companiile ruse „să facă tranzacţii în lire şi dolari”, o mişcare despre care a spus că „ar lovi foarte, foarte rău” prin impactul ei, a relatat BBC.

UPDATE 10.10 Ambele părţi în conflict în regiunea disputată din estul Ucrainei au raportat noi încălcări ale încetării focului duminică, la o zi după ce şeful NATO a spus că toate semnele indică faptul că Rusia plănuieşte un atac la scară întreagă asupra statului vecin, relatează dpa, citată de Agerpres.

Separatiştii susţinuţi de Rusia din aşa-numitele republici Lugansk şi Doneţk au afirmat că există sate care au fost lovite cu obuze de mai multe ori de la miezul nopţii. Armata ucraineană a semnalat mai multe încălcări ale încetării focului în cursul dimineţii. Informaţiile din cele două surse nu au putut fi verificate independent, notează dpa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed