Cronologia exploziei camionului-capcană de pe podul Kerci, în versiunea FSB: Bomba și-ar fi început călătoria din Odesa

Serviciul secret rusesc FSB (succesorul KGB) a publicat miercuri detalii despre ceea ce spune că s-a întâmplat sâmbătă pe podul Kerci, după ce a anunțat că a arestat opt persoane care ar fi fost implicat în acest atac, potrivit Sky News.

Un oficial ucrainean de rang înalt a respins ca fiind un „nonsens” ancheta Rusiei privind explozia care a avariat grav podul care leagă Rusia continentală de peninsula Crimeea.

Într-o postare pe Telegram, serviciile de securitate rusești au declarat traseul camionului-capcană a fost organizat de Ministerul Apărării din Ucraina.

Potrivit FSB, o bombă a fost camuflată în rolei de folie de polietilenă de construcție. Aceasta avea o greutate totală de 22,77 tone.

FSB susține că a fost expediată din Odesa, Ucraina, la începutul lunii august, cu implicarea unor cetățeni din Ucraina, Georgia și Armenia.

Între 29 septembrie și 3 octombrie, a părăsit Armenia pentru Rusia, după ce transportul a fost vămuit, fiind transportat într-un camion înmatriculat în Georgia, precizează FSB.

După ce a ajuns în Teritoriul Krasnodar din Rusia, a fost trimisă în 7 octombrie – cu ajutorul a cinci ruși identificați în prezent – în Crimeea.

„În aceeași zi, paleții au fost încărcați în camionul cetățeanului rus Mahir Iusubov, care a plecat spre Simferopol, iar pe 8 octombrie, la ora 06.03, a avut loc o explozie în timp ce rula pe podul din Crimeea.”

Declarația integrală a FSB cu privire la atacul de pe podul din Crimeea:

  • Organizatorul a fost Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării, șeful acesteia, Kirill Budanov, personalul și agenții
  • Bomba a fost camuflată în role de folie de polietilenă pentru construcții pe 22 de paleți cu o greutate totală de 22,77 tone și a fost transportată la începutul lunii august din portul Odessa la Ruse, în Bulgaria, în baza contractului numărul 02/08/2022 încheiat între Translogistics UA Ltd (Kiev) și Baltex Capital S.A. (Ruse).
  • pentru organizarea transportului din Bulgaria în portul Poti (Georgia) și apoi în Armenia, în care au fost implicați Mihail Tsyurkalo (născut în 1975), Denis Olegovici Kovach (1979) și Roman Ivanovici Solomko (1971), cetățenii georgieni Sandro Inosaridze și dealerul numit Levan și cetățeanul armean Artur Terchanyan (1985)
  • Între 29 septembrie și 3 octombrie, transportul a fost vămuit la terminalul Transalliance din Erevan conform reglementărilor UEE, au fost schimbate documentele, după care expeditorul era deja GU ARJ Group LLC (Armenia, orașul Alaverdi), iar destinatarul era Lider LLC (Moscova).
  • pe un camion DAF înmatriculat în Georgia, încărcătura a trecut frontiera ruso-georgiană la Verkhny Lars pe 4 octombrie și a fost livrată și descărcată la baza Armavir din regiunea Krasnodar pe 6 octombrie
  • La 7 octombrie, cu ajutorul lui Solomko, a cetățeanului ucrainean Vladimir Vasilievici Zlob (1987) și a altor cinci cetățeni ruși identificați, documentele de transport au fost modificate din nou, expeditorul a fost numit LLC TEK-34 (Ulyanovsk), iar destinatarul a fost o firmă inexistentă din Crimeea.
  • În aceeași zi, paleții au fost încărcați în camionul cetățeanului rus Mahir Yusubov (1971), care s-a deplasat la Simferopol, iar pe 8 octombrie, la ora 06.03, în timp ce trecea pe podul din Crimeea, a avut loc o explozie
  • controlul mișcării încărcăturii pe întreg traseul și contactul cu participanții la schema infracțională a fost realizat de către un angajat al GUR al Ministerului ucrainean al Apărării, care s-a prezentat sub numele de Ivan Ivanovici, folosind atât un număr virtual anonim achiziționat de pe internet și înregistrat pe numele cetățeanului ucrainean Serghei Vladimirovici Andreychenko (1988) din Kremenchug pentru coordonare
  • 5 cetățeni ruși, 3 ucraineni și armeni implicați în pregătirea crimei au fost reținuți.

Ucraina susține că ancheta FSB este „un nonsens”

Un oficial ucrainean de rang înalt a respins miercuri ca fiind „un nonsens” ancheta Rusiei privind explozia.

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat forțele de securitate ucrainene pentru explozie, iar în cursul zilei de astăzi Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat că a reținut cinci ruși și trei cetățeni din Ucraina și Armenia din cauza exploziei.

„Întreaga activitate a FSB și a Comitetului de Investigații este un nonsens”, a declarat radiodifuzorul public ucrainean Suspilne, citându-l pe purtătorul de cuvânt al ministrului de interne, Andriy Iusov, întrebat despre acuzațiile Moscovei cu privire la explozia de la podul din Crimeea.

Reuters relatează că Iusov a descris FSB și Comitetul de Investigații ca fiind „structuri false care servesc regimul Putin, așa că în mod sigur nu vom comenta următoarele declarații ale acestora”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed